Ce mai citesc Jupânesele? Biografii regale

familia regala britanica

Cum am mai zis, nu am vreun studiu în istorie, dar îmi place să citesc despre fapte şi, mai ales, despre oameni. E un favourite past time să mă cufund în biografiile diverşilor oameni de pe planetă, fie că sunt feţe regale, vedete sau iluştri necunoscuţi, dar cu poveşti de viaţă fascinante. Nici casa regală britanică nu face o excepţie, aşa că am lecturat de-a lungul timpului mai multe tomuri, mai groase sau mai subţiri, despre diverşi membri ai familiei sau despre „the establishment” în general.


Zilele acestea familia Windsor e din nou în atenţia publicului, aşa că m-am gândit că un moment oportun să vă povestesc despre câteva cărţi pe care le-am citit şi care pun pe tapet povestea familiei regale sau măcar a unora dintre membrii acesteia.

De ce familia regală britanică şi nu cea norvegiană? Sau cea daneză, mai ales că au şi ei o regină care a renunţat la tron? Poate pentru că britanicii au ştiut să o şi vândă ca pe un produs care să producă bani, fie din turism, fie din simplă expunere media. În plus, faptul că au reuşit să rămână relevanţi într-o societate care nu mai vede rostul unei conduceri centralizate atrage interes. Iar dramele lor expuse la nivel planetar parcă suscită şi mai mult curiozitatea. Zilele acestea au reuşit să creeze o adevărată „media frenzy” doar pentru că Prinţesa de Wales a „fotosopat” o poză, iar conspiraţiile din jurul ei şi a familiei au explodat, întreg scandalul căpătând conotaţii de-a dreptul dramatice.

Anne Glenconner – Lady in Waiting: My Extraordinary Life in the Shadow of the Crown – E o tulburătoare poveste de viaţă a uneia dintre doamnele de onoare ale Prinţesei Margareta, sora Reginei Elisabeta a II-a. Deşi titlul e “În umbra coroanei britanice”, autobiografia nu se rezumă doar la a povesti momente importante din anii petrecuţi alături de Prinţesă, ci marchează întreaga viaţă a autoarei, care s-a trezit voit – forţat în rolul de doamnă de onoare. În ciuda vieţii de nobil, cu petreceri opulente, cu vacanţe petrecute pe insule exotice, cu mulţi bani în cont, Anne Glenconner ne spune cum a trăit cu un soţ abuziv (la modul psihologic şi fizic), cum i-au murit copiii în circumstanţe care vor smulge lacrimi şi din cele mai negre suflete, şi cum viaţa în lumea regalităţii nu e deloc aurită aşa cum pare din exterior.

Cadrele din viaţa de zi cu zi, greutăţile creşterii unui copil cu nevoi speciale (greu de diagnosticat în anii aceia) se întrepătrund cu vizitele de stat şi fastul şi pompa aferentă acestora sau cu precizări de genul “Prinţesa i-a fost naşa de botez”. Rămâne o poveste despre fragilitatea umană, dar mai ales despre cum Lady Glenconner a ieşit victorioasă din toate încercările pe care viaţa, fie ea şi în umbra casei regale, i le-a pus în drum. O găsiţi la noi tradusă ca Doamna de onoare. În umbra Coroanei Britanice.

The Palace Papers. Inside the House of Windsor – the Truth and the Turmoil – Tina Brown – Autoarea nu e deloc străină de familia regală, aşa că toate poveştile şi comentariile le face ca om care dacă nu a fost implicat direct, a fost parte din presa vremii care a analizat pe toate părţile scandalurile sau momentele fericite din familia regală britanică. Am apreciat la acest volum că Tina Brown nu a încercat să pună într-o lumină bună pe nimeni, fiecare membru al familiei este prezentat cu bune şi rele, cu momentele care i-au făcut cinste şi cu cele în care mai bine s-ar fi ascuns sub covoarele persane ale Palatului Buckingham.

Despre Prinţesa Diana povesteşte cu o oarecare tristeţe, dar nu se sfieşte să spună că Lady Di nu era deloc victima presei, fiind una dintre cele mai capabile membre ale familiei în a obţine ce îşi dorea de la media – de la expunere la poveşti de “good cop, bad cop” în relaţia ei cu Prinţul Charles (încă prinţ la acea vreme) până la apariţiile în public atent planificate pentru că era sub atenta supraveghere a paparazzilor.

Nici pe Regina Camilla nu o iartă şi oferă detalii despre cum a fost viaţa Camillei de la momentul în care relaţia ei cu Prinţul Charles a devenit publică şi motiv de scandal regal. Evident, dacă v-aţi uitat la The Crown, toate acestea vă sunt acum familiare, dar oleacă de detaliu şi de back story nu strică niciodată.

Tina Brown nu se sfieşte să o ia în colimator şi pe actuala Ducesă de Suxess, actriţa de la Hollywood devenită os regal prin căsătorie. De altfel, Meghan pare a fi, cel puţin conform autoarei, o tipă foarte ambiţioasă care nu s-a sfiit deloc să îşi urmeze interesul în carieră. Dacă şi Harry a fost pe lista ei de to do, asta ne va spune doar timpul. Că tot am atins subiectul, Harry nu pare deloc victimă în paginile cărţii The Palace Papers, ci mai degrabă un copil fără direcţie pentru că toată lumea s-a concentrat pe fratele său mai mare, viitorul ocupant al tronului Marii Britanii.

Mi-a plăcut cum a acoperit subiectul lui Catherine Middleton şi cum oricâţi bani ar fi făcut familia viitoarei Prinţese de Wales, nu a fost deloc acceptată cu uşurinţă de nobilimea britanică cu rădăcini vechi şi arbore genealogic care se întinde până la William Cuceritorul. La noi este tradusă şi chiar a fost pe lista celor mai cumpărate cărţi în anul apariţiei – Secretele Palatului. Viaţa privată a Casei de Windsor.


The Queen – Her Life – Andrew Morton – Pentru cei care sunt familiarizaţi cu scriitorii de biografii regale, Andrew Morton nu este deloc un nume necunoscut. El a devenit faimos odată cu biografia Prinţesei Diana, pentru care chiar ea a furnizat informaţiile, prin înregistrări pe casete transmise prin intermediul prietenilor. Cartea, aşa cum spun unii critici, pare un pic grăbită, lansarea ei probabil fiind programată pentru o altă dată, moartea Reginei schimbând planurile editorului. Chiar şi aşa, Andrew Morton reuşeşte să o surprindă foarte bine pe cea care a fost Elisabeta a II-a a Marii Britanii, devenită regină printr-un concurs de împrejurări pe care rareori îl poţi prevede.

Elizabeth Alexandra Mary Windsor a înţeles foarte repede ce înseamnă datoria şi cum rolul de monarh va interveni întotdeauna în viaţa de familie. De altfel, această continuă pendulare între datoria de lider al unei ţări şi al unui Commonwealth aflat într-o perioadă de evoluţie şi schimbare şi datoria de mama şi soţie este de fapt ce o umanizează pe cea care a fost Regină a Marii Britanii timp de 70 de ani. Mai mult, pare de multe ori de-a dreptul naivă în privinţa supuşilor sau a felului în care monarhia este privită, dar odată cu trecerea anilor şi a lecturii volumului această percepţie se schimbă.

Adevărata schimbare, însă, se vede odată cu apariţia nepoţilor, faţă de care am putea spune că a fost cu adevărat bunică, pe cât nu a reuşit să le fie mama celor patru copii ai săi. The Queen trece şi prin toate momentele relevante ale domniei sale, de la tragediile naţiei la dezastrele familiale (căsătoriile eşuate ale copiilor, moartea prinţesei Diana, moartea surorii sale, Prinţesa Margareta, discuţiile din jurul căsătoriei lui Harry cu Meghan şi retragerea acestora din viaţa regală) şi o face într-o manieră informativă, rămânând o lectură utilă mai ales pentru cei care nu sunt deloc familiarizaţi cu istoria recentă a casei de Windsor.

Diana – Her True Story – In Her Own Words şi Diana in Pursuit of Love – Andrew Morton – De la acelaşi autor şi biograf regal avem două cărţi. Prima a făcut istorie fiind cea care a aruncat în aer familia regală aşa cum întreaga lume o ştia. Creată din înregistrările Dianei, e clar că volumul Her True Story este subiectiv şi îi ţine partea celei care a fost supranumită “Prinţesa Inimilor”. Nu e o carte uşor de citit mai ales că relevă întreaga dramă prin care tânăra şi naiva Diana este aruncată în vâltoarea vieţii regale. Deşi părea o poveste scoasă din basme, căsătoria ei cu Prinţul Charles se dovedeşte un coşmar care îi va amplifica nesiguranţele, îi va declanşa o serie de probleme de sănătate şi o va aduce în pragul sinuciderii. Mişcarea de a povesti întreaga ei durere şi de a scoate la iveală secretele întunecate ale familiei poate fi privită şi că o răzbunare, dar şi că o formă de vindecare.

Andrew Morton are şi rol de terapeut dar şi de jurnalist care baga băţul prin gard pentru a surprinde o poveste „juicy”. In Pursuit of Love este continuarea acestui prim volum, aduce o serie de fragmente din înregistrările Prinţesei care nu fuseseră publicate anterior şi continuă să urmărească viaţa lui Lady Di în căutarea iubirii şi a unei relaţii care să o împlinească. Luaţi în considerare că Her True Story a apărut în 1992, când încă cei doi nu divorţaseră şi o parte din scandalurile pe care acum le ştim despre ei (acuzaţiile că Diana l-a înşelat pe Charles, conversaţiile dintre Charles şi Camilla) încă nu apăruseră, iar interviul oferit emisiunii Panorama de la BBC va apărea abia 3 ani mai târziu. Carte a fost o apariţie explozivă la vremea ei, acum însă recitirea produce un oarecare gust amar. La noi a fost publicată în varianta Diana, Povestea unei prinţese spuse de ea însăşi.


Further Reading –
Spare – Prinţul Harry – E o carte pe care încă nu am apucat să o citesc şi încă am îndoieli dacă să o fac. S-a bucurat de un imens succes şi la noi şi la nivel internaţional şi din ce cronici am lecturat pare să fie foarte amară. Chiar şi titlul, pentru că nu-i aşa, datoria unei prinţese este să producă „an heir and a spare”, pare să fie plin de amăreala. Cum nu am pus încă mâna pe ea, nu îmi pot exprima o părere, dar pare să fie punctul de început pentru multe persoane care s-au apucat apoi să se familiarizeze cu viaţa familiei regale britanice.


George VI and Elizabeth, The Marriage that Saved the Monarchy este un volum mare (are peste o mie de pagini), scris de Sally Bedell Smith. Cartea are la baza arhive, dar şi documente puse la dispoziţie chiar de cea care le-a fost fiică, Elisabeta a II-a. Autoarea aduce la viaţă povestea de dragoste dintre cel care va fi George al VI-lea şi Elisabeta, familia lor şi cum au trecut împreună prin unele dintre cele mai importante momente ale istoriei mondiale, nu doar britanice. E o lectură mamut, dar care se află pe lista mea de interese şi cu siguranţă va beneficia de un review odată ce am încheiat-o.

Evident, sunt mult mai multe cărţi, mulţi autori de care poate nu am auzit sau care poate nu m-au convins. Nu mai zic de acele volume care nu sunt altceva decât o înşiruire lungă de date, fapte şi oameni, cu referinţe clare din arhivă şi bibliografii stufoase. Dar cum nu fac vreo lucrare de doctorat în acest sens, nici nu mi se pare genul de lectură pentru cultura generală sau pentru un “conversation starter” nu apar pe radarul meu. Departe de mine gândul de a nu le recomanda, de altfel am făcut o asemenea comparaţie pentru unul dintre personajele nefericite ale istoriei noastre, iar acest gen de lectură e mai ales o chestie de gust, răbdare şi interes.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.