„Iubirea mea dragă, îmi pare rău că m-am purtat atât de caraghios: îmi iei toată vlaga, nu mai am putere să fac nimic decât să te iubesc când ești cu mine, și nu pot să mă lupt cu spaima de-a te vedea plecând. În fiecare zi în care te văd, în fiecare clipă când ești cu mine, te venerez și mai mult, toată viața mea este a ta, să faci cu ea ce vrei – e așa un dar sărac cel pe care ți-l ofer, totuși e tot ce am și tu n-o să-l disprețuiești.”
Franny Moyle, „Constance. Tragica și scandaloasa viață a Doamnei Oscar Wilde”, editura Humanitas, 2014
Franny Moyle reușește să povestească într-un mod accesibil, dar bine documentat viața lui Constance Wilde. Dacă pentru publicul cititor de astăzi, acest nume nu aduce cu sine o imagine sau prea multe informații, nu acesta era cazul contemporanilor săi. La sfârșit de secol XIX în spațiul rafinat al societății londoneze, Constance era o figură cunoscută și o femeie urmărită de presă pentru ținutele sale care exprimau o vestimentație rațională care miza eliberarea femeilor și pentru activitățile sale politice de tip feminist.
Cartea este scrisă dinamic oferind atât detalii necunoscute până la momentul publicării (autoarea folosește surse de corespondență inedită), cât și o trasare culturală și istorică a societății londoneze fin-de-siècle. Urmărim astfel portretul unei femei fascinante care a avut multiple roluri: activistă, artistă, scriitoare, designer, mamă și parteneră de viață a unuia dintre cei mai cunoscuți scriitori din istoria literaturii – Oscar Wilde.
Lucrarea are densitatea unei cărți de istorie, dar folosește un fir narativ cursiv care unește portretele celor doi soți Wilde. În același timp, oferă un cadru de referință și pentru cei interesați de istoria artei (există multe referințe despre mișcarea Arts & Crafts sau despre estetism) și este un bun ghid pentru înțelegerea unor coordonate de bază a mișcărilor pentru drepturile femeilor inițiate de sufragetele britanice.
„Mai puțin simplu pentru noi, cei de azi, este să recreăm o imagine mintală a doamnei Oscar Wilde. Totuși, contemporanii săi n-ar fi avut probleme. Era o persoană cu înfățișare remarcabilă, de o frumusețe recunoscută de multă lume, cu activități adesea relatate în presă și ale cărei apariții în public și toalete erau de asemenea monitorizate pentru a menține trează curiozitatea publicului. De fapt, încă de la căsătoria lor, fermecătoarea soție a lui Oscar nu făcuse altceva decât să-i îmbunătățească și să-i completeze reputația. Constance Wilde își contrabalansa soțul. Era virtuoasă și serioasă și închipuia contrastul ideal al spectaculozității lui căutate.”
Franny Moyle, „Constance. Tragica și scandaloasa viață a Doamnei Oscar Wilde”, editura Humanitas, 2014
Perechea ideală
Scrisorile timpurii pe care Constance le adresează lui Oscar sunt pline de o efuziune de sentimente puternice, trăiri exprimate cu mare candoare și pasiune. Cei doi sunt îndrăgostiți iar Oscar face eforturile necesare pentru a fi agreat ca viitor soț de familia iubitei sale care își făcea griji cu privire la situația financiară a scriitorului. Dedicat iubirii pe care i-o poartă lui Constance, Oscar va întreprinde niște turnee obositoare prin Statele Unite și Anglia pentru a aduna bani și a demonstra că poate fi un „bărbat de familie”.
Descrierea pe care Oscar i-o face viitoarei sale soții demonstrează implicarea lui afectivă: „O să mă însor cu o frumoasă fată pe nume Constance Lloyd, o Artemiză serioasă, zveltă, cu ochi violeți, cu bogate bucle de păr des, castaniu, care îi face capul ca o floare să se plece ca acela al unei flori, și cu mâini minunate, ivorii, care știu să scoată din pian o muzică atât de dulce, încât până și păsările se opresc din cântat ca s-o asculte.”
În momentul căsătoriei celor doi, Oscar Wilde era deja o persoană cunoscută, un personaj ușor recognoscibil pentru publicul cititor, pentru publicul de teatru, dar și pentru societatea londoneză în general. Prin ținuta sa excentrică și prin prelegerile pe care le ține, Oscar apare des în rubrica de mondenități și este un nume întâlnit în presă. Astfel, Constance în poziția de soție și denumită doamna Oscar Wilde, va intra într-o lume în care atenția publică o urmărește cu interes. Inclusiv rochia ei de mireasă va fi subiectul mai multor articole de ziar care urmăreau la ce croitoreasă merge și ce model va fi realizat pentru eveniment. Pe parcursul timpului, Constance se va folosi de acest atu pentru a promova cauze în care crede profund: principiile feministe pentru drepturile femeilor.
Debutul mariajului este unul fericit în care preocupările celor doi parteneri de viață se împletesc armonios – sunt amândoi preocupați de estetism, de modul în care se poate aduce în viața de zi cu zi frumusețea poetică. În acest sens își vor renova casa pentru a acomoda noile mode din artele decorative și a instaura o atmosferă boemă prin picturi pastelate și decorațiuni japoneze. Frecventează împreună cercuri literare și artistice iar vizitele la operă sau la teatru sunt dese. Calendarul lor social este antrenant și le oferă spațiul necesar pentru a fi mereu la curent cu ce este nou și à la mode.
Estetismul și vestimentația ca activism
Vestimentația va reprezenta pentru Constance un bun mediu pentru a-și exprima gustul ei „modern” și valorile de libertate în care crede. Alege mereu rochii ușoare ca tăietură care îi oferă mobilitate și care exclud corsetul sau orice cusătură restrictivă. Constance va justifica opțiunea sa pentru respingerea corsetului prin atragerea atenției asupra pericolelor pe care aceste întărituri rigide le aduceau corpului: sugrumarea organelor interioare și deformarea coloanei vertebrale și riscul de a lua foc – Constance numind corsetele „incendii portabile” (chiar în familia lui Oscar Wilde, două tinere muriseră din această cauză).
În plus adăugă garnituri orientale sau dantele vechi (ce am numi acum vintage) la ținutele sale. Își inspiră rochiile din zone culturale diferite sau chiar din antichitate sau evul mediu, creând astfel mereu alte „compoziții”.
„Gustul estetic s-ar putea extinde la orice domeniu în care frumosul, obiectul său, e aplicabil. Nu se limitează la artele frumoase, literatură sau interioare. Aranjamentele florale pot avea un aspect estetic. Crinul și floarea-soarelui erau florile preferate ale adepților estetismului. Artefactele japoneze și chinezești le stârneau admirația. Și bineînțeles, estetismul se manifesta în primul rând în modă.”
Franny Moyle, „Constance. Tragica și scandaloasa viață a Doamnei Oscar Wilde”, editura Humanitas, 2014
Ce este cert este faptul că de multe ori personalitatea puternică a soțului său îi eclipsa propriile merite sau talente artistice: „În cercul lui Wilde era oarecum știut că Oscar avea obiceiul să primească laudele pentru talentele artistice ale soției sale. Mai târziu, scriitoarea Mary Braddon avea să-și conceapă personajele din cartea sa (The Rose of Life), poetul Daniel Lester și soția lui, Sarah, luându-i ca model pe Oscar și Constance.”
Maternitatea modernă
Nașterea primului lor copil, Cyril, în 1882 a schimbat complet starea de echilibru a cuplului Wilde. Deși Oscar era încântat că devenise tată și se dovedea a fi un părinte implicat în creșterea primului său născut, atitudinea sa față de Constance s-a alterat iremediabil. Urmând asentimentul masculin al epocii care privea femeia-mamă cu o oarecare precauție și lipsă de atractivitate, Oscar se îndepărtează treptat de soția sa, recunoscând că efectul maternității asupra corpului unei femei nu este tocmai un element „estetic”.
Pentru Constance, însă, rolul de mamă a reprezentat un punct de răscruce și o problematizare interioară care a făcut-o să se gândească în mod serios la începerea unei cariere. Deși demonstrează că este o mamă devotată iar micul Cyril îi aduce multă bucurie, este necesar să înțelegem contextul specific al maternității din înalta societate englezească la sfârșitul secolului XIX: femeile din familiile bogate își permiteau să aibă o întreagă suită de persoane care să le ajute cu creșterea copilului încă de la naștere: doici, guvernante, bone și îngrijitoare.
„Oscar și Constance erau în anumite privințe niște părinți care se gândeau la viitor. Spre deosebire de mulți din clasa și generația lor, își petreceau timpul jucându-se cu copiii, iar Constance fără îndoială îndeplinea multe din treburile casnice pe care alte femei le lăsau în seama doicilor. Scrisorile ei sunt pline de relatări despre cum și-a dus copiii la doctor, la ceaiuri și la cumpărături de jucării și haine. (…) Dar deopotrică cu ceea ce părea o abordare modernă a rolului de părinte, soții Wilde puteau fi foarte victorieni. Copiii erau totodată îngrijiți de doici și de guvernante. Și erau adesea trimiși să stea la rude sau la prieteni, în mod normal în urma unei urgențe, având legătură fie cu o boală pentru care ar fi fost enefic aerul mai curat, fie cu vreun exercițiu de formare a caracterului.”
Franny Moyle, „Constance. Tragica și scandaloasa viață a Doamnei Oscar Wilde”, editura Humanitas, 2014
După nașterea copilului, îi scrie fratelui său Otho: „Mă gândesc să devin corespondentă pentru vreun ziar sau, dacă nu, să mă apuc de teatru: que pensez vous?”
Constance devine membră a Rational Dress Society ( o organizație dedicată revoluționării stilului vestimentar feminin pe considerente de sănătate, confort și frumusețe), iar în 1888 preia redacția organizației. Își îndreaptă eforturile către scrierea de articole și realizarea de evenimente sau expoziții pentru mișcarea „vestimentației raționale”. Găsește oportunități de a scrie și cronici de spectacol și joacă într-un spectacol care pune în scenă o tragedie grecească.
Va scrie și povestiri pentru copii originale și inspirate din basmele vechi europene.
În aceiași perioadă, Oscar Wilde se dedică și el jurnalismului, colaborând cu diverse publicații iar în 1887 va fi primi postul de redactor la revista The Lady’s World, poziție de care se va folosi pentru a recruta colaboratori din rândul intelectualității feminine a vremii.
O voce feministă
Dornică mereu de dezvoltare personală (am spune astăzi), Constance se implică activ în cauzele în care crede și ține chiar cuvântări cu substrat politic despre situațiile la zi și modalitățile prin care educația școlară a copiilor ar trebui să cuprindă „marile probleme internaționale ale zilei.” Ea se înscrie într-o viziune politică liberală și alături de Women’s Liberal Federation găsește tribune publice prin care să-și poată exprima punctele de vedere și să militeze pentru reforme.
Această parte a vieții lui Constance ne arată modul în care femeile care aveau convingeri feministe reușesc să-și formeze o comunitate prin care să poată comunica și să se ajute reciproc. Este vorba despre formarea unei rețele de networking în care doamnele cu interese comune puteau să vorbească între ele și să schimbe opinii, creând în același timp solidaritate și o putere amplificată prin forța coeziunii lor. În acest spirit, Constace va contribui ca designer de interior pentru noul înființat club doar pentru femei- Pioneer Club, un loc în care femeile aveau voie să intre neînsoțite și să consume un ceai discutând despre ce doreau ele.
„Cu dorința ei de a realiza ceva în viață, Constance se ralia unui grup de femei care, încă de la jumătatea secolului, luptase pentru egalitate socială pentru femei, ca și pentru emanciparea lor politică. Avea să fie o cauză pe care, la momentul potrivit, Constance o va îmbrățișa în mai mare măsură și în mod declarat.(…) În anii 1880, vocea feminismului căpătase forță. Mișcarea sufragetelor își pornise campania cu personalități marcante și cu aristocrați, precum vicontele Haberton, care conduceau demonstrații naționale pentru dreptul femeilor deținătoare de case și plătitoare de rate de a vota.(…)Femeile câștigaseră dreptul de a practica medicina, iar în 1880 Eliza Orme a devenit prima femeie care a obținut o licență în drept. Apoi, în 1882, Legea Proprietății pentru femeile măritate a marcat o autentică schimbare, căci pentru prima oară se admitea că o femeie măritată putea fi, din punct de vedere legal, o persoană.”
Franny Moyle, „Constance. Tragica și scandaloasa viață a Doamnei Oscar Wilde”, editura Humanitas, 2014
Qui patitur vincit (Cine rabdă învinge)
Trebuie notat faptul că în afară de estetism, mai era un curent de gândire la modă care a atras-o pe Constance în mod special: misticismul.
Societatea Teozofică înființată la New York în 1870 (printre fondatori aflându-se și Madame Blavatsky) devenise un fenomen în toată lumea occidentală. Această societate reprezenta un răspuns intelectual la spiritualism iar nucleul filozofiei sale era faptul că lumea materială nu poate fi separată de lumea spirituală. Constance își va pregăti intrarea în Ordinul Ermetic Zorii Aurii prin studiul intens al mai multor lucrări de alchimie, tarot, astrologie, cunoașterea plantelor medicinale și dobândirea unor cunoștințe de ebraică pentru a fi familiarizată cu simbolistica cabalei. Va face o pregătire de 12 luni și va fi inițiată în ritualuri magice, ajungând până la cea mai înaltă treaptă a Lojei (rangul Philosophus) și alegându-și ca motto proverbul latin: Qui patitur vincit (Cine rabdă învinge).
În casa soților Wilde, salonul era deschis cremei personalităților artistice iar Constance era cea care organiza aceste dineuri unde printre invitați se numărau: Henry Irving, Sarah Bernhardt, John Sargent, John Ruskin, Mark Twain și membrii grupării artistice Prerafaeliților.
Pe parcursul căsătoriei lor, Constance nu a fost doar soția lui Oscar Wilde, ci și o parteneră intelectuală și o colaboratoare importantă. Ea era responsabilă de gestionarea unei părți din discuțiile cu editurile, făcea traduceri pentru textele lui și îi corecta manuscrisele.
Decăderea
În anii 1890, mariajul celor doi începe să se dezintegreze. Ce părea că îi ținuse într-o uniune bine sudată care presupunea dragoste și împărtășirea unor crezuri comune, se dovedește a nu mai fi o legătură trainică. Oscar lipsește din ce în ce mai mult de acasă și se dedică unor relații cu admiratorii săi bărbați, iar Constance se dedică căutărilor sale spirituale și responsabilităților domestice. În același timp, și zona de interese artistice ale celor doi se modifică, construind o prăpastie între cei doi: dacă la început erau amândoi pasionați de curentul estetismului, acum Oscar își creionează o direcție spre individualism, iar Constance este prinsă în deslușirea unui socialism creștin. Deși căsătoriți, încep să ducă două vieți separate.
Dragostea lui Oscar pentru Lordul Alfred Douglas (Bosie) devine din ce în ce mai arzătoare și odată cu stabilizarea relației dintre cei doi, zvonuri despre homosexualitatea scriitorului ies la iveală și reușesc să declanșeze o serie de dezastre în viața soților Wilde. În Anglia sfârșitului de secol XIX, homosexualitatea este văzută ca un păcat capital și este sancționată de lege prin pușcărie. Oscar Wilde va fi victima acestei mentalități victoriene care îl va condamna la temniță. În situația în care soțul ei devine un deținut și este și pedepsit prin acumularea unor datorii imense prin cheltuieli de judecată pe care trebuie să le acopere, Constance își ia copiii și pleacă din Anglia pentru a-și feri cei doi băieți de oprobriul public. Nu își va renega soțul și îl va susține chiar și în pușcărie plătindu-i datoriile și având grijă de starea lui.
De aici povestea de viață a lui Constance devine o relatare tristă a unei serii de suferințe fizice ( se îmbolnăvește grav), greutăți financiare și dezamăgiri. Din cea mai strălucitoare tânără din high-society cu apariții în presă și cu un nume cunoscut de toată lumea, Constance va trăi ultimii ani din viață incognito, dedicându-se educației copiilor săi și făcând economii.
Constance rămâne o inspirație pentru perseverența ei de a lupta pentru ideile și credințele sale, un model de originalitate și stil exprimat atât prin vestimentație, cât și crearea unui cămin unde există armonie între frumusețe și funcționalism. Într-o perioadă în care femeile din familiile bogate își petreceau timpul făcând vizite sau la ceaiuri, Constance s-a mobilizat pentru a-și crea un sens în viață, punându-ți mintea și energia în serviciul cauzelor feministe și stabilindu-și o traiectorie profesională în presă și publicistică.