De peste 40 de ani Cindy Sherman(n. 1954) a transformat fotografia într-un medium de conștientizare a identității, a rolurilor de gen iar în contextul actual, al chestionării modului în care social media și instrumentele AI aduc „construcția sinelui digital”. Lucrările ei de acum 20 sau 30 de ani devin ipostaze profetice pentru anxietățile noastre legate de cum ne reprezentăm propria imagine online și ce modele de prezentare alegem.
Materialul principal al lucrărilor sale este chiar propria ei persoană. Arta fotografică a artistei folosește mereu ca subiect principal însăși corpul său. Pentru aceste „studii de caz”, Cindy Sherman își schimbă de fiecare dată înfățișarea prin intermediul machiajului, costumului și a luminilor. Construite cu un ochi regizoral, toate lucrările sale sunt centrate pe corporalitatea și prezența femeii, dezvăluind artificialitățile compunerii acestei imagini sociale. De multe ori, fotografiile sale sunt grotești sau profund viscerale, lansând mereu noi teme de gândire pe care te obligă să le interiorizezi.
Prima serie de fotografii pe care o face Untitled Film Stills (1977-1980) a marcat în istoria artei un moment de ruptură pentru ce înseamnă portretizarea figurii feminine. Inspirându-se din filmele de serie B ale anilor 1950, Cindy Sherman a realizat 70 de fotografii alb-negru în care a evidențiat arhetipuri cinematografice feminine moderne: nevasta nefericită, amanta plictisită, amanta părăsită sau naiva vulnerabilă. Prin intermediul caricaturii și a parodiei, a lansat întrebarea: cum sunt imaginate femeile în cultura vizuală cinematografică și ce impact are această caracterizare superficială asupra femeilor din viața reală?
Această serie a devenit un punct de referință pentru discuțiile despre feminism, postmodernism și modul în care femeile sunt reprezentate în film și mass media.
„Devenisem dezgustată de atitudinea artei care devenise prea religioasă sau sacră. Am vrut să fac ceva care putea fi apreciat de oricine de pe stradă. Am vrut să imit ceva din interiorul culturii dar să și ironizez aceiași cultură prin lucrările mele.” Cindy Sherman
Chiar dacă înfățișarea este subiectul principal al operei sale, Cindy Sherman, persoana „civilă”, cea din viața de zi cu zi, nu este o figură recognoscibilă, acest lucru fiind posibil prin modul în care își poate transforma chipul și corpul, făcându-l de nerecunoscut.
„Simt că sunt anonimă în lucrările mele. Când mă uit la fotografii nu mă văd niciodată pe mine, ele nu sunt auto-portrete. Câteodată dispar.” Cindy Sherman
În anii 1980 începe să folosească fotografii color și devine interesată de a experimenta mai mult cu scenografia și costumul, dezvoltându-și un decupaj regizoral cu o structură riguroasă și folosind instrumente cinematografice pentru a construi iluzia perfectă.
Trecând prin titlurile seriilor de fotografii pe care le-a făcut de-a lungul timpului putem să vedem chiar o cronologie a modului în care societatea percepe imaginea femeii:
- 1981 – The Centerfolds
- 1985 – Fairy Tales
- 1986-1989 – Disasters
- 1990 – Sex Pictures
- 2008 – Society Portraits
- 2016 – The Imitation of Life
Artista pornește de la punctele centrale ale stereotipurilor care încercuiesc ideile de feminitate afirmate în mediul vizual și prin exagerare și augmentare le epuizează. Un exemplu care ilustrează această modalitatea este seria de fotografii realizată în 1981 – The Centerfolds. Centerfold este un cuvânt în engleză care se referă la mijlocul unei reviste unde foaia devine dublă și se poate scoate pe post de afiș sau ilustrație – în vremurile, care par acum atât de îndepărtate, revistele erau un produs larg consumat iar paginile lor deveneau de multe ori materiale de pus în caiete de amintiri sau de pus pe pereți. Pentru revistele cu conținut adult, modelul ales pentru centerfold reprezenta pictorialul principal al ediției: cel mai celebru exemplu este primul număr din Playboy care apare în decembrie 1953 iar modelul nud care apare în partea de centerfold este Marilyn Monroe – ce trebuie neapărat menționat aici este faptul că poza a fost publicată fără acordul actriței iar Hugh Hefner cumpărase negativele de la un fotograf care o pozase pe actriță pe când era doar Norma Jean și avea nevoie de bani, în 1949.
Acest mod de a plasa corpul gol sau semi-nud al unei femei în centerfold pentru a se poate scoate pur și simplu și manipula este punctul de pornire pentru cele 12 fotografii de la începutul anilor 1980. În aceste fotografii, Cindy Sherman este modelul, desigur, iar pozițiile corpului său replică dispunerea corpului care se oferă privitorului, dar artista nu apare goală, ci dimpotrivă în ținutele unei femei „obișnuite”. Dispunerea corporală ar semnaliza la prima vedere un corp de femeie „care se oferă” cum zice fantezia imaginarului pornografic, dar artista accentuează aproprierea de expresia facială a modelelor sale: cu priviri intense de tristețe sau nostalgie, trecând printr-o reverie, așteptând să se întâmple ceva la care se speră sau fiind brăzdate de o privire îngrijorată. Expresivitatea feței transmite umanitatea lor sau „domesticitatea” unor sentimente perfect umane – în contrast cu „privirea goală” necesară unei fotografii senzuale unde modelul trebuie să se uite fix în lentila camerei și să fie plină de dorință și accesibilitate. Este important de înțeles și contextul cultural al epocii – anii 1970-1980 au fost poate perioada de apogeu al producției de pornografie „în print” din S.U.A.
Cele 12 ipostaze fotografice obligau privitorul să-și chestioneze modul de a privi corpul unei femei care se află într-o poziție de vulnerabilitate – „statul pe spate” chiar dacă o poziție de relaxare pentru corpul uman devine în cazul femeilor un semnal perceput ca invitație sexuală. Mai mult, provocau o reconsiderare a consumului de pornografie în formă fotografică.
În lucrarea Untitled #96 (imaginea alăturată) o tânără îmbrăcată într-o ținută populară în liceele americane din perioada anilor 1970 stă întinsă pe podeaua unei bucătării ținând în mâini o bucată ruptă dintr-un ziar pe care se pot distinge cuvintele: „know yourself/know your future” (posibil din editorialul de astrologie). Fusta stă ridicată într-o parte creând argumentul pentru un semnal sexual pentru ochiul obișnuit cu imagini de femei poziționate erotic; dar privirea nu este adresată privitorului, ci sugerează starea de a fi absorbită de o preocupare intensă – dar la ce se gândește? Interesul pentru decodarea imaginii devine universul interior al femeii și nu corpul ei. Untitled #96 a devenit astfel o operă care a intrat în istoria fotografiei ca un statement în sine. Cindy Sherman va explica miza-nucleu a fotografiei iconice: „Am vrut ca bărbatul care deschide revista cu așteptarea de a găsi ceva lasciv să se simtă apoi ca violatorul care ar putea deveni privind această femeie care este posibil o victimă, chiar dacă nu le vedeam ca victime atunci.”
Una dintre super-puterile lui Cindy Sherman este că indiferent de vârsta sa în cele peste 4 decenii de activitate este faptul că înțelege în profunzime noi paradigme culturale chiar în momentul formulării lor incipiente, artista fiind mereu cu 3 pași înaintea tuturor. Astfel, înainte ca lumea să-și dea seama exact ce se poate face cu camera digitală a unui smartphone, Cindy Sherman contextualiza deja efectele psihologice, emoționale și politice ale selfie-ului (uităm că acest fenomen are deja o istorie lungă – apare în 2002 pe forumurile online australiene, terminația cu -ie fiind specifică manierei australiene de a prescurta „cu afecțiune”, în 2004 apare hashtag-ul #selfie ca etichetă pentru platforma Flickr, în 2012 cuvântul intră în discuția publicului larg iar în 2013 intră în Oxford Dictionary ca „word of the year”).
Înțelegând că selfie-ul nu poate funcționa doar ca o manieră de a face un auto-portret inocent, ci este o ipostază de a juca un rol copiat din atitudinea sau modul de a poza al starurilor, Cindy Sherman a adus în discuție transformarea societății printr-un univers vizual care susține o dedublare și o ascundere a propriei identități, un efect paradoxal dacă stăm bine să ne gândim.
În Society Portraits aduce împreună aceste două realități: ipostazele de anonimitate pe care le putem avea ca simpli civili suprapuse peste coordonatele „standard” de a poza ca „lumea bună” sau ca celebritățile care ne ocupă spațiul mental și personal prin constanta comparație. Prin aceste lucrări, artista ne propune să ne reconsiderăm „măștile sociale” și să ne orientăm spre propria autenticitate.
Cercetarea mediului digital și a realității virtuale când vine vorba de imagini care reprezintă identitatea umană este o temă pe care Cindy Sherman încă o explorează și astăzi. Critica asupra mass-media pe care artista a făcut-o de la începutul carierei sale pare și mai relevantă astăzi iar moștenirea ei artistică și culturală este cimentată în arta contemporană, fotografie, teatru, film și chiar advertising.
„Suntem cu toții produse a ce vrem să proiectăm în lume. Chiar și oamenii care nu petrec timp, sau cred că nu petrec timp, în a se pregăti pentru lumea exterioară – de fapt, s-au pregătit toată viața pentru a fi într-un anumit fel, pentru a prezenta o anumită față lumii.” Cindy Sherman
