Continuăm seria începută aici, cu recomandări de cărți într-un format scurt și prietenos, cuprinzător, cu volume scris de autoare femei. Astăzi, o autoare care ne place în mod special și care ar merita inclusă în programa școlară. Gabriela Adameșteanu are un talent extraordinar de a descrie tipologii umane, de a da viața unor personaje pe care le vezi ieșind din paginile cărții și vorbind lângă tine, transformându-te într-un martor “live” al dilemelor pe care le trăiesc.
Gabriela Adameșteanu – Dimineața pierdută
Dimineaţa pierdutăreprezintă apusul unei lumi, iar plimbarea Vicăi Delcă prin Bucureşti e doar inventarierea unei burghezii care s-a pierdut şi care era reprezentativă pentru un anumit punct în timp. Prin folosirea tehnicii rememorării, Gabriela Adameşteanu ne duce în trecut şi ne întoarce la prezent, pentru un contrast izbitor între ce au fost şi ce au ajuns personajele principale. Dimineaţa pierdută e doar o metaforă, o idee pe care Vica Delcă o tot repetă, la fel şi alte personaje. „Să nu pierd şi dimineaţa asta”, o încercare perpetuă de nu a pierde viaţa şi ultimele ei rămăşiţe, într-o lume în care nu se mai regăsesc şi care s-a transformat complet – războiul, moartea burgheziei, venirea comuniştilor, momente care fie i-au ucis pe cei dragi, fie i-au dus în puşcărie unde şi-au găsit sfârşitul, fie i-au făcut pe unii dintre ei să plece în ţări străine pentru o viaţă mai bună.
Vica Delcăe unul dintre cele mai bune construcţii ale unui personaj feminin din literatura românească – fostă croitoreasă, obişnuită să trăiască în intimitatea familiei Ioaniu, devine martora tuturor momentelor importante ale casei. Suferă de o oarecare avariţie, pe care o justifică prin salariul mic şi cheltuielile mari ale casei. Astfel, acceptă dulciuri întărite, o cafeluţă din partea gazdei şi bombăne răutăcios atunci când Ivona, fiica fostei sale angajatoare, se „zgârceşte” la a-i da cei 50 de lei pe care se obişnuieşte să îi primească în amintirea Sophiei Ioaniu. Atitudinea ei e similară şi faţă de nepot, care nu o invită la masă şi nici nu îi oferă ceva consistent de mâncare.
În discursul ei trece de la una la alta şi se vede clar aprecierea pe care o are pentru Sophie, pe care nu se sfieşte să o numească „baba” atunci când îşi aduce aminte de vreun eveniment care o deranjează. Sophie e pusă pe un piedestal, mare doamnă care a „ţinut doi bărbaţi şi pe amândoi i-a dus la groapă”, e un reper al unei lumi burgheze apuse, la care Vica se întoarce nu doar cu nostalgie, dar şi cu o oarecare afecţiune.
Vica e arhetipul femeii bârfitoare, tupeistă, simplă, dar şi amuzantă prin comicul ei de limbaj. O judecă aspru pe Ivona că acceptă infidelitatea lui Niki, dar o face mâncându-i mâncarea, bându-i cafelele şi coniacul şi aşteptând fără urmă de ruşine cei 50 de lei lunari cu care era obişnuită. De altfel, acesta e şi scopul întregii vizite prelungite care se transformă într-o rememore a trecutului, cu final tragic.
Dimineaţa pierdută poate fi privit şi ca un roman istoric, acoperind perioada unui întreg secol cu toate schimbările politice – răscoală ţărăneasca de la 1907, Primul Război Mondial, refugiul şi ocupaţia germană, Al Doilea Război Mondial şi venirea comuniştilor şi felul în care personajele navighează această perioadă. Cartea se citeşte rapid, suscită interesul povestea personajelor şi felul în care acestea privesc aceleaşi întâmplări, oferind cititorului perspective diferite. Limbajul Vicăi, de mahala, obiceiurile ei venite din sărăcie şi abrutizare sunt cât se poate de autentice, iar romanul devine astfel un exponent al lumii anilor ‘70.
„Vică, să ţii tu minte că nu-i bine să trăieşte în viaţă fără bucurie…Altfel eşti tot timpul morocănos şi prostdispus, şi-ţi otrăveşti şi sufletul tău, şi-i otrăveşti şi pe ceilalţi. E bine să-ţi faci şi tu plăcerile în viaţă, că nu pierde nimeni nimic..” (Dimineaţa pierdută, Polirom, 2008).
Gabriela Adameşteanueste unul dintre cei mai importanţi autori români contemporani, care şi-a început cariera în perioada comunistă cu Drumul egal al fiecărei zile. Romanul de debut a fost foarte bine primit de critică, a primit Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor şi Premiul Academiei şi a fost constant reeditat de la apariţie până în prezent. Este debutul personajului Letiţia Branea, pe care îl vom regăsi în Întâlnirea, Provizorat şi Fontana di Trevi, cel mai recent roman fiind publicat în 2018.
Dimineaţa pierdută a fost atât de apreciată încât s-a tradus în peste 10 limbi, iar în 2020 a intrat pe lista celor 18 cărţi recomandate de Consiliul Uniunii Europene, într-un demers de a impulsiona lectura în timpul pandemiei, ca formă de ajutor mental. În 1986, romanul a şi fost dramatizat la Teatrul Bulandra în regia Cătălinei Buzoianu cu o distribuţie foarte bine aleasă: Tamara Buciuceanu – Botez în rolul Vicăi, Gina Patrichi – Ivona, Rodica Tăpălaga – Sophie Ioaniu, Ion Besoiu – Niki şi Răzvan Ionescu – Titi Ialomițeanu.
Citate relevante
Ceva m-a întărit în acei ani, aş spune, dacă aş fi credincioasă. Ceva m-a întărit în acei ani, când nici nu să fi plâns, ca să nu mă vadă Ivona. Trebuia să fiu sănătoasă şi să am putere să nu mă gândesc la tot ce mi s-a întâmpla, trebuia să nu mă plâng şi să nu-mi amintesc de tot ce pierdusem, pentru că fata mea şi copilul acesta nevinovat erau singuri pe lume.
„Dată dracului fusese la viaţa ei, descurcăreaţa şi învăţată. Stă şi-acu şi citea, cu ochelarii pe nas, cu faţa plină-plină de vinişoare roşii. Fusese blondă şi toată ţinerea ei s-a luptat cu pistruii, şi-aducea alifii de la Paris, se dădea cu ele şi numa când a-mbătrânit i-a dispărut de pe față pistruii.
„Râdea de ele, că ele tot îşi mai zicea fete şi ajunsese babe. Da lor puţin le pasă, ele-şi vedea de pocăru lor; toată viaţa lor jucase pocăr, şi când a venit comuniştii şi le-a luat averile şi le-a băgat bărbaţii la zdub, şi care-a murit, care-a trăit, cum le-a fost şi lor norocu’, ele şi-a văzut de pocăru lor. Numa că n-avea niciuna bani şi juca pe boabe de fasole.
