Începem să ne plângem de ajungerea la o criză de vârstă mult mai devreme decât generațiile dinaintea noastră. Dacă vârsta de 30 de ani este văzută ca un reper pentru stabilizarea vieții – „casă, familie, copii” – preocupările legate de îmbătrânire apar mult mai devreme și se pot citi cu ușurință pe ambalajele cremelor anti-aging care recomandă tratamentele miraculoase de netezire a pielii cu startul de la +25 de ani. Mai exact spus, ca femei atingem o dată de expirare a ce înseamnă tinerețe înainte de a ne maturiza? Și dacă da, a fost ea întotdeauna aceeași?
(În imaginea de sus -Paris, 1900, Actrița Lillie Langtry la vârsta de 47 de ani)
Ce este vârsta de mijloc și când începe?
O privire în trecut ne poate ajuta să vedem cum conceptul de vârstă mijlocie (middle age) nu a existat dintotdeauna și treptat pe măsură ce a fost „inventat”, a avut diverse valențe și multiple înțelesuri pentru fiecare generație în parte. O carte care ne poate ajuta să vedem cu mai mare claritate un scurt istoric al „îmbătrânirii” este La Maturitate – Istoria fascinantă și viitorul promițător al vârstei de mijloc, scrisă de Patricia Cohen (editura Curtea Veche, 2019).
„Această carte este o biografie a ideii de vârstă mijlocie, de la inventarea sa, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, până la locul ei actual în centrul societății americane, unde mânuiește o enormă putere economică, psihologică, socială și politică”
Ce înseamnă să fii tânăr? Ce înseamnă să fii bătrân? Cum împărțim toate etapele vieții? Se pot ele periodiza?
Copilăria a fost inventată deabia în secolele XVI – XVII, în Renaștere, cei mici fiind văzuți ca adulți în miniatură. La începutul anilor 1800 conceptul de vârstă mijlocie nu exista. Acest middle age atât de familiar nouă astăzi, a fost recunoscut drept o categorie distinctă de dezvoltare cu caracteristice unice, abia în ultimii 150 de ani. Ideea centrală care se decupează din studiul Patriciei Cohen este că stadiile vieții sunt mai degrabă fabricate, decât inerente vieții biologice.
Drumul către viața adultă s-a lungit ca urmare a unei treceri de la o economie bazată pe producție la una globalizată, tehnologizată și bazată pe servicii, ca urmare a mișcării feministe și ca urmare a schimbării atitudinilor privind familiile monoparentale și căsătoria. Bernice Neugarten – pionieră în studiul dezvoltării adulte – schimbă perspectiva în ce privește periodizarea vieții: „viața este restructurată mai degrabă în termenii timpului rămas pentru a trăi, decât a timpului scurs de la naștere.”
În anii 1950-1960, psihologii au redescoperit vârsta mijlocie, astfel transformând-o într-un stadiu psihologic al dezvoltării umane. Acest „pasaj” era definit de un autor în vogă atunci, Gail Sheehy, ca fiind: „un sentiment de stagnare, dezechilibrul și depresia sunt previzibile pe măsură ce intrăm în pasajul ce traversează mijlocul vieții, când suntem obsedați de propria moarte.”
Deja de la 1860 referințele la vârsta de mijloc erau abundente în reviste și în ziare. Titluri precum The Privileges of Middle Age, At Forty Years, The Middle-Aged Woman devin din ce în ce mai comune în The Ladies Repository, Harper’s Bazar și The New York Times. Atitudinea este una de celebrare a acestui prag din viața unei femei, socotit între 40 și 60 de ani, pentru libertatea care o aduce: „copiii au crescut și au ajuns la casele lor, e timpul să te ocupi de tine și de pasiunile tale”. Deja în 1903, The Cosmopolitan Magazine dedica un eseu pentru Femeile care au 50 de ani:
„Femeia care, în ziua de azi, este celebrată pentru șarm și o frumusețe specifică, puncte de vedere mature, intelect disciplinat, daruri cultivate și diverse, ar fi fost condamnată, cu 50 de ani în urmă, să îngroașe rândurile împovărătoare de văduve și bunici – forțată de convențiile severe ale opiniei generale să confrunte adevărul amar care spunea că exact atunci când devenise o maestră a regulilor era așteptat de la ea să se retragă din joc.”
Timpul liber
Industrializarea, electricitatea, structurarea societății în funcție de timp și eficiență – în conformitate cu noile norme de organizare în fabrică – au reconfigurat viața urbană și au dat naștere activităților pentru timp liber – leisure time. Se deschid săli de dans, parcuri de distracții și cluburi destinate fiecărei generații și sex. Margaret Sanger, activista pro-contraceptive, afirma că noile create cluburi pentru femei au devenit „școli pentru femeia aflată la a doua tinerețe.” În aceste societăți ale femeilor mature încep să se creeze adevărate comunități în care se discută cu o mai mare deschidere despre problemele de zi cu zi, despre condiția femeilor și deschiderea orizonturilor educative: cluburi de lectură și diverse cursuri de cultură generală sau chiar stenografie.
O familie cu mai puțini copii
„O privire la graficele inițiale privind speranța de viață poate da impresia falsă că vârsta mijlocie era doar rezultatul unor vieți mai lungi. Până la urmă, dacă moartea vine la 40 de ani (speranța de viață medie în anii 1800), nu prea există o perioadă de mijloc de care să te bucuri. Dar aceasta reprezintă doar o mică parte a poveștii. Media speranței de viață nu a crescut atât de mult: era de doar 47 de ani în 1900. În orice caz, nici cifrele din 1800, nici cele din 1900 nu reflectă cât de mult trăiau cu adevărat oamenii. Decesele mult prea frecvente din rândul bebelușilor și copiilor reprezintă motivul pentru care media speranței de viață era atât de scăzută. Chiar și în timpurile coloniale, majoritatea oamenilor care treceau de 15 ani aveau șanse foarte mari să trăiască până la 60 de ani. Știind că Biblia atribuia o lungime de 70 de ani, nimeni nu confunda vârsta de 45 sau 50 de ani cu bătrânețea.”
Un alt factor important care a stabilizat vârsta de mijloc a fost faptul că femeile aveau mai puțini copii. Descoperirea antisepticelor sau a microorganismelor care provocau holera și difteria au dus la o scădere impresionantă a mortalității infantile și au redus mulțimea de femei cu dizabilități serioase sau decedate în timpul nașterii. Alimentația mai bună și folosirea normelor de dezinfectare au ajutat bebelușii și copiii să supraviețuiască mai departe de adolescență, fapt ce a contribuit la scăderea numărului de nașteri. Astfel, în medie, cu mai puțini copii și mai multe resurse și timp, părinții au investit mai mult în fiecare copil. În plus metodele contraceptive încep să fie discutate, utilizate și chiar marketizate – în 1870, Charles Goodyear a adăugat la gama sa de cauciuri și pneuri, o linie de prezervative cauciucate de mare calitate și ieftine. Deja la 1900, o mamă obișnuită avea doi sau trei copii, mai puțin de jumătate față decât avusese o mamă cu 100 de ani înainte.
Astfel, avea în medie în jur de 53 de ani când ultimul copil părăsea căminul și murea la 71 de ani. (Chiar dacă toate datele statistice sunt valabile pentru Statele Unite ale Americii, chiar și așa putem să reflectăm asupra acestor informații pentru a avea o imagine de ansamblu globală pentru acea perioadă)
„Perioada adultă nu mai era o continuă muncă de rutină în a crește copiii toată viața și a lucra la fermă. Femeile aflate la a doua tinerețe erau capabile, pentru prima dată, să își găsească alte preocupări, cum ar fi moda, cumpărăturile, munca și voluntariatul, Exista viață după copii.”
Moda
Din acest motiv, creatorii de modă și redactorii sunt primii care înțeleg acest fenomen și care ies în întâmpinarea acestui nou segement de femei din mediile urbane care eliberate de datoriile domestice și cu resurse financiare pot fi transformate într-un public țintă extrem de valoros. Începe o clasificare a modei pe grupuri de vârstă.
Dacă în secolul XIX era normal ca în mediul rural o fată de 16 ani și o femeie de 60 de ani să poarte cam același gen de haine, spre sfârșitul secolului se instalează niște așteptări de stil și modă care să fie distincte pentru fiecare vârstă. Astfel, în 1895, The Los Angeles Timesoferea sfaturi vestimentare pentru „bunicuțe rotunjoare – pentru a arăta mai lungi decât late.” În 1903 în The Cosmopolitan, doamna Wilson Woodrow (rudă cu viitorul președinte american) informa cititoarele: „simplitatea dulce la 50 de ani este absurdă. Femeile de vârstă mijlocie ar trebui să se răsfețe cu modele și accesorii elaborate, întrucât splendoarea bijuteriilor, interzisă unei debutante, reprezintă privilegiul lor.”
Tot în aceiași perioadă, în Harper’s Bazarse recomanda ca persoanele trecute de 45 de ani să se îmbrace astfel: „Hainele bune, și stilate, și picante sunt, de fapt, apanajul celei de-a doua tinereți; într-adevăr, nici bătrâneții, nici tinereții.”
Nici moda bărbaților nu este ocolită de această diferențiere pe vârste, iar majoritatea magazinelor de pălării – un accesoriu must-have al acelei perioade – impuneau o anumită formă de calotă și un anumit material pentru tineri și modele diferite pentru cei aflați la mijlocul vieții.
„Vârsta de mijloc satisfăcea o nevoie profundă; oferea cel puțin o identitate parțială oamenilor din mijlocul unei crize istorice de identitate. (…) Dar, așa cum a spus Voltaire despre Dumnezeu, dacă vârsta mijlocie nu ar fi existat, am fi fost nevoiți să o inventăm.”
În San Francisco Call, un fragment al editorialului din 1910 iese în evidență: „Femeia din ziua de azi la vârsta de 30 de ani abia începe să trăiască (…) și refuză categoric să se considere bătrână înainte de a împlini 70 de ani.”
Activismul vine la maturitate
Vârsta de mijloc va aduce femeilor privilegiate și cu profesii din America o eliberare nesperată. Încep să-și construiască un alt tip de identitate, dinstictă de a mamelor sau a bunicelor. După Războiul Civil, multe dintre ele își canalizează eforturile pentru a întreprinde campanii de redresare morală. Mai exact, după perioada sângeroasă și profund masculină a conflictului armat dintre Nord și Sud, aceste matroane aflate la mijlocul vieții descoperă că vocea lor contează dacă se adună suficient de multe. Se inițiază campanii de abstinență de la consumul de alcool, menite să redreseze comportamentul corupt, egoist și violent al bărbaților.
Inițial, pornind de la niște principii tradiționale și religioase care pun în prim plan conduita morală și conservarea valorilor de creștere și armonie în interiorul familiei, aceste femei vor deveni treptat reformatoare mergând spre profesii care au ca miză educația și ajutorul comunității: profesoare, educatoare, jurnaliste, asistente medicale, organizatoare ale comunității și muncii. Încep să aibă aceste noi orizonturi printr-o vârstă de mijloc care le oferă mai mult timp pentru activități întreprinse în afara căminului.
Această schimbare profundă este notată și în presă (Harper’s Bazar, 1889): „Nevoile lumii sunt nesfârșite, iar femeia de vârstă mijlocie are, de obicei, mai multă libertate pentru a se dedica lor decât o femeie care este mai tânără.” Implicarea femeilor mature în cauze sociale precum egalitatea de șanse se poate vedea și mult mai târziu în anii 1960 când ligile de activism pentru femei au conducătoare aflate în medie la vârsta de 50 de ani.
„Fata victoriană fragilă, predispusă la episoade de leșin, a devenit viguroasă și autoritară în anii celei de-a doua tinereți. „Noua femeie”, un termen care a fost popularizat inițial de Henry James, a intrat pe scena urbană între anii 1880 și 1890. Această creatură modernă, un produs al afluenței burgheze, era probabil să urmeze o facultate, dorea să concureze cu bărbații în condiții egale și era dispusă să amâne sau chiar să renunțe la căsătorie. În 1906, un scriitor britanic a observat în The New York Times că nu mai existau „fetele bătrâne”: „Majoritatea fetelor bătrâne din New York, care au trecut de 30 de ani, sunt femei celibatare.”
Perioada interbelică are nevoie de noutate și tinerețe
Odată cu avansurile tehnologice care stimulau o producție de masă enormă, publicitatea și strategiile de desfacere a produselor care începeau să se diversifice cu viteza fulgerului aveau nevoie de mulți cumpărători și de achiziții făcute multe mai des decât în trecut. Spiritul modern care începea după anii 1920 să se așeze atât în artele plastice, cât și în arhitectură, culminând înspre anii 30 cu formele abstractizate și geometrice atât în modă, cât și în liniile mașinilor sau a mobilierului, se instala cu rădăcini adânci în mentalul colectiv.
Obsesia noului și a noutății antrenează o cultură a tinereții și a consumului de lucruri proaspăt ieșite de pe bandă. Corpul femeii începe să fie mai strict determinat de modă și de gustul popular. După afirmarea acelor rebele flapper girls, silueta silfidă este setată ca regulă de existență feminină.
Explozia imaginilor cinematografice și crearea unui cult pentru staruri produce repere de frumusețe, idealuri estetice care apar peste tot atât în spațiul de divertisment, cât și în reclame sau ziare și reviste. Treptat vârsta de mijloc nu mai pare așa o ipostază glorioasă pentru femeile perioadei interbelice cărora li se cerea mai mult decât oricând să arate într-un anumit fel.
Epoca care glorifica femeia la 50 de ani pentru calitățile ei intelectuale, de maturitate, rafinament și experiență de viață, apune pentru că de acum este mai importantă înfățișarea decât materialul emoțional sau comportamental.
„Pielea-mi este tatuată cu ore, și zile, și decenii, din cap până-n picioare.” Mary Meriam, The Romance of Middle Age.
