Judy Chicago (n. 1939) este o artistă care de 6 decenii s-a dedicat creației de instalații și contexte vizuale care explorează teme esențiale ale feminismului: cum se simt experiențele de viață trăite de femei, de ce artistele și creatoarele din alte epoci nu sunt cunoscute, nedreptățile și greutățile de a fi femeie în lumea artei și cum se poate realiza o formare educațională care să răspundă nevoilor specifice ale unor femei artiste.
Din anii 1960 artista a chestionat sistemul artistic orientat pe experiența masculină, oferind un univers de creație dedicat perspectivei feminine. În același timp a contestat absența istoriilor nespuse despre femeile care au contribuit la cultura europeană și americană prin realizarea unor lucrări care să aducă vizibilitate acestor personalități.
Anul acesta expoziția retrospectivă „Revelations” aduce în fața publicului traiectoria de dezvoltare a limbajului plastic pe care Judy Chicago l-a creat pentru a aduce în centrul discuției existența istorică, socială și culturală a femeii. În contextul în care numele artistei este pe buzele tuturor în această vară, vă invităm să explorăm împreună 3 puncte importante din panorama operei sale.
Lucrare reper: The Dinner Party (1974-1979)
Cea mai cunoscută lucrarea a sa „The Dinner Party” (1974-1979) este o instalație dedicată istoriei femeilor unde într-o structură triunghiulară se găsesc 39 de „locuri la masă” dedicate unor figuri istorice feminine reale sau mitice precum Sappho, Hypatia, Împărăteasa Teodora, Christine de Pisan, Emily Dickinson, Virginia Woolf sau zeița Kali.
Această „cină” celebrează artiste, scriitoare, gânditoare și personalități istorice care erau în acel moment neglijate sau uitate cu totul. Efectul lucrării atât la nivelul publicului, cât și în interiorul lumii artistice va aduce trezirea unui mare interes pentru cercetarea acestor biografii care ajung să fie reconsiderate prin cărți, studii și expoziții.
The Dinner Party este și astăzi un reper important din istoria artei – prin miza de a recupera contribuția femeilor la sfera culturală de-a lungul epocilor și de a face lumină în istoriile trăite în care ne putem oglindi și găsi inspirație.
The Dinner Party este o instalație de tip mixed-media (pentru că aduce împreună mai multe forme de exprimare artistică și anume: ceramică, broderie, țesături și text) care conține o masă de proporții mari în formă triunghiulară unde există 39 de locuri pentru cele 39 de personalități feminine selectate din istorie. Fiecare loc este marcat printr-o lucrare de ceramică unică (o farfurie) și prin broderia numelui pe țesătura care acoperă masa. Pe jos sunt aranjate 999 de plăci ceramice triunghiulare care conțin fiecare un nume important din istoria femeilor.
Incluzând tehnici de lucru care țin de universul feminin (cusutul – broderia, aranjarea mesei – ceramica), Judy Chicago a pus accentul pe reconsiderarea acestor modalități creative care erau privite ca „meșteșugărești” sau „arte minore” pentru că aparțineau universului interior, casnic, feminin.
Educație și comunitate pentru femei
Din propria sa experiență din mediul universitar artistic unde s-a confruntat cu misoginism și un discurs limitat despre istoria artei, Judy Chicago și-a canalizat energia și cunoștințele pentru a crea un spațiu de învățare și creștere pentru femei artiste după niște coordonate în care cercetarea și chestionarea temelor politice, sociale și identitare să servească ca nucleu.
Metoda sa de a impulsiona studentele ca în dezvoltarea lor profesională să nu își nege identitatea de femei și temele pe care le preocupă a ajutat formarea unor generații de artiste care au reușit să construiască discursuri autentice despre feminitate.
A deschis o cale de a găsi inspirație și forță în conținutul artistic creat de femei atât din trecut, cât și din prezent și a oferit posibilitatea unui dialog deschis asupra preocupărilor reale ale studentelor. Judy Chicago și-a numit metoda de predare – „participatory art pedagogy” prin care propunea 3 părți esențiale de predare: „preparation”, „process” și „art-making”. În prima etapă studentele identifică o problemă personală profundă și pornesc un studiu interdisciplinar în care cercetarea culturală se împletește cu sondarea interioară. După ce informațiile sunt adunate, studentele au ocazia de a împărtăși în grupul lor ideile și direcțiile pe care le-au găsit având ocazia de a primi un feedback constructiv și de a face schimb de idei.
Aceste teorii se pot vedea și concretizate în proiectul „Womanhouse” din 1970 unde o comunitate de studente trec prin toate etapele de concepere și creație și expun împreună lucrări care reflectă problematicile cele mai intime ale experienței lor de a trăi ca femei în lume și societate. Womanhouse va funcționa ca o galerie de artă feministă (printre primele de acest fel).
Tot în 1970 dezvoltă o programă dedicată artei feministe în cadrul California State University – primul departament de acest tip.
Ce putem învăța?
Una dintre lecțiile pe care le putem învăța de la Judy Chicago este legată de eșecul ei de a se integra în lumea artistică la debutul carierei sale. În primii ani de activitate, artista a încercat „să se integreze” curentului abstracționist dominant în epocă pentru a putea să fie privită ca un „artist serios” sau cum se spune mai colocvial „to be one of the boys”. Perioada aceasta de început nu i-a adus nici succes și nici satisfacție creativă. „Ratând” integrarea și-a dat seama că ce lucrase până atunci nu o reprezintă și nu este o artă care să vină dintr-o realitate interioară sau o tematică importantă pentru ea.
Acest insucces a făcut-o să-și chestioneze direcția de lucru și i-a oferit un spațiu mental în care să poată ajungă la linia de gândire și de creație care au transformat-o astăzi în una dintre cele mai cunoscute și apreciate artiste din secolul trecut și prezent.
Experiența trăită de a fi femeie: The Birth Project (1980-1985)
Experiența de a fi mamă este privită prin lentila proiectului „The Birth Project” (1980-1985) – o lucrare unde au colaborat peste 150 de femei care au cusut și brodat – materiale care au fost folosite în relație cu imagini pictate pentru a înfățișa realitățile de a da naștere. Un omagiu adus capacității de a da viață a femeilor, The Birth Project adună atât trăirea durerii, cât și bucuria sau aspectele aproape mitice ale nașterii care este pusă în relație cu creația.
„Since there were so few images I decided that I would have to go directly to women, ask them to tell me about their birth experiences, and then use that raw material in the development of images. It is very unusual for an artist to work out of direct experience rather than out of the history of art. It requires building a form language almost ‘from scratch.’ In addition, gathering testimony about birth meant asking women to let me be involved with them on a very basic level. Many of the women I talked to had never spoken to anyone about their birth experiences. As I listened, studied, and read I realized that it was not only birth I was learning about but also the very nature of this subject which was shrouded in myth, mystery, and stereotype. I knew that I wanted to dispel at least some of this secrecy.”
Judy Chicago, Birth Project, Doubleday, 1985
„In the “Birth Project” the content, birth, the essential female experience [was] fused with needlework, a traditional form of women’s art. Working with the “Birth Project” stitchers was like being in touch with one aspect of the continuum of women’s history; the medieval workshops where women stitched together for the glory of the church; the all-female Renaissance guilds where women embellished royal robes; the nineteenth-century quilting bees where women coded secrets into their quilts. But this time we were using needlework to openly express and honor our own experience through this unique form which has both contained and conveyed women’s deepest thoughts and feelings throughout the history of the human race.”
„It is possible that in some future generation child-rearing will be seen as the crucial activity of a culture and the raising of future generations will be the most prized and rewarded profession. It is possible the time will come when both women and men will share the responsibilities of child-rearing equally. But that is not the case now. Exploring the subject of birth brought me face-to-face with the fundamental cause of women’s oppression; as soon as one gives birth to a child, one is no longer free. And, tragically, that lack of freedom is reinforced and institutionalized by the very nature of society.”
„It may be a high-school girl being deprived of an education because she becomes pregnant; a woman on an airplane desperately trying to quiet a frightened, screaming child while everyone stares at her in disgust; a long-married mother of three whose husband leaves her, her income thereby reduced to poverty level; or a highly gifted artist whose conflicts between self-fulfillment and her child’s needs tear her apart with guilt. Whatever her situation, every woman who has a child is punished for having done the very thing which society tells her is her womanly goal.”
Judy Chicago, Birth Project, Doubleday, 1985