Începem prin acest prim articol o incursiune în modalitățile prin care părul a influențat raportarea la imaginea femeilor de-a lungul istoriei. Un element central al identității fizice, părul capătă valențe istorice, culturale și chiar politice. Aranjarea și purtarea lui într-o anumită modă poate reprezenta un barometru prin care măsurăm statutul femeii și cum imaginea unei coafuri poate determina un anumit spirit al vremii.
„Prin forma și culoarea sa, părul e o componentă însemnată a înfățișării individuale – face parte din semnalmentele oficiale, ca și culoarea ochilor sau înălțimea (…) Fiind un dar al naturii, ca și vegetația, părul a fost mereu considerat o manifestare a forței vitale. Este răspândit obiceiul de a nu tunde părul unui nou-născut decât după ce a crescut destul de mare (la noi se taie ”moțul” la 1 an). E semnificativă în acest sens legenda lui Samson, a cărui forță era legată de pletele sale bogate și care n-a putut fi învins decât după ce acestea i-au fost tăiate, grație Dalilei. Renunțarea la personalitatea lumească, cerută la intrarea în anumite ordine călugărești, obligă la raderea capului (budiști) sau doar a creștetului (tonsura catolică). Coafura nu e decât aparent un domeniu de joacă și fantezie fără limite. Ea reprezintă, din cele mai vechi timpuri, o componentă a modului de comunicare, transmițând, ca și veșmintele, informații asupra locului și rolului individului în societate.”
Adina Nanu, Arta pe Om, Look-ul și înțelesul semnelor vestimentare, editura Compania, 2001, pag. 99.
O formă de identitate care marchează apartenența la o anumită cultură, timp și societate, părul este un element mult discutat când vine vorba de imaginea și personalitatea unei femei. Mai mult, anumite epoci au găsit un mod de a gândi feminitatea prin intermediul unei anumite coafuri.
În istoria europeană, foarfeca și părul unei femei au avut mai mereu o relație problematică din prisma prejudecăților legate de ce înseamnă scurtarea podoabei capilare în acest context. De multe ori, tăierea părului sau trimajul îndrăzneț erau văzute ca o ciuntire a feminității sau chiar ca o pedeapsă, o umilire care trebuia purtată public. Această formulă de marcare a rușinii unor acțiuni este documentată, de exemplu, în secolul al XIII-lea în spațiul german – femeilor necăsătorite care aveau copii „din flori” li se tăia părul în piața centrală a orașului.
Marcel Proust spunea că în momentul în care o femeie își schimbă coafura își schimbă și bărbatul. Ce remarca Proust, poate fi extins într-o altă zonă de discuție și anume ideea că femeia și-a schimbat lungimea părului atunci când și-a schimbat perspectiva asupra vieții sau a destinului însuși.
Un exemplu care ilustrează cum o anumită coafură a influențat o întreagă epocă și a răscolit ideile tradiționale despre identitatea unei femei este tunsoarea bob din anii 20 ai secolului trecut. Tunsoarea scurtă astfel adoptată marca o formă de revoltă și de nesupunere a unei femei tinere și moderne care se distanța de generațiile care participaseră activ în Primul Război Mondial.
Actrițele și starurile care definesc moda epocii în acest sens sunt Collen Moore, Clara Bow și Louise Brooks. Cu o frizură scurtă, până la lobul urechii și cu un breton care încadra geometric chipul, aceste femei devin simboluri pentru libertate și dezinvoltură. Acest look îndrăzneț pe care încă îl numim a la garçonne va fi identificat cu termenul de flapper sau flapper girl.
Antoine de Paris
Cel care inventează acest stil provocator de coafură este Antoni Cierplikowski (cunoscut ca Antoine de Paris)- primul hair stylist al celebrităților. Povestea tunsorii bob este un adevărat mit în istoria modei: în 1909, Eve Lavalliere, o cunoscută actriță franceză care se afla la maturitatea vârstei ei de scenă caută cu disperare o soluție pentru a-și împrospăta apariția; Antoine se inspiră văzând o fetiță săracă tunsă scurt care îi aduce aminte de imaginea Ioanei d’Arc și îi taie părul divei până la linia maxilarului. Rezultatul este un succes, Lavalliere își salvează cariera și stilistul polonez ajunge să-și deschidă un salon exclusivist la New York în 1924 unde consacră tunsoarea a la garçonne ca trend internațional. Importanța viziunii lui inovatoare rămâne vizibilă și astăzi, el fiind cel care formează look-urile celebre ale lui Coco Chanel, Josephine Baker și Edith Piaf. Printre clientele lui faimoase se număra și Regina Maria a României.
Context istoric
Ce se întâmpla acum 100 de ani? Automobilul era o adevărată muză pentru artiști, artele moderne și de avangardă își impuneau liniile geometrice și abstracționismul, muzica de jazz se putea asculta în localuri, forța de muncă migra spre mediul urban, iar în Statele Unite producția și vânzarea de alcool deveneau ilegale.
În această lume, a fi o flapper girl însemna a fi o femeie care îmbrățișează toate aceste noi realități. Ea se adaptează unei epoci bazate pe velocitate – atât în rapiditatea mașinilor, cât și a pașilor de dans de Charleston. Poartă rochii scurte (până la genunchi), șofează, își caută o profesie și câștigă bani independent, merge pe stradă neînsoțită de un membru al familiei și începe să-și planifice viața după alegerile proprii.
În 1922 romanul La garçonne de Victor Margueritte aduce în prim plan un personaj principal feminin care sfidează normele sociale. Monique afirmă cu tărie că este dreptul ei de a decide modul în care își trăiește viața, astfel alegându-și singură parteneri de relație, cum se îmbracă și mai ales cum își poartă părul. Romanul a creat asemenea vâlvă pentru prezentarea unui personaj atât de emancipat încât autorului i s-a retras titlul câștigat anterior – Legiunea de Onoare.
Pentru a conștientiza cât mai clar această revoluție puternică a modei, putem să ne gândim la un alt aspect: eficientizarea timpului. Rochiile La Belle Epoque grele care se montau în straturi succesive pe o structură de corset necesitau, de cele mai multe ori, 4 mâini pentru a fi îmbrăcate. La fel, coafurile aranjate în cocuri elaborate care completau imaginea presupuneau un timp îndelungat în fața oglinzii. Aceste veritabile ritualuri zilnice blocau o bună bucată de timp și nu permiteau mișcări ample ale corpului. Odată cu bob-ul scurt și rochiile lejere, croite pe corp și cu lungimi care permiteau ca gleznele să fie goale, timpul de pregătire a unei ținute este substanțial redus, iar corpului i se dă libertatea de mișcare de care are nevoie într-un ritm de viață urban, activ.
La Belle Epoque – „Epoca Frumoasă” se desfășoară între 1871-1914. Este o perioadă care coincide cu sfârșitul rigidității epocii victoriene și care se identifică prin stabilitate și înflorirea artelor și a avansurilor tehnologice și științifice.
Portretul femeii anilor 1920 – Zelda Fitzgerald
O personalitate celebră a acelor ani, Zelda Fitzgerald și-a pus amprenta pe ce însemna stilul și atitudinea unei femei „moderne.” Supranumită the first american flapper, imaginea pe care o avem despre ea este centrată pe căsătoria ei cu celebrul scriitor F.Scott Fitzgerald. Relația celor doi este poate una dintre cele mai interesante și turbulente mariaje din istoria literaturii. Doar recent, cercetările biografice au adus la suprafață detalii complicate care o poziționează pe Zelda ca sursă activă a ideilor literare ale autorului Marelui Gatsby.
O carte care aduce povestea vieții Zeldei într-un format accesibil este Z, Un roman despre Zelda Fitzgerald, un roman foarte bine documentat scris de Therese Anne Fowler. O descoperim astfel pe tânăra Zelda Sayre, ca moștenitoare a unui nume cu greutate în istoria Sudului și care demonstrează de la o vârstă fragedă un apetit pentru scris și talent pentru dans, pasiuni pe care le urmărește printr-o manieră rebelă și extravagantă.
Natura ei aventuroasă, nevoia pentru libertate și exprimare artistică o conduc în multe direcții de explorare, iar în 1932 publică romanul Save Me The Waltz. O poveste cu tonalități autobiografice, romanul nu a avut succes la public și a devenit sămânța despărțirii dintre cei doi soți.
Folosind această scriere drept suport narativ, serialul Z: THE BEGINNING OF EVERYTHING o aduce pe Cristina Ricci în rolul principal și ne poartă în evoluția ei de la debutanta care face balet până la asumarea rolului de flapper girl în lumea electrizantă a New York-ului anilor 20.
Plină de viață, socializând masiv în lumea cluburilor de jazz și cu un simț pentru aventură, Zelda a creionat portretul unei femei moderne. Jurnaliștii o urmăresc și publică frecvent fotografii cu ea în ipostaze mondene unde imaginea de femeie nu mai este asociată spațiului închis al casei sau al domesticității, ci unei lumi deschise, publice unde își poate exprima personalitatea prin modul în care se îmbracă, vorbește și se comportă.
