Circe – Madeline Miller, editura Paladin, 2020
În Odiseea lui Homer, Circe este o vrăjitoare care transformă bărbații în porci și pe care Ulise o îmblânzește cumva. Madeline Miller pornește de la ideea de a spune povestea despre Circe chiar din perspectiva zeiței. Tatăl ei, Helios, zeul Soarelui, este unul dintre cei mai puternici Titani, iar mama ei, Perseis, o seducătoare oceanidă. De mică, Circe nu pare să aibă calități sau substanța necesară pentru a fi o zeiță. Este un copil ciudat care își dorește să petreacă mai mult timp în compania oamenilor decât a zeilor. În lumea terestră descoperă că are totuși niște abilități divine și anume darul pentru vrăjitorie și magie. Mai exact poate cu ajutorul lumii naturale să schimbe înfățișarea oamenilor și chiar a zeilor. Zeus se simte amenințat de puterile lui Circe și o exilează pe o insulă. Acolo, își perfecționează inițierea în tainele oculte și cunoaște personaje mitologice cu care suntem deja familiarizați: Minotaurul, Medea, Odiseu, Daedalus.
Madeline Miller reușește prin cunoașterea extinsă a mitologiei antice, să deznoade ițele încurcate ale poveștilor nespuse despre zeitățile feminine. Reconsiderând complexitatea personajului Circe, autoarea îi redă profunzimea psihologică printr-o narațiune captivantă.
Viața mincinoasă a adulților – Elena Ferrante, editura Pandora, 2020
Criticii preconizau că după consacrarea în topurile literare internaționale prin Tetralogia Napoletană, discreta scriitoare Elena Ferrante nu va mai putea scoate o apariție editorială care să iasă în evidență. Viața mincinoasă a adulților, roman publicat anul trecut, demonstrează contrariul.
Giovanna Trada are 12 ani și trăiește o viață de familie așezată cu ambii părinți profesori în anii 1990 în Napoli. Treptat, schimbările aduse de pubertate creează o falie imensă în relația apropriată pe care o avea cu tatăl ei. Dintr-un copil drăguț și cuminte, Giovanna simte că se urâțește crescând și notele ei la școală încep să scadă simțitor. După ce îl aude pe tatăl ei spunând că îl preocupă faptul că propria lui fiică începe să semene cu Vittoria, fetița începe să investigheze cine ar putea fi acest personaj misterios pentru care tatăl ei are numai dispreț. După ce găsește niște fotografii de familie în care un personaj feminin este șters cu markerul negru în fiecare poză, Giovanna află că Vittoria este de fapt sora paternă, o mătușă de care nu a auzit niciodată. Cunoașterea acestei femei tăiată din povestea familiei, o face pe tânăra adolecentă să descopere o nouă dimensiune a propriei personalități.
Vittoria locuiește în cealaltă parte a orașului, în condiții sărace, dar unde își trăiește viața așa cum vrea. În timp ce trece printr-un adevărat mentorat pentru viață în vizitele secrete pe care le face la mătușa ei, căsnicia părinților se destramă, iar propria ei viață se complică.
Romanul ne atrage cu aceiași intensitate ca și celelalte scrieri ale Elenei Ferrante datorită capacității ei de a ne transporta mintea și sufletul în perioada adolescenței și de a retrăi odată cu Giovanna intensitatea vulnerabilităților, întrebărilor și dorințelor de atunci.
Inseparabilele – Simone de Beauvoir, editura Litera, 2020
Scris în 1954, dar publicat numai recent, la 34 de ani după moartea autoarei, apariția romanului Inseparabilele are o poveste cu adevărat extraordinară. Sylvie Le Bon-de Beauvoir, fiica adoptată a autoarei și totodată executoarea exclusivă a operei lui Simone de Beauvoir, hotărăște să publice manuscrisul abia anul trecut. Motivul pentru acest hiatus imens de timp este natura profund autobiografică a scriiturii și cadrul intim al experienței relatate. O cunoaștem pe Elisabeth Lacoin, Zaza din Memoriile unei fete cuminți. Ea a fost în realitate prietena cea mai dragă și mai iubită a scriitoarei. Relația lor este povestită în memoriile amintite, dar nu în complexitatea tuturor detaliilor.
În Inseparabilele, Zaza devine Andree iar Simone e Sylvie. Cele două se cunosc în școală și ajung să își construiască un întreg univers al lor prin discuțiile care sfidează convenționalitatea profesorilor, a părinților, a societății. Atracția dintre cele două capătă consistență iar sentimentele lor sunt temperate de o lume care nu poate înțelege de ce două femei se pot iubi. Povestea celor două ne oferă o panoramă a unei lumi în care fetele sunt crescute pentru a fi obediente, credincioase și atente numai la nevoile viitorilor soți. Sylvie reușește să se desprindă de aceste deziderate și să evadeze spre o carieră intelectuală. Andree însă, rămâne în spectrul așteptărilor tradiționale, suferind incredibil din această cauză. Ea moare de encefalită la numai 21 de ani, dar rămâne în sufletul și mintea autoarei până la sfârșitul vieții.
Despre trup. Anatomii, redute, fantasme – Victor Ieronim Stoichiță, editura Humanitas, 2020
Un istoric de artă de renume european, Victor Ieronim Stoichiță este printre puținii intelectuali care împletesc o disciplină clasică a studiului riguros împreună cu un ochi sensibil la discuția despre feminism în artă. În ultima apariție editorială, Despre trup, istoricul ne ghidează într-o călătorie prin timp care are ca scop înțelegerea modului în care corpul a fost privit, gândit și reprezentat de-a lungul epocilor. De la informațiile în legătură cu tehnica pictării carnației, până la studiul despre „Tușa” lui Tițian sau despre fantastica reprezentare a Sfântului Francisc, autorul ne oferă la fiecare capitol un material care este în același timp consistent și captivant.
Ce ne-a fidelizat la acest stil de scriere al istoricului în seria de autor care numără multe titluri la editura Humanitas, regăsim din nou și aici. Împletirea fină dintre teoria de artă și semnificația ei culturală facilitează lectura acestei cărți „de specialitate” care devine astfel o lectură pasionantă.
Regăsim și un text despre Doamna Vigee Le Brun (pictorița oficială a Mariei Antoaneta), care explică atât stilistica artistei, cât și raportarea la corpul modelei sale preferate în contextul post-revoluționar francez.
Casa Germană – Annette Hess, editura Humanitas, 2020
În anii de după al Doilea Război Mondial, populația Germaniei are nevoie să înțeleagă și să accepte greșelile majore făcute de fiecare individ care a participat direct sau indirect la Holocaust. Într-o lume care se grăbește să-și recapete siguranța fianciară și să uite cât mai repede perioada întunecată a nazismului, Eva Bruhns, o tânără traducătoare de limbă poloneză ajunge să fie un personaj important în Procesul de la Frankfurt din 1963. Dacă fiecare dintre noi a mai parcurs mărturii ale supraviețuitorilor Holocaustului, de puține ori am avut ocazia să ne informăm asupra părerii civilor, a cetățenilor germani care au fost într-un mod sau altul pioni în acest mecanism infernal.
Casa germană reprezintă debutul romanesc al Annettei Hess, o foarte apreciată scenaristă germană care a realizat seriale centrate pe personaje feminine. Ochiul atent al cineastei ne conduce filmic în această lume în care fiecare om ascunde un secret pe care nu-l vrea dezgropat.
1 Comment