„I want to be free… I want, I think, to be omniscient…” – „Vreau să fiu liberă… Vreau, cred, să fiu omniscientă.”
Colecția de scrisori, jurnale, caiete și texte care formează arhiva Sylvia Plath este poate cea mai extinsă și mare sursă de studiu care poate oferi informații despre un scriitor care a existat vreodată. Impresionanta colecție s-a format încă din primii ani de viață ia poetei datorită misiunii pe care mama sa, Aurelia Plath, și-a atribuit-o de istoric a vieții propriei fiice, păstrând cu sfințenie orice document scris al Sylviei.
Modul în care erau crescute tinerele fete americane în anii 1940-1950 urmărea o linie tradițională și restrictivă care impunea adolescentelor în formare misiunea de a rămâne virgine până la căsătorie, de a avea vieți cuviincioase concentrate numai în scopul mariajului și al creșterii copiilor. Deși încep să existe licee, colegii și chiar studii universitare unde femeile pot avea acces, acest parcurs de educație este privit ca o bună ocazie de a socializa cu tineri din campusurile universitare, în sine studiile superioare pentru fete fiind considerate doar o etapă de pregătire socială și școlară în vederea devenirii unei soții elegante și educate.
„Chiar dacă în America exista o explozie pe piața de muncă a femeilor – numărul de femei care lucrau crescuse de la 18 milioane în 1950 la 23 de milioane în 1960 – opțiunile de carieră erau majoritar limitate la a fi secretară, menajeră, muncitoare la linie în fabrică, învățătoare sau asistentă medicală. Doar 30% dintre femeile care intrau la universitate primeau diplomă de absolvire și doar 6% dintre femeile active pe piața de muncă se aflau în poziții manageriale.”
Mad Girl’s Love Song
Aproape întotdeauna când numele de Sylvia Plath este amintit, asocierea directă care se face este cu figura tragică a unei minți geniale, dar instabile, care a ales suicidul din cauza labilității sale emotive și psihice. Nu se aduce aproape niciodată în discuție contextul istoric în care a trăit Sylvia și care ar fi putut să fie cauzele care au împins-o spre acest gest fatal. În cartea biografică Mad Girl’s Love Song, Sylvia Plath and Life Before Ted, editura Simon & Schuster, 2013, Andrew Wilson reușește să traseze o nouă perspectivă asupra vieții poetei printr-o cercetare sisifică a tuturor documentelor memorialistice (abundente) de la vârsta de câteva luni(caiete care conțin chiar bucăți de păr ale poetei păstrate de la diferite vârste) până la 23 de ani. Autorul nu trece cu vederea nici un detaliu și reușește într-o lucrare densă să aducă în față cronologic, copilăria, adolescența și prima etapă a tinereței Sylviei Plath. Titlul cărții lui Wilson reflectă titlul unei poezii scrise de Sylvia Plath la sfârșitul adolescenței – Mad Girl’s Love Song.
Wilson reușește astfel să ne arate cu argumente exacte care sunt sursele instabilității sale psihice care derivă atât de la structura ei interioară, cât și, în egală măsură, de la factori economici și sociali.
Încă un punct important al acestei biografii este faptul că lupa biografică este folosită pentru perioada de dinainte de a-l cunoaște pe poetul Ted Hughes, o perioadă din viața ei care nu a fost tratată cu aceiași minuțiozitate în alte biografii ale poetei.
Un copil cu un IQ de geniu, Sylvia a fost o scriitoare prolifică încă de când a învățat să scrie. Textele sale încep să fie publicate de când avea 8 ani – prima scriere – o poezie despre o după- amiază caldă de vară impresionează mult editorul ziarului Boston Sunday Herald. La aceiași vârstă va scrie:
The moon is a lock of witch’s hair
Tawny and golden and red.
And the night winds pause and stare at the
Strand from a witch’s hair.
Jurnalele
Va ține multiple jurnale pentru a-și alimenta creativitatea literară de la o vârstă extrem de fragedă. Jurnalul va reprezenta pentru ea un instrument atât de notare a stărilor, cât și de investigare a modului în care își poate șlefui constant talentul literar. Va ține jurnale de vise, caiete de colaje, jurnale pentru notarea ideilor literare, caiete pentru desene, dar și caiete în care își notează cheltuielile și câștigurile (un adevărat dosar contabil) – cantitatea lor este impresionantă, iar traseul de auto-documentare rămâne constant de la 6 ani până la moartea sa. Încă un amănunt interesant este faptul că în toate aceste caiete personale scrisul ei este impecabil, fără corecturi, fără ștersături, într-un cuvânt – o caligrafie perfectă.
Activitatea ei scriitoricească este puțin spus prolifică – încă din 1945 scrie câte o poezie pe zi.
O altă direcție a productivității ei scriitoricești se va manifesta (cel mai mult) în corespondența cu mama sa, o colecție imensă cu scrisori trimise frecvent care au dimensiuni extinse. Letters home – este volumul care adună această corespondență.
Biografie Sylvia Plath
Părinții ei, Otto Plath și Aurelia (născută Schober), ambii de origine germană se cunosc pe vremea când mama ei studia pentru o diplomă de master la Universitatea din Boston unde Otto preda cursuri de limba germană. Deși Aurelia avea planuri de a urma o carieră universitară, mariajul cu Otto și apariția primului copil o vor contrânge să-și schimbe complet traiectoria și să rămână acasă având grijă de creșterea noului născut – Sylvia. Frustrată de această situație, Aurelia își face o adevărată misiune în viață din a ghida pașii dezvoltării intelectuale și emoționale a Sylviei, luând figura unei mame care se sacrifică complet pentru a oferi copiilor tot ce ea nu a putut avea.
Mai târziu, când Sylvia va descoperi scrierile lui Carl Jung, va rămâne puternic influențată de lucrarea Dezvoltarea Personalității – acolo poeta va găsi o explicație psihologică pentru modul în care mama sa își atribuise rolul de modelator al personalității propriei fiice:
„It was wrong for parents to try to shape a child’s personality; the worst thing they could do, he said, was to try to „do their best” for their offspring, „living only for them”. This ideal „effectively prevents the parents from doing anything about their own development and allows them to thrust their „best” down their children throats. This so called „best” turns out to be the very things the parents have most badly neglected in themselves. In this way the children are goaded on to achieve their parents’ most dismal failures, and are loaded with ambitions that are never fulfilled. Such methods and ideals only engender educational monstrosities.” – „A fost greșit ca părinții să încerce să modeleze personalitatea unui copil; cel mai rău lucru pe care l-au putut face, a spus el, a fost să încerce să „facă tot posibilul” pentru copiii lor, „trăind doar pentru ei”. Acest ideal „împiedică în mod eficient părinții din a face orice pentru propria lor dezvoltare și le permite să-și împingă „tot posibilul” pe gâtul copiilor. Acest așa numit „tot posibilul” se dovedește a fi chiar toate lucrurile pe care părinții le-au neglijat cel mai grav la propria persoană. În acest fel, copiii sunt încurajați să realizeze cele mai triste eșecuri ale părinților lor și sunt încărcați cu ambiții care nu sunt niciodată îndeplinite. Astfel de metode și idealuri generează doar monstruozități educaționale.”
O relație care va fi întotdeauana problematică între mamă și fiică va rămâne o sursă de co-dependență și de traumă pentru Sylvia. Mai mult, din cauza faptului că Aurelia își dorise foarte mult să fie scriitoare, dar nu reușise, acest eșec va plana indirect în relația complicată a celor două.
Moartea timpurie a tatălui său va avea amprente asupra tuturor lucrurilor din viața ei. Aurelia își va realua viața profesională pentru a putea asigura veniturile necesare creșterii celor doi copii, lucru pe care îl va realiza cu foarte mari eforturi.
Sylvia va începe să asocieze persoana tatălui său cu elementul mării, punându-l ca imaginea unui zeu marin precum Neptun care guvernează tot abisul, cu puterea lui autoritară. Fapt ce reflecta realitatea copilăriei sale, tatăl său fusese o prezență extrem de autoritară, fiind și mult mai în vârstă decât Aurelia.
Poezii care au ca temă personajul patern: Full Fathom Five, Electra on Azalea Path, The Colossus, Little Fugue, Daddy
Problema banilor
După moartea tatălui, familia se va muta într-o suburbie a orașului Boston. Mutarea va marca și intenția Aureliei de a-și trimite fetița în unul dintre cele mai bune sisteme de educație pentru fete. Mereu calculată, Aurelia realizează constant planuri și bugete și își dă seama că ea singură nu va putea să plătească pentru studiile universitare și că pentru a-i asigura Sylviei această posibilitate trebuie să o ghideze încă din gimnaziu să fie cea mai bună elevă pentru a câștiga bursă după bursă de excelență care să o recomande mai târziu pentru locurile sponsorizate din colegiu și universitate. Acest deziderat se întâmplă, Sylvia fiind conștientă din preadolescență că singura opțiune pentru ea este de a fi cea mai bună în orice activitate școlară, întotdeauna, fără excepție. Este ușor să ne dăm seama că această presiune imensă pusă pe umerii unei fetițe va avea mari repercusiuni pe parcursul vieții poetei.
Cunoscând situația financiară grea a propriei familii, Sylvia va suferi în tot parcursul dezvoltării ei ca adult de acest mare handicap și va lupta pentru a câștiga bani pentru școlarizările ei prin textele trimise la diferite reviste, prin premiile de excelență, prin a face babysitting, a lucra ca chelneriță sau chiar pe câmp.
Obișnuită de mică cu greutățile financiare, Sylvia a trebuit să împarte un dormitor cu mama ei până a plecat la colegiu. Fiind într-un mediu școlar de top, a fost mereu înconjurată de colege de aceiași vârstă care proveneau din medii sociale bogate sau chiar extrem de bogate. Participarea la o serată sau o petrecere va pune întotdeauna problema de a-și adapta aceeași rochie într-o manieră originală pentru a se putea integra unei societăți care punea mare preț pe materiale, modă și accesorii de lux.
Cât timp prietenele ei făceau vacanțe în Europa sau tururi ale coastei de vest la bordul unor iahturi, Sylvia trebuia să refuze invitațiile motivând studiul intens, chiar dacă realitatea era că veriile pentru ea erau o cursă contra cronometru pentru a avea diferite activități și joburi care să-i asigure o parte din taxa de școlarizare și bani pentru a se descurca în anul școlar care urma. Va ține întotdeauna liste metodice și detaliate cu referire la cheltuielile făcute și cu planificarea bugetului pe zile, luni și chiar ani.
Lipsurile materiale revin obsesiv în mintea Sylviei ca realitate extrem de palpabilă pentru o femeie care vrea să-și organizeze o viață independentă pentru a putea scrie. Notează constant cât de nedreaptă este această situație și cât de mult trebuie să muncească ca bonă sau chelneriță pentru a-și putea urma studiile și dorința de a fi scriitoare.
„My thoughts to shining fame aspire„” – „Gândurile mele la faima strălucitoare aspiră.”
Frustrarea
Deși lista de întâlniri pe care Sylvia le avea deja de la 16 ani este foarte lungă, ieșitul la date era cam singura activitate de socializare cu partea masculină care era socotită cuviincioasă. Cât timp cei doi tineri ieșeau la un film sau la masă, totul era în regulă pentru că aceste întâlniri erau considerate necesare în vederea găsirii unui soț și asta din timp.
Sylvia își va nota în jurnal fiecare întâlnire în detaliu, chiar realizând clasamente pentru ce băiat e mai arătos și care are un scor mai mare pentru calitatea conversației. Mereu atentă la detaliile vieții ei și notarea oricărei experiențe în jurnal, materialul biografic este foarte consistent în trasarea interesului său față de băieții cu care intră în contact. Se găsesc destul de des notări agravante în legătură cu frustrarea sexuală pe care o simte pentru că nu poate da curs atracției fizice față de băieții cu care ia contact. Deși senzualitatea pe care o simte nu este un element ieșit din comun pentru orice adolescent, indiferent de timpul istoric, Sylvia nu își poate permite să își strice reputația de puritate virginală, canon cerut în acel moment pentru orice tânără respectabilă și demnă de a se căsători bine.
Memoriile sale astfel citite din acea perioadă lasă mereu o răbufnire asupra nedreptății de a se fi născut femeie și nu bărbat. De ce ea nu poate avea aceiași libertate precum tinerii din propria ei generație, de ce băieții își pot urmări explorările sexuale fără a suferi denigrarea socială rezervată doar fetelor?
Mereu atentă la reușitele sale școlare și la organizarea ei strictă în ce privește ritmul de studiu și cantitatea textelor originale pe care le scrie aproape zilnic, Sylvia nu poate trăi izolată, doar în fața unui birou. Lucru perfect normal, ea simte nevoia să socializeze, să participe la petreceri, să vadă locuri noi, este avidă de experiențe de viață pe care le consideră lucruri extrem de prețioase, dar tot din prisma creativității cu care poate să le traducă în pagina scrisă. Pentru ea orice întâlnire, orice contact uman este un resort de idei literare, de moduri noi de a povesti și de a se exprima artistic. Pare că încă din adolecență, trăiește pentru a putea mai apoi scrie despre asta. Nu de puține ori, va intra în conflict cu cunoscuți sau o vor urmări procese din cauza faptului că nu se străduiește prea mult să acopere identitatea personajelor reale de care se folosește în povestirile ei scurte publicate în reviste cu tiraj mare sau chiar în romanul ei, Clopotul de sticlă, roman de care propria ei mamă era rușinată, fiind acolo portretizată fără milă de fiica-personaj și autor.
A fost remarcat de multe ori de către prietenii de familie și cunoscuți faptul că Sylvia ieșea la numeroase întâlniri cu băieți de vârsta ei. Programul ei de socializare era într-adevăr extrem de intens – reușind câteodată să aibă câte 10 întâlniri într-o lună. Ne vom opri aici pe ideea de organizare a timpului – pentru scriitoare, fiecare oră a zilei era extrem de atent contabilizată și îndreptată spre o activitate de educație, informare și creație. Din această perspectivă, chiar dacă își dorește să aibă libertate și înțelege că o potențială căsătorie ar putea să-i încheie cariera publicistică, Sylvia totuși perseverează în căutarea unui partener ideal, un bărbat lângă care să poată fi iubită și apreciată și lăsată să scrie. La acest fapt, se adaugă și o dorință rapace de a fi validată ca feminitate – lucru care reiese din o sumedenie de pasaje din jurnale – și ca frumusețe. Are multe relații cu diverși tineri, relații platonice care o bucură și o frustrează în același timp. Își dorește foarte mult să-și exploreze sexualitatea, dar știe că nu își poate pierde virginitatea într-o societate care ar fi denigrat-o teribil pentru actul de a face sex pre-marital. Este incredibil de multă tensiune și suferință în acest conflict între ce își dorește cu adevărat și ce trebuie făcut. Este încă o lume în care o femeie nu își poate exprima propria personalitate, nu pe de-a întregul oricum.
Reciclarea experienței
Profund deranjată de oamenii care nu își cultivau un antrenament zilnic de lecturi educative, Sylvia era fascinată de scrierile lui Nietzsche, loc unde se va regăsi.
„She was addicted to achievement in the same way an alcoholic is hooked on booze; the winning awards, certificates and prizes were all concrete markers of her accomplishments, signifiers of attainment that helped boost her self-esteem.” – „Era dependentă de realizări în același fel în care un alcoolic este dependent de băutură; premiile, diplomele și premiile câștigătoare erau elementele care marcau concret realizările ei, semnificații ale realizării care au contribuit la creșterea stimei sale de sine.”
Școala prestigioasă la care mergea, Smith, deși cu programe universitare foarte bune și cu o listă de alumnae celebre precum Margaret Mitchell, Julia Child, Betty Friedman, Nancy Reagan și Barbara Bush, era în sine un loc de șlefuire a viitoarei soții pentru absolvenții de Yale sau Princeton. Stereotipul fetelor care studiau acolo era: sensibilitate, inteligență, carismă și familie bogată. Cum Sylvia Plath nu se încadra în această matriță și ambițiile ei mizau spre alt parcurs de viață, trebuie să ne-o imaginăm într-un grup social în care ea era excepția.
Pe parcursul studiilor sale, Sylvia va avea și o mecena, un sponsor care avea mare încredere în talentele ei scriitoricești și care era nimeni alta decât una dintre eroinele ei literare – Olive Higgins Prouty, o autoare de bestselluri din acea epocă, cea care a scris și Now, Voyager – mai cunoscut în varianta de film cu Bette Davis. Sylvia se regăsea în povestea lui Charlotte, eroina din Now, Voyager, care voia o viață eliberată de mama ei posesivă. Mai mult, va și construi o relație de prietenie cu faimoasa scriitoare care găsește timp să-i orienteze pașii și să o sfătuiască. Proutry o îndeamnă să-și folosească propria experiență de viață ca trambulină pentru idei de romane și texte. Sylvia îi va urma sfatul întocmai pentru că era deja un lucru pe care îl făcea – reciclarea experiențelor trăite în substanța prozei sau a poeziei. Susținerea care există în acest tip de mentorat marchează importanța unei comunități de femei care se încurajează și se ajută în mod real într-un climat în care profesorul de literatură de la Smith anunță la începutul cursului: „Sper ca nici una dintre voi să nu își dorească să fie scriitoare pentru că scriitoarele au vieți tare nefericite.”
Încă din școală începe să ia somnifere și pastile cu efect calmant pentru a putea dormi și liniști stările de anxietate. Este chiar încurajată de propria mamă să continue acest protocol pentru a putea să reziste ritmului de studiu din școală. Desigur, vorbim de perioada anilor 50 în care substanțele adictive, unele pe bază pe morfină sau chiar opium, nu erau reglementate de lege și se puteau cumpără fără problemă de la orice farmacie.
„Sylvia Plath implies all the way through that the roles of „writer” and ”woman” are in some way incompatible (…) the tension between the two roles – the woman and the writer – is a source of energy in her poems, but it is also, I think, a source of their self-destructiveness. What seems most self-destructive in Plath”s work is a haunting fear of failure.” – „Sylvia Plath presupune că rolurile de „scriitor” și de „femeie” sunt într-un fel incompatibile (…) tensiunea dintre cele două roluri – femeia și scriitorul – este o sursă de energie în poeziile sale, dar este, de asemenea, cred, o sursă a autodistructivității. Ceea ce pare cel mai autodistructiv în lucrările lui Plath este o teamă obsedantă de eșec.”
Anne Stevenson – în Writing as a Woman.
Scriitoarea se vede ca o versiune feminină a lui Icarus, are convingerea că va urmări întotdeauna drumul spre cele mai înalte culmi, dar este sortită să se prăbușească. Gândurile ei se aglomerează și imaginea lirică care se conturează este prezența ei în fața unui smochin (un pom care reprezintă viața) iar ea murind de foame pentru că nu este în stare să aleagă ce fruct să mănânce. Această imagine va reveni în romanul Clopotul de sticlă.
„Nu sunt pregătită să-mi sacrific libertatea mea intelectuală și creativă pe altarul căsniciei.”
Sylvia Plath va publica multe materiale scrise (eseu, poezie, articol) în reviste precum Seventeen, Ladies’ Home Journal, Mademoiselle, Harper’s, New Yorker și presa universitară.
Experiența care va sta la baza romanului Clopotul de sticlă, publicat în 1963, va fi programul de vară de editor la revista Mademoiselle pe care îl câștigă în fața altor 800 de tinere în 1953. Titlul mult râvnit de crema studentelor americane, va aduce cu sine atât bani cât și participarea la mai multe evenimente mondene în New York.
„Women-haters were like gods: invulnerable and chock-full of power.” – „Cei care urau femeile erau ca niște zei: invulnerabili și plini de putere.”
Tratamentul antidepresiv al anilor 1950
La scurt timp după experiența new yorkeză va cădea într-o stare de depresie severă și va fi internată la Spitalul Newton-Wellesley, un loc în care terapia prin șocuri electrice (ECT) era considerată un tratament corect pentru stările depresive. Sylvia va primi mai multe serii de ECT, administrate fără anestezie. Va resimți acest tratament ca o formă de pedeapsă pentru ambiția ei de a fi scriitoare. Starea ei nu se ameliorează, dar Sylvia încearcă să convingă doctorii că se simte mult mai bine, că este complet reabilitată. Este conștientă că trebuie să iasă din spital pentru a nu mai trece prin trauma șocurilor electrice. Ca efect, Sylvia nu mai este în stare să scrie nici măcar în jurnal, această incapacitate îi devorează și mai mult fragilitatea emoțională.
Se întoarce acasă și în luna august, 1953, înghite o sticlă plină de somnifere și se ascunde în subsolul casei. Dispariția ei va deveni o știre națională, apărută în diverse gazete. Este căutată peste tot. În final un membru al familiei o descoperă jumătate moartă în subsolul propriei case. Va mai fi internată încă o dată, începând de data aceasta și psihanaliză. Se pare că Sylvia Plath nu era singura tânără din generația ei sau din grupul de cunoscuți care fusese internată la clinici cu ECT, Jane Anderson, o colegă de școală, va trece printr-o experiență similară. În atmosfera anilor 1950, electroșocurile păreau singura soluție pentru fete tinere care aveau stări de angoase sau voiau pur și simplu un alt tip de viață decât cel trăit de mamele lor. Și acest episod va fi povestit în Clopotul de sticlă.
În ciuda acestor perioade de colaps mental, Sylvia Plath reușește să-și adune energiile pentru a se reapuca de scris. Face tot ce este posibil pentru a câștiga o bursă de merit pentru a studia în Anglia, la Newnham College, Cambridge – lucru pe care îl va obține în 1956. Odată ajunsă în spațiul universitar britanic, viața ei se va schimba radical în momentul în care îl va cunoaște pe poetul Ted Hughes cu care se va căsători și va avea doi copii.
