Lélia sau viața lui George Sand
Redescoperirea unor cărți vechi din biblioteca părinților sau a bunicilor poate fi o adevărată revelație. Pentru că suntem obișnuiți să ne orientăm lecturile după ultimele apariții editoriale, mai rar ne întoarcem spre titluri ”prăfuite” (la propriu). În ultimul an, statul mai mult în casă, a creat contextul necesar pentru a căuta cărți pe care deja le avem, dar pe care poate nici nu le-am deschis, considerându-le desuete sau neinteresante, fără reperele de actualitate care ne stârnesc de obicei curiozitatea.
În ultimii ani, vorbim mult despre ideea de sustenabilitate și despre cum putem re-folosi anumite obiecte, cum putem găsi haine și în magazinele SH sau vintage sau cum ne putem schimba perspectiva asupra culturii de consum. În același sens, poate că achiziționarea unor cărți vechi din anticariate sau găsirea lor în propria bibliotecă de familie, poate fi tot un gest de sustenabilitate.
Deși cărțile scriitoarei George Sand au beneficiat de multe re-editări în limba română, biografia ei realizată de André Maurois, publicată în limba română în 1971, la editura Univers, nu a mai fost reactualizată pentru a ajunge în librăriile de azi. Citită cu mare plăcere în pandemie, Lélia sau Viața lui George Sand, în traducerea lui Iosif Katz, este o imersiune detaliată în viața și creația unei scriitoare care a influențat generații întregi de scriitori (printre care Proust, Flaubert, Musset și Dostoievski) și care a marcat puternic cultura europeană.
André Maurois
Prolific scriitor și istoric, André Maurois și-a consolidat cariera prin publicarea a multor biografii de scriitori celebri precum Voltaire, Chateaubriant, Balzac sau Shelley. Scrierile lui sunt adevărate repere de documentare a istoriei literaturii europene.
Pentru Marcel Proust, Mica Fadette și Francois le Champi (ambele semnate de George Sand) rămân repere de formare în educația sa literară pentru că „respiră întotdeauna bunătatea și distincția morală.”
„Povestea vieții lui George Sand este aceea a unei femei care prin naștere s-a găsit situată la granița dintre două clase, iar prin educație, pe o fâșie unde se întâlneau raționalismul secolului al XVIII-lea și romantismul secolului al XIX-lea.”
Cu o descendență nobiliară din partea tatălui, Aurore Dupin se naște la 1804. Copilăria este marcată de moartea tatălui și de complicata relație care mocnește între mama ei și bunica paternă. Cele două figuri feminine puternice din viața ei vor reprezenta două repere mereu prezente pentru Aurore: mama-lumea oamenilor din popor, a regulilor „școlii vieții”, iar bunica – lumea artistocrației, a normelor culturale.
Este educată la Mânăstirea maicilor augustine engleze, iar înțelegerea scrierilor teologice va fi o componentă care îi va forma o logică proprie în gândire. De mică simte nevoia „să știe tot”, astfel încât își dedică majoritatea timpului cititului. Nu ajunge încă la vârsta majoratului când bunica ei moare și moștenește astfel moșia de la Nohant, loc care îi va deveni casă, refugiu, salon cultural și spațiu de creație literară.
În 1822 se căsătorește cu Baronul Casimir Dudevant. În scurt timp își dă seama că mariajul impune limitări majore în viața unei femei și că lipsa de activitate intelectuală o dezamăgește profund. Într-o scrisoare către pictorul Delacroix mărturisește că a fi căsătorită îi dă senzația de dispariție totală și că cel mai probabil ea aparține unei alte lumi sau altui secol pentru că viața de familie nu o împlinește.
Vocația ei intelectuală o motivează să plece singură la Paris în 1831 și să înceapă formarea carierei sale de scriitoare. Stabilită într-un apartament modest, își creează o rutină de lucru extrem de strictă și începe să ia contactul cu oamenii de litere ai timpului. În scurt timp ajunge să lucreze ca jurnalistă la ziarul Figaro, fiind singura femeie din întreaga redacție.
Aflată în mijlocul boemei artistice pariziene, Aurore începe o relație de dragoste și parteneriat literar cu Jules Sandeau. Împreună cu el scrie primul roman, chiar dacă nu îl semnează. Activitatea literară astfel descoperită o determină să publice un roman pe cont propriu, fiind și deziluzionată de lipsa de disciplină a lui Sandeau care nu scria în fiecare zi, așa cum își impusese ea.
Hotărăște să folosească pseudonimul George Sand și astfel își semnează prima apariție editorială: Indiana. Relația cu soțul ei se destramă, iar în 1835 divorțează. Urmează o lungă serie de relații amoroase cu artiști și scriitori,
Detaliile biografice sunt urmărite în mare detaliu în Lélia sau viața lui George Sand iar Andre Maurois ne oferă multe referințe din memoriile și corespondența scriitoarei pentru a putea încadra fiecare secvență de viață.
O biografie care sparge prejudecățiile
De cele mai multe ori George Sand este amintită nu pentru reușitele sale literare sau pentru modul în care a influențat scrierile unei întregi epoci, ci pentru viața personală câteodată extravagantă și de cele mai multe ori scandaloasă. Lungul șir de amanți, relațiile lesbiene, prolificitatea publicațiilor sau chiar și faptul că a avut o viață lungă, au fost episoadele cele mai comentate în detrimentul studierii efective ale scrierilor sale.
Biografia creată de Maurois sparge aceste preconcepții și oferă o panoramă completă pentru înțelegerea personalității impresionante a scriitoarei. Pentru că putem să îi urmărim evoluția psihologică și emoțională de la o vârstă mică, reușim astfel să înțelegem cum preocupările ei pentru lumea naturală (e o botanistă amatoare) și pentru textele filosofice se amestecă sub figura de autoritate a unei femei și nu a unui bărbat (este vorba despre bunica ei) – fapt rar în epocă.
Independența pe care o vede în viața bărbaților este un deziderat pe care și-l dorește pentru sine. În prima jumătate a secolului al XIX-lea, femeile din burghezie și nobilime nu au preocupări active, nu își pot croi propriul drum în viață, cu atât mai puțin o carieră. Convențiile cer ca femeia să fie o soție bună și o mamă cât de cât prezentă (e totuși perioada în care în lumea bună, copiii sunt crescuți de bone și de guvernante, nepetrecând timp efectiv cu părinții). Aurore își dorește un alt fel de destin, unul care presupune ieșirea din aceste norme stricte. Literatura este soluția pe care o găsește pentru această evadare: în primă fază ca cititor avid (chiar și la începutul căsniciei, așteaptă ca soțul ei să adoarmă și se duce în bibliotecă ca să citească) și în final ca activitate totală (din momentul în care își asumă menirea de scriitoare nu va trece zi în care să nu scrie câteva pagini).
Devenind George Sand, scriitoarea își decupează o identitate proprie care nu conține numele soțului, element important pentru Aurore, și care în același timp îi voalează identitatea feminină într-o lume literară unde vocile feminine erau pure excepții din zona scrierilor pentru copii sau a romanelor „ușoare”. Androginitatea pe care și-o asumă cu acest pseudonim este un element pe care îl va materializa și în modul în care se îmbracă și se comportă: folosește haine bărbătești (pentru că sunt mai practice) și fumează tutun în public.
Ce nu este amintit aproape niciodată despre viața autoarei este faptul că după divorț, Aurore devine ce am numi astăzi o mamă „single” care își crește și întreține cei doi copii singură. După debutul literar își asumă și rolul de mamă și cel de scriitoare, reușind să creeze un echilibru unic în acea perioadă. După ce devine bunică, este foarte prezentă în creșterea și educația nepoților. Putem înțelege astfel figura rebelă a lui George Sand și astfel: o personalitate care refuză să fie etichetată superficial, o femeie care putea să aibă cele mai ”nepermise” explorări sexuale la maturitate și să fie în același timp o bunică devotată.
Cu toate că s-a insistat întotdeauna pe notorietatea amanților săi, Alfred de Musset și Frederic Chopin fiind mereu amintiți, aproape niciodată nu auzim de lunga poveste de dragoste cu Alexandre Manceau. Gravor, Manceau este cel care îi oferă o relație bazată pe un parteneriat real, un spațiu intim al aprecierii reciproce și o dragoste sinceră care va rezista ultimii 15 ani din viață. George Sand nu vorbește despre el nici în memoriile sale și el nu apare nici ficționalizat în nici un roman sau nuvelă. E ușor de înțeles de ce: după o viață amoroasă erodată de ego-ul și personalitățile dificile ale unor iubiți care făceau parte din lumea literară, Alexandre Marceau este o prezență care trebuie protejată și ținută departe de acea lume capricioasă.
Mai este o legătură de dragoste care nu a rămas în referințele obișnuite despre biografia lui George Sand decât ca informație „picantă”. Este vorba despre relația cu actrița Marie Duval. Cele două descoperă o conexiune previzibilă: sunt două femei extrem de inteligente, culte, pline de talent și de carismă într-o societate culturală unde femeile sunt cel mult gazdele care pun casa la dispoziție pentru un bal și nu promotoarele unor idei artistice inovatoare. Atracția dintre ele este electrizantă iar George Sand este complet răvășită de faptul că se identifică în sfârșit în imaginea unei alte femei. Depășind nota de subsol a senzaționalismului acestei relații lesbiene la acea vreme, putem să chestionăm cum ar fi fost să trăiești într-o lume în care ești unica femeie care se poartă altfel decât restul și în sfârșit să găsești pe cineva care îți seamănă?
George Sand mai este criticată pentru încă un aspect al activității ei literare: faptul că a scris prea mult (numai corespondența sa numără 25 de volume). Dacă Balzac, contemporan cu ea, a fost mereu celebrat pentru ”productivitatea” lui literară, rodnica activitate de a scrie a lui George Sand a fost considerată ne-feminină. Cunoscându-i caracterul și rutina zilnică, putem observa cum scrisul este pentru autoare un ritual zilnic care conține rigoare și disciplină. Scrisul reprezintă o parte a zilei, la fel cum prânzul sau somnul sunt părți ale bioritmului nostru. Capacitatea ei de a-și forma o autodisciplină pe care a respectat-o toată viața este cu adevărat o calitate deosebită în lumea literară boemă unde dezordinea seta ritmul vieții unui scriitor.
Nohant
Moșia de la Nohant devine spațiul în care George Sand scrie majoritatea textelor sale și locul unde adună o societate culturală de prim rang avându-i printre invitați pe Chopin, Delacroix, Turgheniev, Liszt, Balzac, Flaubert, Henry James, Baudelaire, Chateaubriand, Alfred de Vigny.
Pentru a înțelege unicitatea spiritului acestei scriitoare, e necesar să pătrundem în universul ei de zi cu zi pe care îl organizează la Nohant.
Cunoscută pentru extravaganța prin care alegea să se îmbrace în tinerețe în haine bărbătești, autoarea nu ratează sezonul de toamnă în care pregătește dulcețuri și conserve de legume, sădite și crescute chiar de ea în grădinile moșiei. Puterea ei de muncă este titanică, poate scrie încontinuu toată noaptea până în zori și își impune o agendă strictă când vine vorba de planificarea unui nou roman (un adevărat calendar de ”targeturi” pe zile). Masa la care scrie este o mobilă simplă, austeră, dar biroul ei este ornat cu bogate ”probe” botanice care amintesc interesul ei pentru lumea naturală: plante uscate, cochilii, scoici, pietre. Această cameră de studiu este descrisă de multe ori în detaliu în biografia sa, relevând importanța enormă pe care a avut-o în modul de concepere a ideilor pentru scrierile sale.
La Nohant organizează o bogată viață culturală, dar este și locul unde își crește copii și mai târziu își aduce nepoții. Câteodată pare că o zi are mai mult de 24 de ore pentru scriitoare și cumva reușește printr-o putere supraumană să dedice nopți întregi studiului și scrisului și să poată totodată administra o întreagă moșie a doua zi dimineață.
Astăzi, casa lui George Sand de la Nohant face parte din patrimoniul cultural al Franței și se poate vizita. Este păstrată organizarea și dispunerea lucrurilor întocmai ca în timpul vieții scriitoarei, iar grădina moșiei face parte din registrul Jardins remarquables.