Născută în 1887, Claudia Millian aparține generației care a trăit la intersecția dintre un „fin de siècle” elegant și pulsiunile avangardiste ale modernității care începeau să erupă în spațiul românesc odată cu intrarea în secolul XX. Îndrăgostită de poezie și mai ales de poezia lui Ion Minulescu, ea începe să publice versuri care se încadrează în curentul simbolist. Claudia Millian explorează și dincolo de spațiul versificației, scriind cronici, articole, dramaturgie și memorialistică. În plus, este activă și în sfera artelor plastice, pasiune pe care o va transmite fiicei sale – artista Mioara Minulescu.
Volumul ei de memorii „Cartea mea de aduceri aminte” a fost modalitatea mea de a mă apropria de universul trăirilor unei femei care a putut vedea cu mare claritate și sensibilitatea lumea din jur – o lectură care merită din plin să se regăsească mai des pe lista de scrieri autobiografice importante din literatura românească. În același timp, poate cea mai directă cale de a o cunoaște pe Claudia Millian prin propriile experiențe și cuvinte.
Repere biografice
Claudia Millian este fiica inginerului Ion Millian și a Mariei Poenaru. Își face debutul în anul 1906 la revista Lumina. Urmează studii de desen și sculptură la Școala de Belle Arte și frecventează Conservatorul de artă dramatică din București. Încă studentă, se căsătorește cu publicistul Cristu Cridim, dar mariajul nu rezistă în urma întâlnirii cu Ion Minulescu cu care se căsătorește în 1914. În același an își face debutul editorial cu volumul de poezii „Garoafe roșii”.
În timpul Primului Război Mondial, familia Minulescu se refugiază la Iași iar casa lor este deschisă scriitorilor și artiștilor, fiind un spațiu care recreează atmosfera efervescentă a Terasei Oteteleșeanu.
Revenind la București, după război, devine profesoară de desen și istoria artelor la Liceul industrial. Între 1923 și 1925 va trăi la Paris împreună cu fiica sa, Mioara Minulescu. În societatea pariziană va stabili relații apropriate cu Elena Văcărescu, Colette, Elvira Popescu, Nina și Benjamin Fundoianu, Pierre de Nolhac, Cecile Sorel și Armand Pascal. Prin această activitate de socializare culturală va consolida legăturile franco-române și va primi chiar un premiu în acest sens – Palmes academiques.
Publică piese de teatru pe care le semnează cu pseudonimul Dinu Șerban; va explora prin dramaturgie și istoria femeilor din spațiul cultural românesc cu piesele „Veronica Micle” și „Ana Ipătescu”. Drama „Vreau să trăiesc” este pusă în scenă de legendarul regizor Soare Z. Soare ( cu Ion Manolescu în rol principal) și câștigă Premiul Teatrului Național (1936).
După 1930 îți reia activitatea artistică, lucrând în ulei, mozaic și sculptură. Este membră a Societății Scriitorilor Români și a Societății autorilor dramatici.
„În desenul meu nu e dorința imitației, ci mai curând un pretext, să trec dincolo de cunoscut, undeva, departe, unde visul și poezia se cunună și se înlănțuie într-un dans senzual, de frumusețe eternă. Staticul acestei frumuseți este o fizare a absolutului plastic.” Claudia Millian, „Cartea mea de aduceri aminte”, 1973.
Memorii și aduceri aminte
Cartea mea de aduceri aminte, volum publicat în 1973 la editura Cartea Românească, este o incursiune profundă în lumea primei jumătăți a secolului XX. Autoarea trasează atât experiențele proprii, cât și contextul istoric, cultural, oferind amănunte inedite despre artiști, oameni de cultură, scriitori. Este o lectură în care este reliefată gruparea poeților simboliști din jurul lui Ion Minulescu (descriere acompaniată de fragmente de poezie), viața studentelor de la Belle Arte, Primul Război Mondial și schimbările care au loc în timpul perioadei interbelice.
„Dar când mă cufund în acea vreme cu puterea amintirii, care trăiește în mine vie și nealterată, regăsesc o copilărie care a fost trează mereu. (…) Am văzut clar și sunt sinceră. Scriu aceste lucruri pentru bucuria mea lăuntrică. Ele îmi reînnoiesc viața și mă fac să cred că numai totalitatea acestor amintiri reconstruiesc o existență și ne fac să trăim a doua oară o parcelă pură din propria noastră ființă, ceva care aduce cu muzica și cu poezia.” Claudia Millian, „Cartea mea de aduceri aminte”, 1973.
Pentru oricine interesat de cum funcționa sistemul școlii de arte românești în acea perioadă în cazul în care erai de sex feminin, descrierile oferite de autoare ne deschid ochii larg spre nedreptățile și limitările care se impuneau tinerelor studente:
„Secțiunea fetelor nu are dreptul la studiul sculpturei. Iată primul motiv de revoltă, al Ersiliei și al meu. Spiritul nostru liber nu se împacă cu acest ciudat comandament negativ al așa-zisei autorități școlare.” Claudia Millian, „Cartea mea de aduceri aminte”, 1973.
Veți găsi și viniete ale Bucureștiului de altă dată cu locurile, atmosfera și viața boemei literare:
„În locul palatelor telefoanelor de azi, era aici cafeneaua Oteteleșanu, cu grădina ei pavată cu pietriș, populată cu mese de fier și cu chelneri în bluze albe, admiratori ai vizătorilor cu lavaliera în vânt și cu verva înflăcărată. Se amestecau printre credincioșii grădinii intelectuali, profesori, artiști plastici, muzicanți, uniți din toată inima cu boema scriitoricească. Așa a devenit „Terasa Oteteleșanu”, cum i se zicea la început, Academia liberă a scriitorilor.” Claudia Millian, „Cartea mea de aduceri aminte”, 1973.
“Sunt feministă în sensul că dau multă importanţă posibilităţilor femeii. În femeie sunt puteri latente care trebuie încurajate. Ori de câte ori femeia a ieşit pe un teren de luptă, artistic, literar, politic, ştiinţific, a dat dovada unei mari puteri de afirmare. Bărbatul trebuie să fie egal cu femeia. Îmi amintesc că o binecunoscută feministă a dovedit chiar într-o conferinţă că bărbatul e inferior femeii. Dumnezeu a făcut-o pe Eva din coasta lui Adam, ceea ce înseamnă că Adam a rămas infirm, întrucât îi lipseşte o coastă, pe când femeia le are pe toate.” Claudia Millian – interviu
Casa memorială Ion Minulescu și Claudia Millian
„Mă uit lung prin încăperile apartamentului și îmi pare rău că nu pot lua nimic din lucrurile frumoase care mă înconjoară. Poate numai câteva cărți voi putea furișa printre haine și rufărie – (…) Înțeleg zădărnicia lucrurilor, dar ele păstrează ceva din secretul inimii noastre. Ele ne încântă și ne răsfață. Au și ele viață, au și ele suflet. (…) Îți pare că ele ne înțeleg durerile, că sunt alături de noi.” Claudia Millian, „Cartea mea de aduceri aminte”, 1973.
Sunt puține locurile în București unde simți că poți intra într-o altă epocă prin simpla deschidere a unei uși. Casa memorială Ion Minulescu și Claudia Millian este un loc cu adevărat extraordinar pentru că îți oferă posibilitatea de a vedea intimitatea și spațiul de viață a unei familii de artiști. Vizita conține și un tur ghidat care vă va oferi context istoric, dar și nenumărate informații inedite (cum arăta și funcționa bucătăria celor doi, care erau tabieturile favorite sau chiar să puteți mirosi parfumul preferat al poetului). În afară de istoriile de viață a celor doi, veți putea să vizionați lucrări de artă (pictură și sculptură) semnate de nume mari ale artei românești (și mai ales multe nume de artiste).
La următorul etaj, veți descoperi un alt apartament literar și anume casa memorială „Liviu și Fanny Rebreanu”.
„Poezia e singurul înger care supraviețuiește eternului clasic și nimicului cotidian.” Claudia Millian
