Luli August Sturdza

Căutăm de multe ori să cunoaștem viața marilor artiste și artiști, să le cunoaștem biografia și „secretele din culise”. Această fascinație ne alimentează un tip de apropriere prin care putem înțelege atât viața lor cotidiană, cât și evenimentele importante care le-au format cariera. Ne hrănesc cu inspirație, servind drept modele, cum e și cazul lui Luli August Sturdza.

Pictoriță, graficiană, artistă plastică, Luli August Sturdza nu s-a impus ca un nume de referință în cărțile de istoria artei românești. Cu toate acestea, povestea ei neobișnuită de viață ar merita același interes precum textele biografice deja consacrate. Succesiunea evenimentelor istorice la care ia parte și modul ei unic de a naviga printre ele, o evidențiază ca o personalitate puternică care față în față cu istoria, reușește să găsească resursele interioare pentru a rămâne un spirit dedicat libertății gândirii, creativității și a vieții.

În cartea sa de memorii, Așa s-au întâmplat, așa le-am însemnat, (editura Humanitas, 2012), aflăm cum s-a conturat viața unei femei care trece cu mare curaj prin schimbarea unui sistem politic care îi este potrivnic și cum cultivarea vocației artistice poate reprezenta atât un sens al existenței, cât și o evadare într-un trecut care mai conservă ideea de eleganță și libertate.

Luli August Sturdza

„Se născuse la București pe 24 ianuarie 1922 – motiv, pentru ea, de constantă mândrie: văzuse lumina zilei la o dată istorică, Unirea Principatelor Române. Tatăl ei, Henri August Sikorski, de origine poloneză, dar născut în Oltenia, s-a afirmat ca pionier al aeronauticii românești când, în 1907 a construit și experimentat un planor biplan; mai târziu, va cizela bijuterii din os de sepia și alte materiale netradiționale (…). Luli a studiat la Institutul de Arte Plastice „N. Grigorescu”, mai întâi muzeografia (1947-1948), iar după o întrerupere, desenul animat (1961-1962). A lucrat și a expus în special la manifestările de arte decorative: ceramică, imprimeuri, broderie de sac, pictură pe sticlă, panouri decorative. În tot ceea ce făcea era inventivă și jucăușă. Acest spiritus iocosus a constituit totdeauna motorul creației sale.”

Op. cit., pag. 12. Adrian Silvan Ionescu
Luli August Sturdza - grafica

Aventura de a fugi

„Viața ei aventuroasă a început în 1949, când a venit, în timpul zilei, Securitatea s-o aresteze.” scrie Gabriela Dinescu Romalo despre Luli. Fiind prietenă cu Monica Lovinescu și făcând parte din cercul de intelectuali tineri din decada anilor 40, Luli era pe lista de ”vânătoare” a Securității. În acest cerc se discuta despre teoriile lui Jung, despre mitologia utilizată de Giraudoux în piesele sale de teatru, se recita din Ion Barbu, Rimbaud, Edgar Poe, Mistral, se învățau cântece ale rezistenței franceze împotriva nazismului, iar latina și greaca veche erau învățate cu minuțiozitate.

„Crescuți cu disciplină și cinste de părinți cu gustul măsurii, de dascăli severi și luminați. Purtăm în ghiozdanul minții ceea ce nu ni se va putea lua înapoi.”

Din istoriile trăite din acea perioadă, cumplite povești de viață ale unor tineri activi în cultura românească, deci considerați extrem de periculoși, care dacă nu au reușit să fugă în Occident (precum Monica Lovinescu), au înfundat pușcăriile sau chiar au murit în detenție, istoria lui Luli este o raritate, o reală excepție de la regulă. În acea zi când soarta îi era pecetluită și hotărâtă pentru a ajunge la pușcărie, Luli reușește să fugă. Nu e acea fugă în Occident, ci o fugă din fața privării de libertate, o fugă care sună mai mult a scenariu de film decât a realitate. Luli dispare și stă ascunsă câteva luni și apare într-o seară în casa Gabrielei Dinescu Romalo, acum cu o nouă identitate: Veronica.

Reușește să ia contactul cu părinții ei prin niște vizite realizate cu un efort imens de ascundere a urmelor. Are o viață hăituită pentru că trăiește în ilegalitate. Doarme pe la prieteni o seară, două, schimbă casa, pentru a nu fi urmărită și pentru a nu pune în pericol gazdele. La sfârșitul lui 1950 situația era deja extrem de dificilă pentru Luli, dar tânăra reușește să găsească o soluție salvatoare: un mariaj cu un prieten, Petre Sturdza, care era recent rămas văduv.

Luli August Sturdza - grafica

Cu un buletin falsificat „științifico-artistic” de către tatăl său Țui (Henri August), se mărită și astfel acoperă urmele identității sale, devenind Ioana Sturdza. Cuplul se mută la Brăila pentru a fi departe de ochii care puteau să o recunoască în București și astfel „Luli – acum Ioana – putea să renunțe la existența de cârtiță și să meargă și ziua pe stradă.”

Este denunțată în 1958 și arestată, dar este eliberată după o lună – nu mai prezenta interes: nu mai avea ce informații să dea, toți „fugiții” pe care îi ajutase cu 10 ani înainte și ale căror adrese Securitatea ar fi dorit să le aibă fuseseră între timp prinși și închiși. După ce iese din arest, viața începe să se așeze treptat înspre vocația ei de artistă. Deși nu putuse să iasă în evidență în cei 10 ani de trai incognito, Luli nu a stat fără a crea obiecte frumoase – „Dar interesant este că, în toată perioada cât a fost fugită, Luli a avut, în limita posibilului, și o activitate creatoare. Cu toate că scopul era în primul rând comercial, căci trebuia să-și câștige ceva bani, tot ce ieșea din mâinile ei era absolut încântător. A făcut mărțișoare, a decorat pânze cu diferite întrebuințări, confecționând basmale, fulare, saci de plajă și multe altele. Iar când avea puțin timp liber și putea fi singură, scria, avea caiete în care nota diverse idei; mă tem că multe din caietele ei s-au pierdut.”

În carte sunt puse în oglindă cele două prietene Luli August și Monica Lovinescu care notează amintirile ultimei veri petrecute la Mangalia, a ultimei veri dinainte de schimbarea regimului, a vieților și a destinelor celor două tinere.

Monica Lovinescu despre Luli August:

„Îmi aduc aminte că în timp ce noi, mai toți tinerii în vacanță la Mangalia, stăteam prin pensiuni și chiar la unicul hotel din stațiune, Delureanu, ea își instalase cortul în curte la Menaru (turcoaica noastră, prietena tuturor artiștilor, cărora le citea destine fabuloase în palme și-n cafea). Luli vindea, pentru a se întreține, cordoane în lemn pictat la capul digului de la Mangalia și părea (să fi fost un semn, în exil a stat la un moment dat chiar la Hollywood?) o imagine de film: tânără, suplă, sportivă, cu râsul ei autentic al lipsei de prejudecăți.”

„De la prima soție a lui Alecu Paleologu (Ina – azi Naumescu), am aflat că Luli trecuse apoi în rezistența împotriva comuniștilor, făcând parte dintr-un grup, Zurăscu, și că o vreme o ascunseseră la ei acasă. Nu se lăudase niciodată în exil cu activitatea aceasta riscantă. Făcea parte din cei pentru care excepționalul constituie o datorie.”

Luli August Sturdza - grafica

Luli August despre Monica Lovinescu:

„Ai coborât treptele digului, Monica, în după-amiaza aceea, cu o telegramă în mână: înștiințare să-ți întrerupi vacanța, să mergi neîntârziat la București pentru a pleca mai departe. Primiseși bursa de studii în Franța. Ne bucurăm ca și când am pleca toți la studii în Franța. (…)

-Hai să mergem la Menaru, să ne „citească” viitorul Monicăi! (…)

-Menaru, fiindcă Monica trebuie să plece departe, numai ei îi citești astă-seară.

-Ce plece, draga?

Ne privește speriată. Pentru ea, A PLECA înseamnă pedeapsă grea. Surghiun.

Fiindcă Monica îi e foarte dragă, a deschis cartea cu ochii plini de lacrimi:

-Vildan, Monica, nu plece draga – tof, tof, tof -, nu merge draga. Tu sta acasa…

Și a închis cartea.

Ai plecat și ți-ai robit viața întru ajutorul nostru, celor care rămăseserăm să înfruntăm urgia care va să vină.”

„Un gând dintr-o carte de Saint-Exupery îmi revine mereu: Pentru a continua să trăim, avem nevoie de realități temeinice. Realitățile noastre se surpau dureros atunci când, în surdină, s-a răspândit: „La ora cutare, pe cutare lungime de undă, putem auzi o emisiune din Vest care cuprinde și cronici literare ale Monicăi.” A asculta posturi de radio din Vest înseamnă infracțiune pedepsită cu temnița. Ne ascundem de urechile necunoscuților, ne ghemuim în pivnițe, în poduri, ne îngropăm sub pături cu aparte mici de radio. Ce emoție! Glasul tău, Monica. Grav, cald. O limbă română precisă și bogată, de dincolo de Cortina de Fier, de pe aceeași planetă: Pământul. Există încă realități temeinice!”

„Era o persoană de o uimitoare vitalitate, cu o imaginație debordantă, cu vaste cunoștințe despre secolul al XIX-lea, din care părea că se întoarce spre a înfrumuseța o lume mohorâtă de norii comunismului, nori care, în anii ’70, când am cunoscut-o, păreau să fie atotstăpânitori. În acel întuneric opac, prin spiritul ei alert, prin voioșia și înclinația firească spre ludic, ea aducea în mediul celor ce o frecventau și o iubeau o rază de lumină și o speranță că, totuși cerul se va limpezi. Povestirile legate de figuri emblematice ale Bucureștilor și ale României ante- și interbelice îmi excitau imaginația…”

Scenografie de film

Ca scenografă își semna lucrările cu numedele de Ioana Sturdza.

Politică cu delicatese (1963, regia Haralambie Boroș) – pentru care primește premiul pentru plastică de film la Festivalul de la Oberhausen în 1964.

Aventurile lui Tom Sawyer (1968, regia Wolfgang Liebeneiner și Mihai Iacob).

Moartea lui Joe Indianul (1968, regia Wolfgang Liebeneiner și Mihai Iacob).

Împușcături pe portativ (1967, regia Cezar Gheorghiu)

Elixirul tinereții (1975, regia Gheorghe Naghi)

Poarta Soarelui sau L’or des Incas (1978, regia Wolfgang Staudte)

În 1976 realizează un film de animație, Tren de plăcere, care se poate încadra la genul „de autor”, ea fiind responsabilă pentru scenariu, desen și regie

Are o activitate vastă ca întindere artistică, făcând atât grafică, desen și pictură, cât și scenografie și animație de film.

Stilul său de a lucra în desen urmărind spargerea convenționalității și îmbinarea dintre culoare, obiect și umor este notată de Monica Lovinescu.

Luli August Sturdza - scrisoare

„De la suprarealiști știu că nu există hazarduri nevinovate. Dar nu spre ele îmi îndrept nedumeririle, ci spre destinul lui Luli, solitară în exilul său californian și în același timp exemplară tocmai prin acest exil. Nu cred că ne putem îngădui să nu ne gândim la ea, să n-o aducem, într-un fel sau altul, acasă. În sfârșit.”

Monica Lovinescu despre Luli August

Exilul

Ajunsă în California, Luli intră în contact cu epoca de aur a Hollywoodului sau mai bine spus cu oamenii care au realizat producțiile care au adus în față acest nume, printre ei, un român – Jean Negulesco. Regizor prolific, având peste 59 de filme, este cel care semnează regia la celebru Cum să te măriți cu un milionar (How to marry a Millionaire) cu Marilyn Monroe sau Băiatul și delfinul (Boy on a Dolphin) cu Sophia Loren.

Până la sfârșitul vieții, Luli August Sturdza nu și-a pierdut spiritul creativ, găsind mereu noi forme prin care să-și exprime gândurile, emoțiile și amintirile. În volumul de memorii amintit, ilustrațiile și „scrisorile” sunt realizate chiar de artistă (ilustrații care apar și în acest articol, reproduse din carte).

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.