La al treilea Atelier de scriitură personală & Memoir Writing de luni, 28 aprilie, am început să desfacem firele narative principale ale poveștilor noastre ca să putem ajunge la acel fir roșu – linia de orientare conceptuală a proiectului nostru literar și anume argumentul.
Am putea spune că orice tip de text cere un argument – atât pentru noi, cât și pentru publicul cititor: De ce scriem asta? De ce vrem să citim asta? În același timp, pentru genul literar de memoir avem nevoie să conturăm cu exactitate și încă de la început acest argument pentru a putea ajunge la structura textului nostru și pentru a avea un vector care face povestirea să fie dinamică, fluidă și să intereseze – ce din experiențele noastre de viață alegem să oferim și cu ce miză.
Diferența de substanță dintre textul de memoir și jurnal pare evidentă – o cunoaștem foarte bine, dar în realitate, atunci când suntem în flow-ul de scris pare că uităm de ea – și ajungem să umblăm prin memorie haotic, să ne pierdem în ramificațiile nesfârșite ale propriei memorii.
Notarea în jurnal presupune „scrierea la cald”, consemnarea unor lucruri care se întâmplă „acum”, pe care le punem pe hârtie pentru a contura o formă secvențială a evenimentelor prin care trecem și a stărilor pe care acestea le provoacă. Scriem în jurnal pentru a avea o reacție vie, de moment.
Când ne dedicăm scriiturii de memoir este nevoie să stabilim un raport cu trecutul, indiferent dacă acest trecut nu este foarte îndepărtat – dar este necesar să se fi așternut săptămâni, luni, ani, o limită de timp care poate asigura claritate și depășirea subiectivismului din „acum”.
Revizitarea unor evenimente, a unor momente, a unor identități trecute se face pentru a putea traduce întâmplările în experiențe.
Iar aici distingerea între întâmplare și experiență este esențială. Întâmplarea este acțiunea de a se întâmpla și rezultatul ei. Întâmplările sunt cele pe care le notăm în jurnal – pot fi o mulțime de mici secvențe de acțiuni, de lucruri cu care am intrat în contact pe parcursul unei singure zile. În logica notării intime de jurnal, explorarea acestui univers cotidian ne ajută să înțelegem cum ne raportăm la prezent și ce ni se întâmplă la un nivel interior.
Pentru realizarea unui text unde scriitura personală izolează o anumită etapă de viață – avem nevoie să putem alege din milioanele de întâmplări prin care am trecut și să ne dăm seama care dintre ele reprezintă sau se cumulează ca experiențe.
Să ne oprim puțin aici și să vedem ce înseamnă cuvântul experiență (DEX-ul ne indică următoarea definiție): „cunoaștere a vieții și a oamenilor, ca rezultat al unei participări active și al contactului îndelungat cu lumea”.
Notă de demisol: În general, îmi displace atunci când un articol începe prin a nota definițiile de dicționar a unor concepte – pare ceva total ne-original. Cu toate acestea, timpurile actuale pe care le trăim unde cuvintele devin impregnate și alienate de înțelesul lor de bază – cer o readucere aminte, o punere a accentului și atenției pe claritate, fapt, concret și adevăr obiectiv. Dicționarul devine astfel un instrument de supraviețuire pentru gândire critică și sănătatea propriului scris. **O spun tot timpul la cursuri și îmi asum că sunt ca o placă stricată, dar folosiți dicționarul pentru a vă clarifica ce înseamnă anumite cuvinte și mai ales dicționarul de sinonime pentru a vă extinde vocabularul – ne blocăm de obicei în cuvinte pe care le folosim în vorbire în mod uzual și asta nu este pentru că nu avem cunoștințe extinse ale limbii române, ci pentru că nu apucăm să folosim conștient o paletă mai largă de semnificații și nuanțe atunci când ne alegem elementele principale ale exprimării noastre.
Experiența este distilarea, contemplarea și analiza unor întâmplări – ne amintim de lucrurile prin care am trecut și începem să ne gândim la înțelesul lor, la cum putem găsi niște puncte comune – un fir roșu, un sens.
Cum adunăm în prezent aceste informații despre noi devine relevant și ne conduce spre următoarea întrebare – întrebare fundamentală pentru organizarea argumentului unui memoir sau al oricărui text de scriitură personală care sondează povestea noastră de viață – e întrebarea care conduce narațiunea și anume: Ce am învățat din asta?
Citim cărți de memorii cu povești de viață specifice – fiecare carte de memorii este cu adevărat unică pentru că nici unul dintre noi („civili” sau celebrități, scriitoare sau pasionate de scris) nu are același drum.
Aici deschid o paranteză, cred eu relevantă pentru discutarea ideii de argument: un memoir scris de o persoană celebră (Michelle Obama, Madeleine Albright, Celine Dion, etc. ) ne va atrage ca lectură pentru descoperirea culiselor, a stilului de viață incredibil sau chiar fabulos, a unei biografii pline de situații excepționale și contexte de evenimente istorice la nivel înalt. În aceste cazuri, accentul se pune în jurul personalității atât de cunoscute sau în anumite cazuri chiar a „senzaționalului”. Veți observa și o trăsătură comună la celebrity memoirs – structura volumului este de obicei cronologică, o derulare de secvențe trăite.
În cazul cărților de memorii a unor persoane care nu au același profil de popularitate sau spus mai ne-elegant: în cazul civililor, centrul de greutate este învățarea unei lecții de viață importante – o învățătură care poate oferi inspirație și regăsire pentru cititor. Pentru că putem scrie despre viețile noastre chiar dacă nu am trecut prin evenimente extraordinare, durabilitatea textului este dată de conexiunea cu cititorul iar această legătură se face prin împărtășirea unei realizări care ne-a transformat viața și a creat un punct de cotitură în devenirea noastră. Spuneam la primul atelier ținut – ce diferențiază cartea de memorii este că narațiunea oferită demonstrează că a existat un „before before” și un „after after” – adică ce alegem să povestim demonstrează că viața noastră poate fi împărțită într-o perioadă de dinaintea învățării acestei lecții de viață și un după în care am interiorizat această lecție.
Închid paranteza.
Revenind – întrebarea „Ce am învățat din asta?” rămâne stâlpul de susținere a întregului edificiu narativ pe care vrem să-l construim – îl putem imagina ca pilonii de lemn imersați în apă care susțin clădirile din Veneția – nu îi vedem, dar pe ei locuiește întregul oraș.
În următorul articol vă voi povesti tema principală a ultimului Atelier de scriitură personală și Memoir Writing de luni, 5 mai – despre părțile componente ale unui memoir cu o recomandare de lectură din categoria „musai”.
La ateliere poți participa oricând vrei și simți nevoia – înscrierile sunt mereu deschise aici: formular înscriere.
