Până în anii 1920, sute de oameni tatuați pe întregul corp călătoreau prin toată America în trupele de circ sau spectacole itinerante. Corpul decorat integral cu tatuaje reprezenta un spectacol în sine pe care oamenii voiau să îl vadă.
Nora Hildebrandt, „mama” tuturor femeilor de circ tatuate, avea 22 de ani în 1882, când sosea la Bunnell’s Museum din New York pentru a-și expune cele 365 de desene tatuate de soțul ei, Martin, care cu un deceniu înainte de inventarea dispozitivului de tatuat, folosise șase ace legate împreună și cea mai bună cerneală de India.
Nora Hildebrandt, Irene Woodward și Mary Brooks au fost pionierele care într-o perioadă în care simpla arătare a gleznei era considerată riscantă, au construit branduri personale respectabile prin arătarea corpului tatuat în costumații sumare, devenind atracții atât pentru publicul larg, cât și pentru publicul ”ales” (regi și regine, oameni de stat, academicieni, artiști și oameni de știință).
Aceste femei mergeau vara de la un circ la altul, iarna lucrând în muzee de curiozități, în săli cu ciudățenii și diverse atracții, în care performau magicieni, muzicieni sau conferențiari.
„Considerate pe fundalul instabil al culturii occidentale din ultimul secol și jumătate, tatuajele reprezintă jaloane ale rolurilor în continuă schimbare asumate de femei, dar și al evoluției problemelor cu care se confruntă ele în cea mai progresistă perioadă din istoria femeii. Tatuajele servesc pe post de ștafetă pentru spiritul femeilor ce rescriu standardele acceptate pentru frumusețea și expresivitatea feminine. „Trupuri subversive” constituie o călătorie prin arta, istoria și obiceiurile acestor rebele ale trupului.”Trupuri Subversive – O istorie secretă a femeilor și tatuajelor de Margot Mifflin, editura Hecate, 2015
Irene Woodward și-a început cariera de „doamnă tatuată” la 19 ani. Debutul ei a ajuns știre în The New York Times, unde prima ei expunere publică a fost descrisă cu detalii afectuoase și surprinzător de tolerante. Tatuajele ei, în jur de 400 la număr, includeau un stup de albine, un marinar plecând de acasă, un soare pe fiecare umăr, un colier de flori pe linia decolteului, portrete ale zeițelor care reprezintă Speranța și Libertatea, alături de maximele: Nu dispera niciodată, Nimic fără trudă și Trăiesc și mor pentru aceia pe care îi iubesc.
Un turneu în Europa la începutul anilor 1880 a transformat-o într-o vedetă internațională: era plimbată prin fața monarhilor, studiată de oameni de știință, mai ales de medici și antropologi.
Până în anul morții sale, 1915, în muzeele din Europa existau deja 38 de figurine de ceară ce o reprezentau. Irene Woodward a declarat că s-a hotărât să-și expună corpul după ce l-a văzut pe Căpitanul Costentenus, faimosul grec tatuat care mergea în turnee internaționale în anii 1870. În același timp, o altă motivație era salariul câștigat de Costentenus – 1000 de dolari pe săptămână (echivalentul a aproximativ 25 000 de dolari astăzi!). La sfârșitul secolului 19, odată cu stabilizarea industrializării se formează un val în creștere de femei care încep să muncească din ce în ce mai mult în afara casei iar acest fapt dă curaj unei generații noi să își propună stiluri de viață și mai îndrăznețe, socotite nonconformiste – iar direcția de a deveni o „femeie tatuată” devine o carieră posibilă.
Femeile tatuate s-au dovedit a fi o atracție mai mare decât bărbații „la fel de decorați” pe piele, care deseori erau siliți să combine talentele de aruncători de cuțite, înghițitori de săbii sau „muzee umane ambulante”. Popularitatea de care s-au bucurat aceste femei, adevărate branduri, a avut și un efect interesant – soții lor le preiau numele de familie pentru a se asocia imaginii lor de succes.
Maud Stevens, contorsionistă și acrobată la trapez, și-a întâlnit viitorul soț, Gus Wagner în 1904 la Expoziția Universală din St. Louis. A fost de acord să iasă la o întâlnire cu el cu condiția să o tatueze și să înceapă să o învețe cum să realizeze și ea propriile ei tatuaje. Maud Stevens este considerată prima femeie din cultura vestică care a realizat tatuaje – desigur în culturile din Asia, Africa,sau Australia (doar câteva exemple) această practică era practicată de femei de sute de ani înainte.
În S.U.A., la începutul secolului XX, puține femei învățau să facă tatuajă, de regulă de la soții lor (asta ne aduce aminte de o „tradiție de familie” similară din istoria artei europene unde multe artiste ale Renașterii învățau meșteșugul de la tații lor). În această profesie intens competitivă, bărbații își învățau soțiile meseria pentru a-și extinde afacerea fără teama că le va fi preluată de competitorii de la alte saloane.
În anii 1920 și 1930, femeile tatuate de la circ au devenit mai independente profesional. În vreme ce primele doamne tatuate au ajuns pe scenă cu ajutorul unor soți pricepuți la afaceri sau chiar tatuatori, tinerele femei din perioada interbelică se lansau pe cont propriu, căutând nu doar să se îmbogățească, ci să aibă parte de autonomie și independență.
Betty Broadbent, una dintre cele mai fotografiate femei tatuate, și-a expus corpul la Expoziția Universală din 1939 de la New York și a participat la primul concurs de frumusețe dat la televizor. Betty știa că nu avea cum să câștige tocmai din cauza tatuajelor, dar apariția ei îi oferea oportunitatea de a critica „idealul estetic feminin al timpului – asta și o bună ocazie de a-și face publicitate.
După al doilea Război Mondial, când filmele și televiziunea au ajuns să domine cultura populară, publicul țintă a atracțiilor tatuate a dispărut brusc și totodată cariera de „femeie tatuată” a dispărut.
