Vă propunem o selecție de cărți care explorează noțiuni de feminism într-o manieră accesibilă și interesantă. Această listă de lecturi vine ca o recomandare pentru oricine vrea să se familiarizeze cu ce înseamnă și presupune o istorie a femeilor și explorarea identității feminine atât în context istoric, cât și contemporan. În acest sens, am ales niște apariții editoriale recente care sunt ușor de găsit atât în librării, cât și online.
Nesupusele, 100 de femei pentru 100 de ani de Românie modernă, volumul I, autoare: Adina Rosetti, Victoria Pătrașcu, Iulia Iordan, Laura Grunberg, Cristina Andone, editura Univers.
Nesupusele, 100 de femei pentru 100 de ani de Românie modernă, volumul II, autoare: Adina Rosetti, Victoria Pătrașcu, Iulia Iordan, Laura Grunberg, Cristina Andone, editura Univers.
În cele două volume din Nesupusele sunt adunate 100 de povești despre viețile unor femei din România care nu s-au supus normelor rigide ale lumii în care au trăit și a căror istorie necesită amintită și sărbătorită pentru a ne inspira în devenirea noastră. Spunem mereu că este important să ne cunoaștem istoria, dar cât de multe știm despre istoria femeilor din România?
Ce ne vine în minte când rostim numele: Olga Greceanu, Cella Delavrancea, Ana Aslan, Smaranda Brăescu, Ecaterina Teodoroiu, Maria Rosetti, Ana Oniță, Sanda Marin, Gianina Cărbunariu, Nina Cassian, Jeni Acterian, Clody Bertola ?
Poate de unele dintre aceste femei am auzit vag, poate sunt nume care nu ne sunt familiare.
Aceste femei și multe altele apar în portrete narative iscusite și puse în relație cu ilustrații expresive care completează poveștile lor de viață.
”Cine sunt ”Nesupusele”?
Sunt femei din România de ieri și de azi, de vârste, profesii, etnii, religii diferite care au creat, au făcut știință, au militat pentru diverse drepturi, au crescut copii și au avut grijă de familiile lor, au alinat suferințele celor de pe front, au plecat în lume căutând un trai mai bun pentru cei din jurul lor, au făcut performanțe în sport, au fost deschizătoare de drumuri pentru alte femei.
Sunt femei cu nume și prenume sau ”femei colective”, aparent fără renume, pe care am dorit să le recuperăm istoric și cultural. Sunt femei ”de succes” în sensul obișnuit al termenului, dar și într-un sens mai generos – în care reușita înseamnă diplomație, adaptare la vremuri, empatie, grijă pentru aproape, implicare, discreție, coloană vertebrală, modestie.”
Introducere – Nesupusele, vol. I
Bonus: Pe site-ul oficial al volumelor, veți găsi și un test pentru a afla ce Nesupusă ești ?
Chimamanda Ngozi Adichie, Feminist(ă) Feminiști, traducere de Anca Dumitrescu, editura Black Button Books, 2016
Volumul a apărut prima oară în 2012 cu tilul original – We Should All Be Feminists și reprezintă versiunea extinsă a discursului pe care Chimamanda Ngozi Adichie l-a ținut la TEDxEuston în 2011. Puteți viziona acest TEDTalk aici:
Editată în limba română într-un format de livre de poche, Feminist(ă) Feminiști arată la prima vedere foarte mică și puțin firavă. Odată începută lectura, stilul și energia autoarei confirmă ce știm, dar rar aplicăm – nu judeca lucrurile după aparențe. Adichie ne explică parcursul care a dus la conceperea acestei cărți, un drum care ne spune multe și despre lumea în care trăim și mai important, de ce este atât de important să discutăm despre ideea că feminismul ar trebui considerat în secolul 21 un lucru de bun simț, o idee care este incorporată modului nostru de a trăi indiferent de sexul atribuit la naștere.
Cu o direcție clară de exprimare și cu foarte mult umor, autoarea explică feminismul dintr-o perspectivă a experienței personale de a naviga prin viață în situații cu care putem rezona.
Adichie începe prin a povesti cum într-un turneu de promovare a cărții sale Hibiscus Purpuriu, un jurnalist nigerian a venit să-i dea un sfat:
„Mi-a spus că lumea zice că romanul meu este feminist, și de aceea sfatul lui pentru mine era – și în timp ce zicea asta dădea trist din cap – să nu vorbesc niciodată despre mine ca fiind feministă, pentru că feministele sunt femei nefericite pentru că nu-și pot găsi un soț. Așa că m-am hotărât să-mi spun o Feministă Fericită. Mai departe, absorbind și mai multe situații similare și analizând acest tip de sfaturi, Adichie concluzionează cu același umor: ”La un moment dat ajunsesem o Feministă Africană Fericită Care Nu Urăște Bărbații și Care Folosește Balsam De Buze Și Care Poartă Tocuri Pentru Ea Însăși Și Nu Pentru Bărbați.”
Cartea demontează clișeele stătute despre ce înseamnă să fii feministă și ce înseamnă să fii feminist pentru că include bărbații în această conversație și demonstrează prin argumente logice de ce acest tip de a privi lumea este necesar, util și important pentru fiecare dintre noi.
Chimamanda Ngozi Adichie, Dragă Ijeawele: Un manifest feminist în cincisprezece sugestii, traducere de Anca Dumitrescu, editura Black Button Books, 2019
Tot într-un format mignon la fel ca Feminist(ă) Feminiști, Dragă Ijeawele este o carte născută din nevoia reală de a îndruma o prietenă apropriată a autoarei în cum se îmbină busola feministă cu viața de familie, maternitatea și creșterea copiilor. Un set de sugestii de care multe dintre noi avem nevoie pentru a înțelege cum se echilibrează diferitele aspecte ale identităților pe care le putem avea în interiorul nostru: copil, adolecentă, femeie, mamă.
„Maternitatea este un dar minunat, dar nu te defini exclusiv prin maternitate. Fii un om întreg.”
Primește ajutorul în creșterea copilului. Implicarea ambilor părinți în cazul familiilor unde există doi părinți ar trebui să vină ca un dat firesc. Autoarea ne aduce aminte că nu trebui să ne referim la participarea tatălui în creșterea copilului ca ”ajutor”, pentru că un tată nu este un babysitter.
Mai departe în modul în care se normează identitățile de gen, autoarea ne explică cu claritate:
”Dacă nu ne imobilizăm copii de mici în cămașa de forță a rolurilor de gen, le lăsăm spațiul necesar pentru a-și atinge întregul potențial. Te rog privește-o pe Chizalum ca pe un om. Nu ca pe o fată care ar trebui să fie într-un anumit fel. Privește-i slăbiciunile și punctele forte ca fiindu-i specifice. Nu o evalua conform baremului considerat tipic pentru fete. Evalueaz-o conform unui barem pentru cea mai bună variantă a ei.”
Adichie ne pune în gardă să reconsiderăm modul în care ne exprimăm pentru că limbajul este depozitarul prejudecăților noastre, de exemplu:
„Nu mai spun ”i-a făcut un copil”. Spun „a făcut un copil cu el”. Un alt exemplu este modul în care este întrebuințat cuvântul ”a permite” – ”Theresa May este prim-ministru a Marii Britanii și iată cum ziarele progresiste britanice îl descriu pe soțul ei: Philip May este cunoscut în politică ca un bărbat care s-a retras în umbră și i-a permis soției să strălucească.”
Această lectură atinge cu delicatețe și fermitate în același timp puncte sensibile ale discuțiilor de zi cu zi despre rolurile de gen și cum reușim să armonizăm datele unei societăți tradiționale cu actualitatea stilului de viață contemporan. Din acest motiv o recomandăm pe Adichie cu aceste două titluri pentru oricine vrea să pășească pentru prima dată în spațiul unor discuții feministe care sunt abordate cu eleganță și mult umor și care conțin o mare doză de empatie atât pentru femei, cât și pentru bărbați.
Maria Bucur, Mihaela Miroiu – Nașterea cetățeniei democratice – Femeile și puterea în România modenă, editura Humanitas, 2019
O apariție editorială destul de rară în spațiul cultural românesc, Nașterea cetățeniei democratice este un volum încadrat la ”raftul” de Istorie Contemporană a editurii Humanitas. Deși este o lucrare amplă și minuțios documentată, lectura ei curge firesc cu ajutorul stilului narativ limpede. Se citește ușor pentru că este o carte care vorbește despre identitatea și parcursul de formare a femeii românce de astăzi, pornind de la datele cunoscute despre ce însemna să fii femeie în Țările Române de dinainte de 1859. Această privire în trecut care este condusă pe toate perioadele istoriei moderne până în momentul actual este o călătorie fascinantă în sondarea realităților specifice pe care femeile din spațiul românesc au trebuit să le înfrunte de ieri până azi. Este o șansă reală de a ne completa cunoștințele atât despre istoria propriei țări, cât și despre istoria propriului sex.
Din Cuvântul înainte, accentul se pune pe ideea de istorie trăită și cum aceasta ne croiește un anumit tip de raportare la evenimentele care devin istorie și din care facem parte.
”Istoria trăită începe, de bună seamă, cu fiecare om și cu fiecare generație. Ceea ce ne-a precedat face parte dintr-un trecut consemnat sau nu, despre care învățăm sau nu, pe care îl înțelegem sau nu, dar cu care nu putem empatiza la fel cum o facem cu istoria căreia îi suntem parte directă.”
În celelalte capitole se tratează rezultatele cercetării de teren făcute de către Maria Bucur și Mihaela Miroiu în cadru a 3 focus-grupuri și cu un total de 101 de interviuri. Rezultatele acestei cercetări sunt puse în context istoric, cultural, social și economic pentru a vedea care sunt părerile femeilor românce din mai multe generații despre: familie și rolurile de gen, relațiile apropriate (solidaritate și sprijin), comunitatea înconjurătoare (ce impact au acest tip de relații asupra vieții lor ca cetățene), administrația politică locală (cum răspund oficialii aleși la nevoile cetățenelor), comunitatea politică națională și internațională.
”De-a lungul istorie moderne, femeile au luptat să fie recunoscute în totalitate ca ființe umane: moral, intelectual, precum și ca cetățene cu drepturi politice și civile depline. La nivel global, nenumarate femei nu se bucură nici astăzi de cetățenie deplină sau de egalitate de gen. Volumul de față examinează drumul femeilor către cetățenia democratică, așa cum s-a conturat în ultimii 70 de ani în România.”
Dragă Virginia, Scrisori din țara mea – editura Black Button, 2019
Adela Greceanu, Adina Rosetti, Ana Maria Sandu, Angela Marinescu, Cosmina Moroșan, Diana Bădică, Elena Stancu, Elena Vlădăreanu, Ioana Bâldea Constantinescu, Lavinia Braniște, Mihaela Michailov, Rucsandra Pop, Svetlana Cârstean, Teona Galgoțiu și Tatiana Țîbuleac
contribuie la acest volum-scrisoare prin răspunsuri la ideile eseului O cameră doar a ei a Virginiei Woolf.
Deși titlul poate nu dă din prima senzația că o să ne aștepte o lectură de larg interes pentru orice femeie, textele-confesiune ale acestor femei se strâng împreună ca o conversație plină de sinceritate despre fragilitățile din interiorul fiecăreia dintre noi, despre cum existăm profesional și personal, despre gândurile cele mai profunde despre cum ne trăim feminitatea și cum această identitate ne conturează încercările prin care trecem și dorințele pe care le avem în viață.
Nota editorului explică necesitatea și unicitatea acestei lecturi:
”Ne-am dorit să integrăm în antologie perspective cât mai diferite asupra acestui subiect, prea puțin abordat în literatura română de azi. Acest grup eclectic de prozatoare, poete, dramaturge, eseiste, unele debutante, altele adecărate repere literare, oferă o radiografie a teritoriului intim și a teritoriului comun al scrisului ca artă, ca meserie, ca sursă de venit, ca moștenire culturală. (…) acest spațiu mental al femeii, acest spațiu al scrisului nu exlude contextualizarea spațiului fizic de lucru și gândire, ci îl include, îl asimilează, fîcându-l parte din această explorare nesfârșită.”
Isabel Allende – Ce vrem noi, femeile? Despre dragostea nerăbdătoare, viața lungă și ursitoarele bune, editura Humanitas, 2020.
O carte care a apărut în plină pandemie, Ce vrem noi femeile este scrisă de Isabel Allende, o scriitoare deja îndrăgită în România prin seria de autor de la editura Humanitas în care enumerăm: Portret în sepia, Dragoste și Casa Spiritelor.
Prima frază care deschide cartea pune premisele clare a acestei narațiuni autobiografice:
„Nu exagerez spunând că am fost feministă încă de la grădiniță, înainte ca acest concept să ajungă în Chile.”
Autoarea ne conduce prin momente marcante din viața ei unde a început să împletească ideile feministe cu propriile experiențe de viață.
„Oful meu împotriva machismului a început în anii aceia ai copilăriei, văzându-le pe mama și pe slujnicele din casă ca pe niște victime, subordonate și lipsite de glas, prima pentru că sfidase convențiile, celelalte pentru că erau sărace.”
Isabel Allende formulează un tip de scriere care îmbină memoria personală cu analiza societății în care trăiește, reușind în același timp să împletească un jurnal afectiv adresat cititorilor cu ipostaza de gândire critică asupra lumii înconjurătoare în epoci și spații diferite, Ce vrem noi femeile sintetizează în fragmente de acest tip pilonii care susțin un mod de a trăi și exista la feminin:
„Într-o mare parte a lumii trăim într-o cultură obsedată de tinerețe, frumusețe și succes. (…) E imposibil să te încadrezi în ceea ce ne impun publicitatea, piața, arta, mijloacele de comunicare și obiceiurile sociale. Având ca țintă stima noastră de sine destul de scăzută, ne vând produse și ne controlează. Transformarea femeii în obiect e atât de predominantă, că nici nu ne dăm seama, iar în tinerețe ne transformă în sclave. Feminismul nu a reușit să ne scoată din această sclavie. Scăpăm de ea doar cu vârsta, când ne transformăm în ființe invizibile și încetăm să mai fim obiectul dorinței, sau când vreo tragedie ne zguduie până în măduva oaselor și ne confruntă cu ceea ce fundamental în viață.”
Rebecca Solnit – Mama tuturor întrebărilor, traducere Anca Dumitrescu, editura Black Button Books, 2020
Cartea pornește de la un eseu cu același nume din 2015 în care autoarea rememorează un moment al unui discurs pe care îl ținuse despre Virginia Woolf. La sesiunea de întrebări de după prelegere, subiectul care a fost evidențiat ca fiind important de către public a fost dacă Virginia Woolf ar fi trebuit să aibă copii sau nu. Cât de relevantă este această întrebare pentru creația literară a acestei scriitoare? Rebecca Solnit ne ghidează mai departe într-o altă situație reală pe care a experimentat-o: în timpul unei discuții cu intervievator britanic despre o carte cu subiect politic scrisă de către autoare, acesta a întrerupt brusc conversația pentru a o întreba de ce nu are copii.
Perspectiva pe care o propune autoarea va rezona cu multe dintre femei pentru că textul său împletește cu claritate experiența personală cu date istorice și argumente antropologice, sociale și economice.
Dacă există o temă centrală, aceasta este tăcerea și modul în care această nerostire ne influențează pe toți:
”Cel mai recent eseu din acest volum este despre tăcere și l-am început gândindu-mă la nenumăratele feluri în care femeile sunt reduse la tăcere. Dar mi-am dat seama în scurt timp că felurile în care sunt reduși la tăcere bărbații constituie o parte inseparabilă a subiectului și că fiecare dintre noi există într-un complex de numeroase tipuri de tăcere, inclusiv reciprocele reduceri la tăcere pe care le numim roluri de gen.”
Debutul cărții Mama tuturor întrebărilor arată premisele realității societății în care trăim fiind femei. Deși atingând tematici multiple și diverse: de la violența domestică la bărbați feminiști, de la activitatea mișcării feministe din Statele Unite până la schimbările legislative care au impact în viața femeilor, volumul are o deosebită forță a unei povești organice care ne conduce de la un subiect la altul cu conexiuni interesante. Calitatea de analiză și de observație a autoarei sunt motivele pentru care lectura acestei cărți se face cu ușurință și mare plăcere.
”Parte din demersul meu ca scriitoare este de a găsi moduri de valorificare a ceea ce este elusiv și trecut cu vederea, de a descrie nuanțele și umbrele semnificației, de a celebra viața publică și viața solitară și, așa cum spunea John Berger, de a găsi ”un alt fel de a spune”, în parte pentru că e descumpănitor să ne lăsăm anihilați de aceleași feluri învechite de a povesti.”
