La ultimul Atelier de Scriitură personală & Memoir Writing, din 14 aprilie, am discutat despre o temă care ne preocupă pe toate cele pasionate de scris – blocajele care se pun între noi și pagină. Vă las aici câteva dintre ideile pe care le-am propus la atelier împreună cu o posibilă soluție de încercat.
În toți anii în care am lucrat alături de cursantele mele pentru a construi împreună direcții narative pentru explorarea memoriei, nu am auzit niciodată „nu am idei despre ce să scriu” sau „îmi este greu să mă apuc de scris pentru că nu știu ce tematică anume să aleg”.
Situația este, mai întotdeauna, inversă – sunt liste aproape infinite pentru narațiuni de tot felul. Frica de pagina albă este o afecțiune reală, care este alimentată de frica de a începe – dorința de a scrie din prima un început puternic, un prim paragraf extraordinar care ne introduce în poveste și ne ține acolo. Nu ideile lipsesc, nu poveștile lipsesc – aș îndrăzni să spun, că nici tehnica narativă nu lipsește pentru că nu am întâlnit încă persoana pasionată de scris care să nu își găsească propriile structuri de lucru, desigur cu răbdare, exercițiu și disciplină.
Ce am descoperit ca fiind cel mai palpabil blocaj nu se leagă, cum am putea crede inițial, de tehnică sau lipsa de experiență. Vinovatul suprem pentru ne-apucarea de scris, pentru stagnarea unui proiect literar sau pentru păstrarea distanței între caiet și pix este un lucru mult mai subtil. Este vorba despre blocajul în fața cantității, în fața mărimilor monolitice pe care ni le impunem conștient sau nu. Mai simplu spus, se centrează pe ideea de lungime a textului. Există impresia că pentru a ne folosi de scriitura personală pentru a ne împărtăși experiențele și poveștile de viață singurul format sau cel mai respectabil format este cel de carte – un volum care necesită sute de pagini. Este o preconcepție și o presiune pe care și eu am simțit-o profund pentru că în categoria memorii avem mereu „cartea de memorii” și rareori avem contact cu povestirile scurte, eseul personal, nano-ficțiunea sau orice unitate mai restrânsă în afara Cărții cu c mare.
Iar aici intervine cercul vicios – „Vreau să scriu despre mine, dar sigur e nevoie să scriu ceva extins, ceva consistent și serios ca număr de pagini; nu știu și nu cred că pot face asta pentru că am o viață în care încap multe responsabilități iar scrisul poate fi inclus doar în intervale scurte; și atunci dacă nu am timpul necesar pentru a scrie mult, de ce să mai scriu?”
Această succesiune de gânduri pe care am auzit-o de foarte multe ori și pe care am trăit-o pe propria piele este până la urmă cel mai mare dușman al scrisului propriu zis, mai ales în cazul în care suntem la început sau vrem să ne apropriem din nou de scris după o perioadă secetoasă.
Cum putem depăși acest blocaj?
Prin schimbarea perspectivei asupra scrisului și a scriiturii personale putem să ne formăm o disciplină a scrisului în intervale scurte – și 10 minute pe săptămână sunt valoroase, orice bucățică de timp găsim în viețile noastre de zi cu zi extrem de aglomerate. Astfel, ne putem concentra motivația și disciplina de a scrie în materializarea unor fragmente în care să poată exista cu început, mijloc și final indiferent de durata sesiunilor noastre de scris.
Una dintre soluțiile pe care eu le-am găsit și care ne poate ajuta pentru a începe această mică rutină de scris – unde nu ne mai frustrăm pentru că nu avem 2 ore puse cap la cap sau mai multe doar pentru scris – este de a ne concentra să lucrăm la texte scurte (proză scurtă).
Așa că îți propun să te gândești la cum arată în agendă o săptămână obișnuită pentru tine și să vezi dacă pentru început poți găsi 10 minute pentru scris. Peste încă câteva săptămâni poate o să mai găsești 10 minute. Scopul nu este să ajungem la o sumă de ore – ci de a găsi care este calibrarea duratei care funcționează firesc pentru tine.
Pentru mine, de exemplu, funcționează intervalele de 15 sau 20 de minute de 2-3 ori pe săptămână – le-am identificat în timp și știu că mă pot baza pe ele – sunt întâlniri cu scrisul fixate printre activitățile copilului meu, printre treburile domestice și responsabilitățile de lucru pe care le am. Nu e mult, dar e constant și e deja o obișnuință concretă precum cafeaua de dimineață.
Pentru a susține această nouă poziționare în ritmul vieții tale cotidiene – cu convingerea că less is more sau pauzele dese: cheia marilor succese– te invit să iei în calcul și varianta de a te dedica unui format literar mai restrâns – din zona povestirii scurte și din sub-genurile dedicate memoir-ului.
Un spațiu de scris care este limitat prin întinderea lui ne poate ajuta în 3 aspecte importante:
- ne va stabiliza încrederea în noi pentru că vom petrece mai mult timp scriind și vom vedea mai multe texte terminate,
- ne va obliga să ne esențializăm limbajul și să învățăm valoarea editării și rescrierii,
- ne va provoca pentru a găsi tematici care să funcționeze într-un spațiu delimitat – o provocare creativă și de storytelling care ne poate motiva puternic.
Ce vreau să vă spun nu este să renunți la dorința de a scrie o carte – dar dacă te descurajează lipsa de timp sau dacă visezi la această realizare dar nu reușești pur și simplu să te aduni ca să poți scrie constant – ci dimpotrivă – atunci poate chiar e nevoie de o schimbare! Dacă cartea este scopul, poate drumul până acolo este făcut prin explorarea eseului personal, al prozei scurte, al variantelor de nano-ficțiune care pot servi drept cărămizi pentru a construi casa (literară) la care visezi.
Pentru că în spațiul cultural în care ne-am format și trăim povestirile scurte nu sunt discutate sau citite atât de des, din păcate – avem tendința să facem abstracție de ele, sau, cum am descoperit că se întâmplă și mai des – să le desconsiderăm. Nu avem tradiția exersării acestor structuri esențiale de lucru cu cuvintele pentru a ne șlefui exprimarea, pentru a ne nota ideile cât mai direct și clar.
Pentru a răspunde acestei nevoi – la ultimul Atelier de Scriitură personală și Memoir Writing am explorat posibilitățile textelor de flash fiction și a miniaturii – două variante care funcționează atât pentru zona de proză scurtă dedicată ficțiunii, cât și pentru cea de scriitură personală unde ne concentrăm pe propria experiență de viață.
Miniatura sau vinieta este un format pe care îl putem încerca pentru a ne antrena formularea și claritatea exprimării.
Nu știu dacă asta va fi soluția miraculoasă care îți va rezolva toate problemele în legătură cu propria disciplină de scris, dar ce știu sigur este că schimbarea centrului de interes de la mare la mic a avut efecte reale pentru persoanele cu care eu am lucrat până acum.
Formatul de povestire scurtă și foarte scurtă este un spațiu în care vei găsi multe lecții de scris de la autoare importante ale literaturii universale – un loc de lectură și scris în care ne putem găsi direcția, poveștile și încrederea în propriile cuvinte.
În final – las aici câteva recomandări de lectură prin textele unor scriitoare care au făcut din forma scurtă a textelor o experiență puternică pentru orice cititor:
Abigail Thomas – folosește nano-ficțiunea pentru a comunica experiențe personale: Three Flash Pieces
Grace Paley – „a writer’s writer”, o scriitoare care a influențat scrierile multor literați, folosește scriitura personală pentru a decupa felii de viață: Wants
Lydia Davis – o autoare tradusă și în limba română, este una dintre referințele cele mai cunoscute în materie de povestiri scurte, miniaturale: The Visitor
Următorul Atelier de Scriitură personală & Memoir Writing va avea loc Luni, 28 aprilie, de la ora 19:00 – dacă simți nevoia unei întâlniri în care să găsești inspirație, repere teoretice & practice, feedback activ și energia ca să te apuci de scris – completează formularul de înscriere de aici.
