Din 19 februarie, în fiecare joi dimineața de la ora 9 am te invit să construim împreună un spațiu de claritate și cunoaștere profundă prin journaling. Această nouă serie de ateliere la care poți participa oricând vrei și ai nevoie este dedicată explorării teoriilor fundamentale ale scrisului reflexiv și intim. La oricare întâlnire vei alege să vii, vei găsi un ghidaj care îmbină o bibliografie relevantă la care vei avea acces, exemple practice și discuții care să te ajute să-ți găsești direcția și motivația de a începe o disciplină a introspecției.
De ce să urmez un curs despre cum să scrii un jurnal? Nu ar trebui ca scrisul în jurnal să vină de la sine?
Dacă ne gândim la jurnal ca la un caiet în care notăm doar acțiunile importante ale zilei – sigur că lucrurile funcționează de la sine – și putem găsi instant câteva prompt-uri cu care să începem să ne facem treaba, cum s-ar spune. Dar dacă vrem să folosim jurnalul ca un instrument de lucru prin care să cercetăm în profunzime aspecte ale modului nostru de a gândi, de a face și de a ne raporta la lumea pe care o vedem și în care trăim, avem nevoie în primul rând de disciplina de a scrie și în al doilea rând de pătrunderea unor baze care ne pot ghida în posibilitățile mai extinse ale exprimării prin cuvinte.
Se pot spune multe lucruri despre journaling care să rămână într-un spațiu abstract de genul: scrie doar ce simți, acordă-ți libertate pe pagină, etc. Eu sunt de părere că pentru a intra în miezul activității de journaling și să vedem efecte și rezultate în timp avem nevoie să intrăm în contact cu teoriile esențiale dedicate subiectului și să lucrăm cu intensitate, chiar și atunci când am vrea să amânăm pe mâine scrisul, pentru că altfel, realitatea este că nu putem ajunge la ce ne dorim de fapt de la un jurnal: o mai bună înțelegere a propriei persoane și de aici o îmbunătățire a stilului de viață, a modului în care ne simțim și mai multă înțelepciune în modul în care acționăm.
“Memory is the diary that we all carry about with us.” Oscar Wilde
De ce este necesarsă învățăm despre journaling?
Pentru că deși poate părea simplu să începi un jurnal, lipsa reperelor despre cum facem și de ce facem asta rezultă de obicei într-un caiet început repede și lăsat la fel de repede. Realitatea este că nu ne-a învățat nimeni, nici în școală și poate nici acasă cum să ne deschidem cu onestitate față de propriile gânduri și trăiri și cum să ne dăm voie să le punem pe hârtie trecând peste fricile că „nu sună bine”, „la recitire textele par copilăroase” sau „nu voi reuși niciodată să ajung la explorarea aia profundă pe care o doresc”.
Majoritatea încercărilor de a ține un jurnal pentru o perioadă mai lungă sau pe viață eșuează pentru că nu cunoaștem posibilitățile acestui tip de scriere și tipologiile din care putem alege sau pe care le putem adapta pentru propriile nevoi.
Fiecare are o necesitate anume într-o anumită etapă a vieții iar modul în care ținem un jurnal se modifică în timp și acumulează alte perspective sau zone de auto-analiză.
„Journal writing is a voyage to the interior.” Christina Baldwin
Ce vom face?
Atelierele de Journaling sunt dedicate unei priviri amănunțite în interiorul scrierii cele mai intime – scriitura pe care o facem pentru a afla ce gândim, ce simțim și ce legături de actualizare putem face între trecut și prezent. Aceste ateliere urmăresc prin opriri din istoria acestui format de scriitură personală modalități de a ne putea organiza pulsiunile de idei care tot circulă cu agitație prin mintea noastră, dar care par greu dacă nu imposibil de pus pe hârtie. Împreună cu teoriile cele mai importante de Intensive Journalingvom vedea că jurnalul poate fi primul caiet care să ne învețe cum să intrăm în procesul de scriere – care ne antrenează logica narațiunii și ne arată rezervoare de energie și creativitate la care nu știam că putem avea acces.
“I write entirely to find out what I’m thinking, what I’m looking at, what I see, and what it means.” Joan Didion
Calendar Ateliere & tematică:
În aceste 6 ateliere (vor mai urma) vom lucra pe 3 planuri: 1. studiul formei jurnalului: o radiografie istorică a tipologiilor care ne ajută să extindem panorama posibilităților acestui caiet personal; 2. lectura și discuția unor fragmente de jurnale publicate de unde putem lua contact cu diverse exemple de exprimare; 3. familiarizarea cu teoriile cele mai importante despre journaling care ne aduc structură, orientare și găsirea unei formule personalizate pentru propriul jurnal.
Atelierul 1 – Joi, 19 februarie de la ora 9am la 11am – La această primă întâlnire vom delimita jurnalul ca tip de scriitură personală pe care îl construim ca pe un „al treilea spațiu” – între experiență și povestire. Ghidul teoretic va fi volumul Leaving a Trace – The Art of Transforming a Life into Stories. On Keeping a Journalde Alexandra Johnson – din care vom extrage primele întrebări care ne pot clarifica punctele de pornire pentru realizarea jurnalului: de ce am nevoie să scriu și pentru cine scriu.În același timp, vom interoga blocajele care nu ne permit să facem din jurnal acel univers de explorare profundă și instrument pentru self declaration – nu vă promit „marea cu sarea”, dar știu sigur că vom putea soluționa multe obstacole cu care vă confruntați.
Atelierul 2 – Joi, 26 februarie de la ora 9am la 11am – Al doilea atelier este compus din două părți: prima dedicată tipurilor de jurnal din care putem alege pentru a putea să ne orientăm spre spațiul de scris care ni se potrivește iar a doua parte va marca începutul relației noastre cu scrierile lui Ira Progoff – tatăl journaling-ului modern – care în volumul-manual At a Journal Workshop: writing to access the power of the unconscious and evoke creative ability ne oferă organizarea unor „capitole de viață” pe care să le urmărim concomitent pornind de la localizarea noastră actuală într-o etapă de creștere pe care să o putem numi, descrie și plasa în echilibru cu identitățile noastre vechi – poate suna complicat, dar odată început procesul de a scrie, reușim să facem curățenie și să delimităm aceste capitole. Ca regulă, folosesc (aproape) mereu referințe de cărți și suporturi teoretice care vin de la autoare, dar în acest caz, fac o excepție și îl aduc în discuție pe Ira Progoff pentru că nu putem vorbi despre journaling fără a ne referi la contribuțiile sale – metoda sa intensă a transformat multe vieți și sper că aceast prim contact cu lucrările sale să vă pună în mișcare scrisul și să vă concentreze atenția la ce aveți de făcut cu dorințele voastre.
Atelierul 3 – Joi, 5 martie de la ora 9am la 11am – Ne vom întâlni cu câteva exemple de jurnal – atât din spațiul literar românesc, cât și din cel european – și vom folosi ca fragment de studiu pentru înțelegerea procesului de deep journaling revelațiile pe care le aduce volumul Journal of a Solitude de May Sarton. Nu vă propun să ne uităm la exemple de jurnale publicate sau celebre pentru a ne găsi modele de replicat sau maniere de a lucra cu scriitura noastră într-un anumit stil. Vreau ca trecând prin aceste formate și texte să ne centrăm pe o formă de biblioterapie – adică o apropriere prin lectură și discuții care să ne ajute să ne centrăm căutările: care sunt temele pe care vrem să le explorăm în jurnalul nostru?
Atelierul 4 – Joi, 12 martie de la ora 9am la 11am – În acest atelier vom înțelege cum amprenta lăsată de Ira Progoff s-a decantat și stabilizat în niște repere teoretice adaptate pentru o utilizare pret-a-porter. Kathleen Adams este principala educatoare și cercetătoare care a creat o formulă de lucru accesibilă pentru oricine își dorește să întrebuințeze principiile lui Ira Progoff pentru creștere personală. Astfel, lucrarea Journal to the Self, 22 paths to Personal Growth de Kathleen Adams va funcționa ca un reper de lucru de unde ne vom axa pe cum accesăm memoria prin metoda de snapshot writing pentru a putea face legături între experiențe trecute și experiențe prin care treceți acum. Ca fragment de studiu – sau o aplicare a lucrurilor discutate ne vom întâlni cu un fragment din The Folded Clock: a Diary de Heidi Julavits.
Atelierul 5– Joi, 19 martie de la ora 9am la 11am – Acest atelier este dedicat spațiului creativ pe care jurnalul de artis(ă) îl poate aduce în viața noastră. Jurnalul creativ este un format care la prima vedere nu are reguli, ci doar mărci de individualitate cum putem vedea în cazurile (poate cele mai celebre) lui Leonardo da Vinci, Frida Kahlo sau Keith Haring. Putem găsi multă inspirație în aceste arhive intime ale unor creatori care au transformat caietul personal într-o lume a prototipurilor de idei și culoare. O să vă propun să trecem peste gândirea limitativă de tipul că dacă nu avem eticheta de artist în CV-ul personal nu putem să testăm aceste ape. Iar în acest sens o să vă prezint un alt caiet de artist – foarte puțin discutat – și anume: caietul de regie. Este vorba despre un jurnal de creație care ne oferă direcții clare de urmărit pentru propria călătorie creativă sau pentru orice proiect sau idee nouă la care ne gândim și nu am reușit să o punem într-un mod organizat pe pagină. Aceste contacte– ne vor ajuta să ne identificăm temele de cercetare interioară și ne vor da un plan de urmat pentru dezvoltarea lor.
Atelierul 6 – Joi, 26 martie de la ora 9am la 11am – La această întâlnire vom testa formule de arheologie personală care ne pot antrena creativitatea cu ajutorul unor exemple de jurnal vechi de peste 400 de ani care ne vor arăta cum și de ce analiza personală scrisă într-un caiet a dus la schimbări imense în cultura europeană a Renașterii. Ca suport teoretic ne vom întâlni cu volumul The Notebook: A History of Thinking on Paper de Roland Allen – carte apărută în 2023 și care a produs regândirea impactului imens pe care îl poate avea un simplu caiet în viața noastră – dacă este folosit în acord cu intențiile și nevoile noastre specifice. Astfel vom putea să analizăm creativitatea nu ca un concept abstract, ci ca un spațiu la care să avem acces oricând dorim.
Atelierele de Journaling sunt independente și puteți participa doar la unul, la două sau la câte vreți.
Întâlnirile vor avea loc online pe platforma Zoom.
Bibliografia folosită:
Texte fundamentale pentru a înțelege mecanica interioară a jurnalului și structuri de lucru probate:
Ira Progoff – At a Journal Workshop: Writing to acces the power of the unconscious and evoke creative ability
Kathleen Adams – Journal to the Self, 22 paths to personal growth
Alexandra Johnon – Leaving a Trace – The Art of Transforming a Life into Stories
Lucia Capacchione – The Creative Journal
Tristine Rainer – The New Diary: How to Use a Journal for Self-guidance and Expanded Creativity
Roland Allen – The Notebook: A History of Thinking on Paper
Volume de jurnal care ne pot ajuta să ne găsim ritmul și propria voce:
May Sarton – Journal of a Solitude
Heidi Julavits – The Folded Clock: A Diary
Renia Spiegel – Jurnalul Reniei
Alice Voinescu – Jurnal
plus alte titluri și recomandări pe care le vei descoperi împreună cu mine.
Educator curs: Mădălina Timofte
După terminarea studiilor de istoria artei și regie de teatru am practicat un nomadism profesional care m-a purtat într-o călătorie de explorare în locuri diverse precum: designul de accesorii, blogging-ul, arta contemporană, dramaturgie, social media, studii feministe și antreprenoriatul cultural. Chiar dacă am migrat mereu în zone variate de activitate, un lucru a rămas constant pentru mine: pasiunea de a ajuta și ghida oamenii prin intermediul educației non-formale.
Acum, după mulți ani de strâns cunoștințe interdisciplinare, m-am specializat ca educator care folosește expresiile artistice ca metode de lucru și de creștere personală. Experiența mea aparte în mediul cultural mi-a dat o bază solidă de cunoștințe și metode pe care le aplic în programe de mentorat și cursuri online.
Sunt fondatoarea proiectului Jupânesele – o platformă-comunitate care se concentrează pe recuperarea istoriilor pierdute ale femeilor care au contribuit la cultura și lumea în care trăim. Prin cercetarea dedicată istoriei femeilor și concentrarea pe zona autobiografică, mă dedic de 5 ani la crearea unor cursuri de scriere care să pună în lumină puterea pe care o are scriitura personală în modul în care ne cunoaștem, regăsim și spunem povestea.
Cum te poți înscrie?
Înscrierea se face prin completarea următorului formular:
https://forms.gle/7TJdAcGgnFhDgXFK8
Indicați în formular data atelierului sau a atelierelor la care vreți să participați!
Informații legate de participare și plată
Costul pentru participarea la 1 atelier din cadrul Atelierelor de Journaling este de 90 lei.
După finalizarea formularului veți primi un mail de confirmare cu o factură proforma care conține datele necesare pentru efectuarea plății prin transfer bancar. În urma achitării facturii veți primi un mail cu toate datele legate de curs și factura dvs.
Dacă aveți nevoie de mai multe informații înainte de a vă înscrie (sau după înscriere sau oricând), vă rugăm să ne contactați la adresa de mail: jupanesele@gmail.com sau la numărul de telefon: 0744520120







