În timpul vieții sale, Anaïs Nin (1903-1977) a fost considerată o personalitate extravagantă. Prin intermediul scrierilor sale a propus ceva care poate părea și astăzi frapant: perspectiva sinceră și directă a unei femei asupra propriei sexualități. În anii 1940, subiecte precum relațiile extraconjugale, avorturile ilegale sau incestul, rămâneau teme nediscutate în spațiul literar.
„Viața mea a fost o lungă tensiune, un efort și o luptă herculeană de a mă ridica, de a trece orice obstacol, de a crea, a perfecționa, a dezvolta o ascensiune disperată și neliniștită pentru a șterge și a distruge îndoiala care mă bântuie în legătură cu propria mea valoare. Mereu țintind mai sus, acumulând iubiri pentru a compensa șocul și teroarea primei mele pierderi. Iubiri, cărți, creații, ascensiuni! Frenezie.”Anaïs Nin
În ultimii 15 ani, Anaïs Nin a reapărut puternic în atenția cititorilor – dar nu printr-o campanie editorială, ci prin intermediul citatelor din jurnalele sale care au devenit un conținutviral pe social media.
„Nu vedem lucrurile așa cum sunt, le vedem așa cum suntem noi.” Anaïs Nin
Aceste citate produc reacții emoționale profunde pentru că vin dintr-un tip de scriitură intimă pe care Anaïs Nin a cultivat-o aproape toată viața: jurnalul său.
Nu de multe ori se întâmplă ca esența atât de personală a unui jurnal să reprezinte o operă literară care definește cariera unui scriitor sau a unei scriitoare.
Pentru Anaïs Nin, scrisul în jurnal nu este o activitate de relaxare, ci este principala ei metodă de cunoaștere.
Autoarea duce această scriitură personală într-un spațiu abisal al auto-explorării personale, cu care rar avem ocazia să ne întâlnim.
„În timp ce scriam în Jurnal, am descoperit cum să surprind momentele vii. Păstrarea unui Jurnal toată viața m-a ajutat să descopăr câteva elemente de bază esențiale pentru vitalitatea scrisului.” Anaïs Nin
Mai mult, ne aduce aminte că Jurnalul poate fi, în același timp, un instrument cu care ne putem șlefui stilul literar și dezvolta energia creativă.
Anaïs Nin începe să scrie în jurnal la vârsta de 11 ani (în 1914) sub forma unei scrisori adresate tatălui său, Joaquin Nin (pianist) care își abandonase familia cu câțiva ani înainte. Va continua să scrie în jurnal – în total63 de ani de însemnări – rafinându-și stilul pe tot parcursul vieții. Chiar dacă relația dintre scriitoare și jurnalul ei a fost văzută de apropriați ca o relație de dependență gravă sau chiar un efect patologic de grafomanie, această „obsesie” i-a adus succesul.
„Nu cred decât în foc. Viaţă. Foc. Fiind eu însămi o flacără, îi înflăcărez pe alţii. Niciodată moarte. Foc şi viaţă. Le jeu.“ Anaïs Nin
După o copilărie petrecută în Franța și Spania, la 17 ani ajunge la New York unde îi este greu să se adapteze. La 20 de ani se căsătorește cu bancherul Hugh Guiler și se mută la Paris unde ia contact cu universul boemei artistice. Instalarea celui de al Doilea Război Mondial o determină să se întoarcă la New York unde începe să scrie și ficțiune erotică – volumeleDelta lui Venus,Auletris,Little Birds.
Spioană în casa dragostei împletește preocupările modernismului pentru psihologia umană cu explorarea experienței erotismului din perspectiva personajului feminin – căutarea libertății în pasiune, atât sexuală cât și literară pentru a ajunge la descoperirea de sine.
„Există fertilitate în haos.” Anaïs Nin
Scriitoarease îndrăgostește de Henry Miller și este atrasă de frumoasa lui soție June. Când June pleacă la New York, Miller și Nin încep o relație amoroasă care va avea consecințe emoționale adânci în sufletul și mintea autoarei. Își pierde echilibrul interior și propria ei căsnicie este afectată. Stilul narativ intim al jurnalului din această perioadă (Henry și June – Din jurnalul dragostei necenzurat) ne permite să înțelegem profunzimea conflictului ei interior.
Printre picanteriile biografiei autoarei, nu puține la număr, în 1955 devine bigamă având încă mariajul cu Hugh Guiler care stă la New York și căsătorindu-se în același timp cu Rupert Pole cu care va trăi în California.
Încă din anii 1930, Anaïs Nin a dorit să-și publice jurnalul, dar primul impediment cu care s-a confruntat a fostvolumul imens de pagini (în 1977, în anul morții autoarei, manuscrisul conținea 15000 de pagini, în 150 de volume) iar al doilea obstacol era „istoria extrem de recentă” care reflecta persoane reale în ipostaze intime și vulnerabile.
Astfel, va publica primul volum de-abia în 1966 – jurnalul dintre anii 1931 și 1934 care urmărește relația ei cu scriitorul Henry Miller.
„Există abisuri în care cei mai mulți dintre noi nu au curajul să coboare. Ele sunt infernurile vieții noastre, o cădere în neliniști de care avem însă nevoie pentru a renaște.” Anaïs Nin
„Dragostea este axul și respirația vieții mele. Arta pe care o produc este un produs secundar, o excrescență a dragostei, cântecul pe care îl cânt, bucuria care trebuie să explodeze, supraabundența – asta-i tot.” Anaïs Nin
În seria ei de jurnale, autoarea abordează teme considerate de ne-scris pentru o femeie: sexualitatea explicită – povestește amănunțit despre relațiile ei sexuale, limitările din interiorul căsniciei și ce obstacole întâmpină ca scriitoare. Prin interesul pe care îl are pentru psihanaliză și contactul cu arta suprarealistă, acordă o atenție specială universului subconștient al visului și notează ce visează și interpretările pe care le găsește la simbolistica misterioasă din propriul spațiu oniric.
Există două variante de publicare a jurnalelor scrise de Anais Nin: până în 1986, jurnalul era cenzurat – editat pentru a nu conține referiri sexuale provocatoare. După 1986, încep să se publice variantele necenzurate (de aici și subtitlul care este folosit în traducerile jurnalelor în română:Din jurnalul dragostei necenzurat). Astfel,Jurnalul dragostei care cuprinde 3 volume este publicat în varianta lui completă de-abia în 1996 (!).
În analizele literare făcute asupra scrierilor lui Anaïs Nin, apare de multe ori referința- descriere:Cities of the interior – această imagine lirică care pare să fie cheia de a înțelege sensul vieții și a operei scriitoarei este luată dintr-un fragment din romanul săuSeduction of the Minotaur:„The farther she travelled into unknown places, unfamiliar places, the more precisely she could find within herself a map showing only the cities of the interior.”
„Citadelele interioare” în care putem intra, prin care ne putem plimba când citim din jurnalele lui Anaïs Nin sunt construite pe o bază arhitecturală care nu își „scuză feminitatea” – autoarea nu se ascunde în a-și arăta modul în care își vede limitările, care îi sunt cele mai mari frici sau chiar nevoile cele mai frivole. Textura emoțiilor care reies mereu în fragmentele în care își analizează propriile acțiuni, cuvinte rostite, relații – aduc în prim plan convingerea ei fermă că femeile își pot crea prin propria lor subiectivitate o realitate palpabilă care nu poate intra niciodată în posesia unui bărbat sau care nu poate fi de fapt înțeleasă de privirea masculină (the male gaze).
Există o fotografie celebră în care Anais Nin apare în camera unui seif de bancă împreună cu zeci de volume de jurnal. În timpul celui de al doilea Război Mondial autoarea își va păstra caietele într-un seif bancar pentru a le proteja fizic și pentru a nu risca să fie acuzată de pornografie sau alte posibile incriminări.
Pentru o orientare cronologică în volumele publicate în limba română:
Henry și June – Din jurnalul dragostei necenzurat – perioada 1931-1932 – între Henry Miller și June Miller, autoarea găsește pulsiuni ale senzualității și voluptății care depășesc tabu-urile epocii.
Volum care a fost utilizat ca bază pentru filmulHenry and June din 1990 în regia lui Philip Kaufman, cu Maria de Medeiros, Uma Thurman și fred Ward în rolurile principale.
Foc – Din Jurnalul dragostei necenzurat – perioada 1934-1937 – fundalul este New York-ul unde discuțiile cu Otto Rank, reluate în jurnal devin spații de înțelegere a traumelor adunate din copilărie. Henry Miller este din nou prezent.
Incest – Din Jurnalul dragostei necenzurat – perioada 1932-1934 – reîntâlnirea cu tatăl care a abandonat-o cu 20 de ani înainte devine nucleul confesiunilor, tumultului și relatarea relației incestuoase.
Anais Nin aduce în notațiile ei zilnice reflecții asupra scrisului și a propriei modalități de a folosi narațiunea personală într-un sens literar. În fragmentele de mai jos dinFoc apareconștientizarea vocației jurnalului său și sensul creației sale:
„Nu vreau să-mi petrec un an din viaţă rescriind cartea lui Rank despre incest. Vreau să-mi scriu propriile cărţi. Eu sunt scriitoarea şi artista pentru Rank – aşa cum Henry a fost scriitorul pentru mine şi în locul meu. Dar acum vreau să fiu eu totul. Vreau să fiu o lume întreagă prin mine însămi, pentru că – ei bine, pentru că aşa am chef. Am chef să joc toate rolurile. Când îmi trimit pacienta dansatoare să danseze, simt că aş putea s-o fac şi eu, mi-ar plăcea s-o fac. Când îmi trimit pacienta actriţă să joace, simt că mi-ar plăcea să joc. Când violonista cântă la vioară eu sunt cea care îi insuflă muzica, mă revărs în toate aceste lucruri, dăruind psihanalizei mai mult decât dăruiesc alţii, forţa mea, creativitatea mea. Dar să mă concentrez. Mă concentrez asupra poeticei Alraune. Jurnalul însă – jurnalul meu, sunt atât de fericită că te-am găsit din nou. Uneori, între doi pacienţi, o însemnare fugară este de ajuns. Este lumea mea, egoul meu. Mărturisit, recunoscut, sincer. Nu-mi va mai fi ruşine de el, nu-1 voi mai ascunde, nu-1 voi mai înfrumuseţa. Mă gândesc la asta când spăl vase împreună cu Henry.”
„Nu sunt scriitoare sau artistă, ci scriitoare de jurnal, documentaire. Am acceptat. Jurnalul e opera mea principală. Post-mortem. Câteva scrieri minore: Alraune şi Chaotica. Credinţa mea în Henry ca scriitor este absolută. Toţi ceilalţi se înşală. Dar eu mai ştiu şi că Henry nu ar fi fost scriitor fără mine. Iluminarea interioară şi poetică a vieţii lui a venit prin mine.”
„Huck consideră jurnalul meu nepreţuit: punctul de vedere al unei femei – biologicul separat de ideologic, în mine. Psihologia feminină dezvăluită (simţul protector al femeii, agresivă ca o tigroaică numai pentru a-şi apăra copiii. Nici un pic de masculinitate, numai ceea ce este sigur, categoric, interpretat greşit drept masculinitate).”
Cu toate detaliile explicite despre sexualitate și pasaje care verbalizează cele maine-spuse trăiri și experiențe,pentru mine, jurnalele lui Anais Nin sunt în primul rând un teritoriu narativ unde poți învăța că dezvoltarea propriei persoane se poate face prin disciplina de a folosi scriitura personală ca instrument activ de auto-analiză și că numai prin atenția acordată fiecărei zile din viață putem să adunăm momente mici de frumusețe – oricât de banale sau domestice – de care devenim conștiente în momentul în care le notăm în jurnal.
Lectura scrierilor lui Anais Nin ne poate ajuta să înțelegem importanța de a crea un spațiu pentru scrisul despre propria persoană și că acest tip de scriitură are o putere imensă de a ne oferi înțelegere și împlinire.
