„O prozatoare de o mare finețe, al cărei talent este dublat de o reputație sulfuroasă, demnă de un roman de spionaj. Viața celorlalte participante la cenaclu, cu amoruri neîmplinite sau drame domestice, pălește în fața biografiei acestei aventuriere care a jonglat cu serviciile secrete instalate pe teritoriul României în timpul celui de-al Doilea Război mondial. („Femeia fără chip. Pe urmele Soranei Gurian” de Elena Ion (editura Casa Cărții de Știință, 2020))
Figură extravagantă și controversată, Sorana Gurian este o apariție unică în rândul scriitorilor români. Fiind evreică într-un climat profund antisemit, autoarea își adaptează mereu viața astfel încât să poată fi inclusă sau să se poată apăra de reacțiile viscerale ghidate de ură și antisemitism. Lectura textelor sale este o experiență care intră în corp și devine palpabilă – descrie prin toate simțurile, fără falsă pudoare, fără prejudecăți, fără mascări când vine vorba de dorință, de trăiri autentice și voluptate. Un outsider în societate, în viața literară și în cultura „respectabilă”; un outsider cu care ne putem identifica și regăsi într-un mod profund.
Repere biografice:
Sara Gurfinckel, cunoscută sub pseudonimul literar de Sorana Gurian, se naște la 18 noiembrie 1913, în Tighina, în familia unui medic (Isaac Gurfinckel) cunoscut în tot ținutul. Își susține bacalaureatul și examenul de admitere la Facultatea de Litere din Cernăuți, transferându-se mai apoi la Facultatea de Litere și Filosofie din Iași. Devenită orfană de ambii părinți, Sara are dificultăți în a se susține material, dar acest lucru nu reprezintă un impediment pentru ea. Intră în anturajul literar al lui George Topîrceanu și G. Ibrăileanu. Deși nu își va lua niciodată diploma de licență de la Iași, va inventa o biografie ilustră prezentându-se drept licențiată, chiar „diplomată la Sorbona” și apropriată a unor personalități precum Anais Nin, Max Jacob sau Jean Cocteau.
În 1937 decide să-și construiască o carieră literară în București și îl contactează telefonic pe Eugen Lovinescu pentru a putea participa la cenaclul Sburătorul și a citi fragmente din nuvelele sale. Criticul are o reacție ambivalentă: e atras de alegerea unui subiect erotic în aceste scrieri, dar este în același timp revoltat de ușurința cu care tânăra atacă subiectul. Cu toate acestea, E. Lovinescu îi confirmă originalitatea și îi alege un pseudonim – din acest moment va semna cu Sorana Gurian.
În contextul unei epoci în care manifestările antisemite se amplifică în agresivitate și teroare, scriitoarea se refugiază o vreme, în anul 1938, la Chișinău.
Întoarsă la București, frecventează cu regularitate cenaclul și ține o corespondență apropriată cu E. Lovinescu.
„Scriitoarea în discuție chiar este o revoltată împotriva convențiilor, amoralismul său e o formă de sfidare – și o formă de apărare totodată – în fața unei societăți dinspre care simte că vin numeroase amenințări. Ea este în modul esențial o „sălbatică” pe jumătate domesticită, adaptată la civilizație, dar aflată într-o permanentă defensivă.” (Burța-Cernat, 2011, 311)
Petrece trei ani la Paris, cheltuind mica avere lăsată în urma decesului tatălui său. La întoarcerea în țară se află într-o situație financiară precară, dar asta nu o oprește din a sta la Grand Hotel în București o săptămână fără a achita nota de plată. După această experiență, este angajată la revista „Azi” unde înnoptează timp de două săptămâni în redacție.
„Asta n-a împiedicat-o să deschidă, într-o magazie pe marginea mării, la Mangalia, un bar, apelând la toți prietenii scenografi, decoratori, să-i deseneze pereții, să-i picteze, să-i decoreze interiorul cât mai modern, mai trăsnit. Cei care aveau bani îi aduceau băuturile gratuit, alții consumau gratis. Unii recitau, alții cântau sau dansau. Ea, elegantă, decoltată, cu rochie lungă, șchiopătând, se apropria de fiecare, îi umplea paharul, îi spunea o vorbă bună, împărțea zâmbete și aduna bani.” Cella Serghi despre Sorana Gurian
Presupusa colaborare cu trei servicii secrete (german, francez și britanic) în timpul anilor 1940 este o discuție pe care scriitoarea o evită, dar despre care putem afla mai multe în lucrarea „Femeia fără chip. Pe urmele Soranei Gurian” de Elena Ion (editura Casa Cărții de Știință, 2020). Deși după venirea regimului comunist în România, scriitoarea își dedică talentele jurnalistice în multe articole de propagandă, continuându-și astfel simpatiile sale de stânga din tinerețe, acest demers nu durează mult timp pentru că va realiza că schimbarea regimului politic nu este condusă de idealuri strict socialiste. Astfel în 1949 fuge din România, alăturându-se vocilor anti-comuniste din exilul românesc din acea perioadă.
În articolele sale jurnalistice se va opri de multe ori la teme puțin abordate cum ar fi hărțuirea sexuală sau violul.
În rândurile revistei „Femeia și căminul” face afirmații care șochează societatea anilor 1940: „Prefer flirturi fără consecințe și aventuri de o noapte, care nu angajează la nimic. Ușurință? Amoralitate? Numiți-o cum vă place! Dușmanilor mei oferă toată posibilitatea de a cleveti. Nu mă ascund… Poftim, care începe? N-are nici o importanță pentru mine.”
„În lumea literară de dinainte de 1948 Sorana Gurian este o prezență pitorească, ființă care trezește, pe rând repulsia, mila, mirarea, simpatia și în cele din urmă admirația. Nimeni (dintre cei care o descriu peste timp) nu-i neagă ascuțimea inteligenței și solida cultură literară. Urâtă, bolnavă, cu un picior mai scurt decât celălalt și încălțat cu o inestetică gheată ortopedică, îmbrăcată strident, purtând pălării ce maschează un ochi pe jumătate deschis, neverosimil de slabă, cu membre copilărești, atrofiate parcă, ea îndeamnă totuși la aventuri sentimentale și are faimă de mantis religiosa. „Își putea permite chiar unele cruzimi cu femei frumoase și să le înlăture din calea sa, reușind să domine și să cucerească bărbatul râvnit. Și acela era întotdeauna, sau aproape întotdeauna, un bărbat tânăr, înalt și frumos”, notează cu admirație Ieronim Șerbu.” (Burța-Cernat, 2011, 316)
Recomandare lectură: Întâmplări dintre amurg și noapte
Publicat în 1946, volumul „Întâmplări dintre amurg și noapte” reprezintă debutul Soranei Gurian. Critica literară nu numai că desființează cartea, ci o atacă agresiv pe scriitoare – este etichetată ca scandaloasă și vulgară. Crima comisă? O colecție de nuvele în care perspectiva femeii intră în prim plan iar personajele feminine ne comunică ce își doresc. Pentru contextul epocii acest tip de scriitură deschisă și onestă cu viața personală a unei femei a însemnat aproape un suicid de carieră pentru Sorana Gurian – unul dintre motivele pentru care numele autoarei nu este inclus, de cele mai multe ori, în discuțiile despre literatura română a perioadei.
Fragmente din Întâmplări dintre amurg și noapte:
„Era moale acum și ușoară ca o păpușe de cârpă. Sânii, două palide căpșune strivite. Medalionul îi lunecase pe umăr și se odihnea la capătul lănțișorului. El trase, în joacă, ovalul de aur și-l potrivi la mijloc pe pieptul ei, admitând licărirea roșietică a aurului pe bronzul mat al pielii arse de soare. Fata zâmbea vag, cu ochii închiși. Genele lungi aruncau evantalii de umbră pe obrajii fardați. Fața ei avea ceva istovit, poate din cauza cearcănelor. Sub lumina violetă a becului semăna cu o moartă, întinsă pe o masă de marmoră, la morgă.”
„Prizoniera oamenilor, rudelor, prietenilor… Prizoniera orașului hipocrit, dușmănos. Prizoniera tuturor acelora pe care îi disprețuia, îi ura. Prizoniera lor totuși pe veci! Dar sensația se localiză. Prizonieră îi era inima, încătușată în pieptul ăsta slab, legată, supusă corpului ăsta urât, tânăr, pofticios și totuși incapabil să-și afirme dreptul, răzvrătit împotriva dreptului de libertate al sufletului. Sufletul îi era prizonier și agoniza în revolte fugare și scânteietoare, ca fulgerile în serile calde de Iulie pe orizontul înecat departe…bătea din aripi spre întinderile vii, necunoscute, dorite, cu miros de brazi, și de iarbă.”
