Sunt fondatoarea proiectului Jupânesele – o platformă-comunitate care se concentrează pe recuperarea istoriilor pierdute ale femeilor care au contribuit la cultura și lumea în care trăim. Prin cercetarea dedicată istoriei femeilor și concentrarea pe zona autobiografică, mă dedic de 4 ani la crearea unor cursuri de scriere care să pună în lumină puterea pe care o are scriitura personală în modul în care ne cunoaștem, regăsim și spunem povestea.
Jupânesele este un proiect care își propune să recupereze figurile feminine marcante din istoria, literatura și arta românească și universală. Trecute cu vederea sau pur și simplu uitate, aceste femei remarcabile au fost creatoare, scriitoare, artiste, personalități politice, jurnaliste, militante, grande dames, muziciene, inițiatoare. Acestea sunt Jupânesele noastre – femei care au pășit când cu…
Lélia sau viața lui George Sand Redescoperirea unor cărți vechi din biblioteca părinților sau a bunicilor poate fi o adevărată revelație. Pentru că suntem obișnuiți să ne orientăm lecturile după ultimele apariții editoriale, mai rar ne întoarcem spre titluri ”prăfuite” (la propriu). În ultimul an, statul mai mult în casă, a creat contextul necesar pentru…
Circe – Madeline Miller, editura Paladin, 2020 În Odiseea lui Homer, Circe este o vrăjitoare care transformă bărbații în porci și pe care Ulise o îmblânzește cumva. Madeline Miller pornește de la ideea de a spune povestea despre Circe chiar din perspectiva zeiței. Tatăl ei, Helios, zeul Soarelui, este unul dintre cei mai puternici Titani,…
Vă propunem o selecție de cărți care explorează noțiuni de feminism într-o manieră accesibilă și interesantă. Această listă de lecturi vine ca o recomandare pentru oricine vrea să se familiarizeze cu ce înseamnă și presupune o istorie a femeilor și explorarea identității feminine atât în context istoric, cât și contemporan. În acest sens, am ales…
Deși nu s-a asociat niciodată curentului feminist, viața și opera lui Niki de Saint Phalle se ghidează după un set de idei și alegeri profund dedicate cauzei femeilor. Își pune mereu problema propriei identității de femeie în schema societății secolului 20 (fiică, mamă, soție) și modul în care acest profil uman poate sau nu să…
Cinematografia anilor ’80 a adus în prim plan personaje feminine scrise cu o mai mare complexitate psihologică, care au rămas ca amprente puternice pentru dezvoltarea unui cinema care ia în calcul problemele, dorințele și provocările din viața reală. Actrițele acestei generații sunt nume mari care au relevanță și astăzi și chiar dacă unele dintre ele…