Elizabeth Barrett Browning – vocea poeziei secolului XIX

Elizabeth Barrett Browning (1806-1861) este astăzi considerată una dintre cele mai proeminente și influente voci din poezia secolului XIX. Poemele sale au fost populare atât în spațiul european, cât și în cel american. A fost citită și studiată de figuri literare precum: Dante și Christina Rossetti, Allan Poe sau Algernon Charles Swinburne – pentru care a reprezentat un model de inspirație.

În afară de poezie, Elizabeth Barrett Browning a scris și texte critice, meditații profunde la natura vieții și a artei, trasând o filosofie personală explorată atât în scrieri cât și în corespondența sa extinsă. Prin „viața minții” („life of the mind”) poeta înțelegea o analiză critică a societății în care trăia și anume problematicile legate de drepturile omului, educația fetelor și a femeilor, idealurile de libertate și independență și înțelegerea divinității ca esență a umanității.

Printre poetele secolului XIX, Elizabeth Barrett Browning a fost cea mai apreciată și admirată pentru independența și curajul viziunilor sale despre lume.

Ca să ne facem o idee despre faima și reputația acestei poete este suficient să amintim că în camera sa, Emily Dickinson, o poetă retrasă într-un spațiu american rural, ținea un portret a lui Elizabeth Barrett Browning – marcând astfel influența asupra poetei americane care recunoștea că lectura poeziilor creatoarei engleze îi schimbase atât viața cât și gândirea.

Biografie

Elizabeth Barrett Moulton-Barrett s-a născut în 1806 într-o familie cu proveninență parțial creolă – familia ei deținea de generații plantații de trestie de zahăr în Jamaica.

Elizabeth a primit o educație aleasă, dar nu în cadrul școlii, ci acasă, având un tutore. Acesta era un caz rar pentru fetele crescute la începutul secolului XIX, care nu erau încurajate să studieze. În scurt timp, Elizabeth demonstrează aptitudini intelectuale prodigioase iar la 10 ani poate recita din Shakespeare sau Milton. Din acel moment se dedică studiului și lecturii astfel încât la 14 ani publică un poem de inspirație homerică numit „The Battle of Marathon” și până la 20 de ani învață greacă, latină, italiană și ebraică, citind integral Vechiul Testament în original.

La vârsta de 15 ani devine grav bolnavă – se presupune că totul pornește de la un accident care îi afectează coloana vertebrală- va suferi din cauza acestei afecțiuni toată viața. Pentru a-și calma dureriile și tușitul cronic, Elizabeth începe să ia morfină și alte analgezice pe bază de opium de care ajunge dependentă.

În 1824 publică „Stanzas on the Death of Lord Byron” și în 1826 „Essay on Mind and Other Poems” (acest volum conține un poem de 88 de pagini despre istoria științei, filosofiei și poeziei din antichitate până la începutul secolului XIX).

În 1825 își publică și primul volum de analiză scolastică -„The Rose and the Zephyr”.

Începe să publice în prestigioasa revistă „Literary Gazette” și astfel ajunge să cunoască personaje literare faimoase precum William Wordsworth, Samuel Taylor Coleridge, Alfred Tennyson sau Thomas Carlyle.

Numele său va fi discutat cu aviditate în cercurile literare odată cu publicarea volumului „The Seraphim and Other Poems” în 1838 – este prima lucrare în care numele său apare pe prima pagină a cărții. „Este prima expresie a propriei mele individualități” – va mărturisi poeta despre drama poetică conținută în volum – un dialog între doi îngeri din rai care discută evenimente din Vechiul și Noul Testament și care privesc răstignirea lui Isus. Poezia care devine favorita publicului este „Isobel’s Child” – poem care descrie moartea unui bebeluș de trei luni care este ținut toată noaptea în brațele mamei sale.

Devine una dintre cele mai apreciate voci tinere ale poeziei engleze, dar nu apucă să se bucure de această reușită pentru că starea ei de sănătate se deteriorează grav și pentru următorii 5 ani este aproape tot timpul la pat.

Este susținută și ajutată de familia ei și astfel reușește să scrie din nou și să-și continue cariera publicistică chiar dacă resimte pierderea propriei tinereți și o ratare personală din cauza fragilității sale fizice.

În 1842 scrie „The Cry of Children” – un poem în care condamnă exploatarea copiilor prin muncă iar textul vine în ajutorul campaniei de reformare a legislației din mine și fabrici.

În 1844, poetul Robert Browning îi trimite o scrisoare prin care își exprimă admirația pentru poeziile ei – „I love your verses with all my heart, dear Miss Barrett.”

Robert este cu 6 ani mai mic decât Elizabeth iar cariera lui este aproape inexistentă, pe când faima lui Elizabeth este în ascensiune. Cu toate acestea, cei doi încep o relație care va conduce la o logodnă secretă și în scurt timp la căsătorie.

Cuplul se mută în Italia iar starea de sănătate a lui Elizabeth se ameliorează în climatul cald al Florenței. În Italia, Elizabeth devine mamă, singurul copil al cuplului – Robert Wiedemann Barrett Browning fiind născut în 1849. Soțul său o ajută să-și re-editeze câteva din volumele de poezii de dragoste. Faima sa sporește iar în 1850 la moartea lui Wordsworth se discută ca ea să preia postul de „poet laureate” – post obținut până la urmă de Tennyson- pentru că este cea mai iubită poetă victoriană.

Sonnets from the Portuguese

În perioada în care relația dintre Robert și Elizabeth se dezvoltă într-o poveste de dragoste, poeta începe să lucreze la volumul „Sonnets from the Portuguese”. Considerate printre cele mai frumoase poezii de dragoste scrise vreodată, versurile urmăresc imaginea unei invalide a cărei tinerețe a fost furată de durere și angoase, care trăiește fără speranța că viața îi mai poate oferi ceva diferit. Cu toate acestea, în viața acestei femei apare un personaj care îi oferă dragostea sa în ciuda situației sale de sănătate și a vârstei. În final iubirea împlinită îi transformă viața iar energia vitală se reinstalează în mintea și sufletul acelei femei.

În acest volum se găsește și sonetul cel mai cunoscut și repetat din opera poetei:

Aici puteți asculta recitarea poemului în interpretarea actriței Judi Dench.

Poemul feminist „Aurora Leigh”

Poemul „Aurora Leigh” ( publicat în 1857) va reprezenta un punct important în viața poetei pentru că prin acest text reușește să-și transforme viziunile sale filosofice într-o formă poetică. Astfel, în acest „poem-roman” își propune să traseze problematici profunde despre umanitate, adevăr, viață și credință.

În cele 11 000 de versuri, eroina poemului – Aurora – rămâne orfană la o vârstă fragedă și trăiește în ce numește ea „un deșert cultural”, neavând pe nimeni cu care să vorbească despre literatură. Aurora povestește modul în care a fost educată de mătușile ei într-o manieră limitată și „anti-intelectualistă” – poeta făcând astfel o critică directă la modul în care fetele erau educate în clasele de mijloc din Marea Britanie: accentul cădea pe dans, puțină franceză și brodat, fetelor fiindu-le interzise cărți „controversate” de istorie, politică sau biologie.

Aurora se revoltă și citește pe ascuns din biblioteca tatălui său și începe să compună versuri. La 20 de ani refuză o cerere în căsătorie (lucru de negândit în epocă). Astfel, eroina fuge din lumea rurală și ajunge la Londra unde își dorește să trăiască independent din scrierile sale.

O idee centrală de artă poetică care reiese este încurajarea de a scrie poezie inspirată din viața cotidiană și din societatea contemporană și nu de a merge într-o zonă de inspirație paseistă – din alte secole sau din civilizații apuse (lucru făcut de poeții de atunci).

Alte personaje interesante care apar în poem sunt: Romney Leigh – un socialist radical cu viziuni utopice – și Marian Erle – fiica unui emigrant care ajunge să fie abuzată și exploatată într-un bordel din Paris. Destinele celor trei se vor împleti și despleti în așa fel încât să reliefeze problemele critice ale societății victoriene.

Deși poemul analizează probleme sociale și politice extrem de discutate la mijlocul secolului XIX, atenția cititorilor și cea a criticilor s-a oprit asupra arhetipului „femeia decăzută” – personajul Marianei Erle. În ciuda ideilor revoluționare pe care Elizabeth Barrett Browning le abordează, se pare că imaginația publică nu putea trece peste faptul că un personaj feminin a făcut un copil în afara căsătoriei și nu este „pedepsită” de autoare.

Din acest motiv, citirea poemului „Aurora Leigh” se dovedea a fi capabilă de alterarea moralei femeilor și deci stabilea textul ca fiind „periculos”. Cu toate acestea, volumul s-a bucurat de aprecierea poețiilor, scriitorilor și a publicului cititor– la 28 de ani după publicarea primei ediții, volumul se afla la a 19-a ediție.

După moartea sa, numele poetei începe să fie uitat, astfel încât deabia la mijlocul secolului XX cu ajutorul mișcării feministe, opera sa este recuperată iar contribuțiile sale sunt re-evaluate și aduse din nou în discuție publică.