Dacă ești în căutarea unui playlist nou de podcasturi care să îți stimuleze mintea, să fie ușor de urmărit și de la care să simți că rămâi cu niște tematici tocmai bune de dezbătut cu prietenele, ai ajuns exact unde trebuia. Este singurul loc din online-ul românesc unde poți găsi recomandări de podcasturi făcute de femei pentru femei (dar nu ar strica să asculte și bărbații) cu subiecte feminine și feministe.
Pe scurt, am alcătuit o listă unde poți găsi: programe care îmbină umorul și feminismul din perspectiva unor femei din comedie (The Guilty Feminist), podcasturi care fac reportajul la zi a problemelor politice și sociale (Sway), biografii despre femei celebre din zona de business (Great Women of Business), testimoniale despre ce înseamnă ratarea ale unor oameni influenți (How to Fail with Elizabeth Day), discuții despre problemele de zi cu zi (Unladylike), un mod de a privi și interpreta lumea prin ochii lui Michelle Obama (The Michelle Obama Podcast), un club de lectură care discută cu mare empatie despre autobiografiile femeilor din showbiz (Celebrity Book Club) și mici lecții de istorie accesibilă despre femei de care nu ai auzit niciodată dar care au avut realizări mărețe (What’sHerName).
Dacă nu aveți obișnuința de a asculta podcasturi săptămânal și căutați ceva ca un fel de capsulă de sine stătătoare salvați Great Women of Business. Este o serie limitată de 12 episoade oferite de Parcast Network, în care în mai puțin de o oră veți putea afla cum și-au construit cariera și afacerea femei ca Estee Lauder, Madam C. J. Walker, Ruth Handler, Martha Stewart, Julia Child, Coco Chanel.
Poveștile de succes ale femeilor care au reușit să doboare preconcepțiile sexiste și toate obstacolele pentru a-și realiza adevărate imperii în lumea afacerilor ne dau doza de motivație și de inspirație de care avem nevoie pentru a ne gândi și re-gândi propria carieră și activitate.
Particularitatea acestor episoade este faptul că în afară de urmărirea evoluției acestor femei de afaceri, vom afla și date interesante despre inovațiile pe care acestea le-au propus ca strategii de creștere în propriile firme.
Cu ce episoade să începi:
Ce înseamnă să fii unladylike? Sau care este cel mai unladylike element din viața ta? Cristen Conger și Caroline Ervin creează o emisiune în care explorează tematici diverse care pot apărea în viața noastră: de la ce este și cum se administrează Botox-ul, la ce presupune sextingul, ce înseamnă să fii single, de ce purtăm sutiene, cum ne negociem relația cu propria mamă când suntem adulte, despre tabu-urile în legătură cu tatuajele la femei, despre femeile care fac istorie în hip-hop sau despre ce înseamnă să ai acnee la maturitate.
Ce diferențiază acest podcast este atât pertinența temelor, cât și modul în care sunt documentate aceste conversații cu multe informații și referințe pentru a avea o privire cât mai panoramică asupra subiectului discutat. De asemenea, veți găsi interviuri relevante cu Tori Amos (cântăreață și compozitoare) și Samantha Bee (singura prezentatoare de televiziune femeie în formatul late-night în Statele unite).
Cu ce episoade să începi:
Poate cel mai cunoscut podcast care poartă eticheta de feminist, The Guilty Feminist este în sine creat ca un spectacol de comedie excelent regizat și performat de Deborah Frances-White. Alături de invitați din zona comediei și a activismului, programul oferă un ritm alert asupra unor discuții care marchează ce înseamnă identitatea de a te numi feministă în secolul XXI. Cu o rară sinceritate, podcastul abordează nesiguranțele, afirmațiile ipocrite și fricile care vin la pachet cu acest mod de a privi viața.
Vă veți familiariza cu deja celebra introducere: „I am a feminist, but …”, („Sunt o feministă, dar…”), care ne provoacă să ne gândim la micile sau marile contradicții pe care le trăim în viața de zi cu zi ca feministe auto-proclamate.
Temele sunt variate și extinse: de la modul în care ne construim sau deconstruim relația cu propria mamă pe parcursul anilor, ce înseamnă leadership feminin într-o companie, speranța ca atitudine în fața vieții, cum cultivăm relații de prietenie sănătoase cu alte femei, la experiența de a fi un tată feminist.
Cu ce episoade să începi:
Podcastul lui Michelle Obama nu mai are nevoie de nici o introducere. După apariția cărții autobiografice Becoming (Povestea mea, aparută în 2018 la editura Litera în România) și realizarea documentarului cu același titlu pentru Netflix, suntem într-un fel mai aproape de viața aceastei femei extraordinare care nu numai că a fost Prima Doamnă a Statelor Unite, dar continuă să fie o personalitate cu mare impact și cu o atitudine care ne inspiră și ne motivează pentru a duce o viață echilibrată și sănătoasă (atât în corp, cât și în minte).
Structura programului ne aduce într-o atmosferă intimă unde membrii familiei sale, prieteni și oameni foarte dragi aduc în fața noastră prin dialogul creat ideea că relațiile cu cei apropriați ne fac ceea ce suntem.
Veți putea asculta amănunte despre viața personală a cuplului prezidențial Obama, experiențe trăite și păreri despre care sunt elementele care formează un mariaj bun, ce înseamnă darul prietenei și cum ne susține în dezvoltarea noastră personală grupul de prietene, ce înseamnă să îți crești copii într-o lume divizată și complicată și cum ne regăsim energia și dorința de a ne reinventa odată cu maturitatea.
Cu ce episoade să începi:
Sway face parte din seria de programe New York Times Opinion. Kara Swisher, gazda emisiunii, se recomandă prin a fi cea mai temută și apreciată jurnalistă din Silicon Valley. Preocupată să investigheze întodeauna unde se află puterea și ce presupune acest lucru, Kara reușește să aducă un format de interviu provocator și palpitant, cu întrebări lucide și tăioase. Pentru că nu e dispusă să lase spațiul pentru răspunsuri evazive sau abstracte, gazda reușește să aducă personajele zilei precum Elon Musk, Bill Gates, Nancy Pelosi, Anna Wintour, Esther Perel în situația de a nu avea altă soluție decât să răspundă la multe întrebări incomode.
E un podcast încărcat cu multă vervă și inteligență din care o să rămâneți cu idei clare despre situația internațională politică, economică și socială, dar și cu opinii și experiențe de viață a celor care dețin puterea în lumea în care trăim.
Cu ce episoade să începi:
Celebrity Book Club with Chelsea Devantez
Scriitoarea și comedianta, Chelsea Devantez a creat o adevărată comunitate în jurul acestui club de lectură dedicat biografiilor despre femeile faimoase din showbiz. În fiecare episod, Chelsea are câte o invitată specială (actriță, producătoare, comediantă, etc) alături de care discută și parcurge viața unor personaje iconice ca Mariah Carrey, Celine Dion, Demi Moore, Jennifer Lopez, Kim Cattrall, Gabrielle Union, Drew Barrymore sau Tina Turner (lista este foarte lungă și spectaculoasă). În spatele numelor mari și poleite cu aur, veți descoperi niște femei care au trecut prin puncte extrem de jos ale vieții lor, care au pierdut totul și s-au ridicat din nou, care au avut reputația distrusă de către ziare și social media, care au trecut prin relații toxice și cărora le-a luat aproape o viață pentru a ieși din zona de eșec a vieții de cuplu.
Chiar dacă subiectele discutate sunt de multe ori dramatice, există mereu o doză de umor, sensibilitate și empatie la experiențele de viață a acestor femei celebre. Astfel putem afla în afară de detalii picante, adevărate lecții de viață despre perseverență, depășirea traumelor personale, dizolvarea neîncrederii în sine și modurile prin care putem să ne înarmăm cu curaj și determinare. Deși pare o recomandare frivolă la prima vedere, calitatea materialului este de top și este un podcast aflat pe primul loc în clasamentul Apple.
Cu ce episoade să începi:
Gazdele emisiunii: surorile Katie Nelson și Olivia Meikle sunt două cercetătoare ale istoriei femeilor care își propun să contureze viețile unor femei fascinante care au contribuit la istoria pe care o cunoaștem, dar care nu au rămas în amintirea noastră câteodată nici măcar cu numele. În realizarea acestor portrete sunt invitați istorici, scriitori și oameni de cultură care pun lumină asupra vieților și realizărilor acestor femei. Chiar dacă materialele conțin multe informații și funcționează ca niște mini-documentare, atmosfera acestor reportaje ne aproprie de subiect prin dialogul echilibrat și accesibil. Din această ecuație nu lipsește nici umorul rafinat care încheagă bine biografiile discutate.
Este genul de podcast pe care după ce îl asculți simți că ai rămas cu niște informații revelatoare care pun în funcțiune rotițele minții și ne hrănesc nevoia de a ne cultiva un înțeles mai profund asupra istoriei.
Ce știm despre May Alcott Nieriker, James Barry, Împărăteasa Wu Zhao, Sabina Spielrein sau Bouboulina? Prima este mai cunoscută ca personajul Amy din romanul Cele patru fiice ale Doctorului March (titlu original Little Women), carte scrisă de Louisa May Alcott și care s-a bucurat de o ecranizare în 2019 (în regia Gretei Gerwig), a doua a fost un medic care a pus bazele obstreticii asumându-și o identitate masculină până la sfârșitul vieții pentru a putea profesa medicina, Împărăteasa Wu Zhao – singura conducătoare supremă a Chinei într-o istorie de peste 2000 de ani, Sabina Spielrein prima psihanalistă femeie care a ”inventat” primele noțiuni de psihologie infantilă și legendara Bouboulina a fost primul amiral care a adunat o veritabilă flotă în lupta revoluționară grecească.
Ți-am trezit interesul în legătură cu aceste femei care au făcut istorie și care nu au rămas în discuțiile populare ale manualelor de școală, dar care au contribuit semnificativ la lumea așa cum o cunoaștem astăzi chiar dacă nu cunoaștem exact numele lor ?
How to fail with Elizabeth Day
Un podcast de ascultat pentru încărcarea bateriilor interioare care s-au cam descărcat în ultimul an, How to fail este exact ceea ce promite în titlu – tot ce trebuie să știi despre cum lucrurile nu ies așa cum ai dori de fiecare dată. Ratarea este considerată de cele mai multe ori o fatalitate din care nu ne putem reveni niciodată. Scriitoarea Elizabeth Day propune un cadru în care oameni de cultură, de litere, muzicieni și artiști celebri sunt invitați să vorbească despre cele mai grele momente ale vieții lor, despre ratările lor și cum au reușit să iasă din acele situații. Alain de Botton, Malcolm Gladwell, Shirlie Kemp, Lisa Taddeo, Tracey Thorn, Lilly Allen și mulți alții ne dau voie să privim în intimitatea acelor momente critice din biografia lor când au trebuit să fie față în față cu ratarea pe plan profesional sau personal.
Elizabeth Day ghidează cu mare delicatețe aceste discuții oneste, unele adevărate confesiuni care ne arată că prin asumarea propriilor limite putem să ne concentrăm pentru a găsi determinarea de a ne reinventa și de a persevera.
Ascultarea acestei emisiuni este de multe ori ca o formă de terapie, un tip de îngrijire a propriei minți de care e posibil să avem multă nevoie după anul 2020.
Cu ce episoade să începi: