Iată o nouă listă de lecturi complet random și fără nici un fel de noimă în alegerea lor. Cum am spus și data trecută când am făcut o listă de lecturi, cărțile pe care pun mâna sunt din cele mai variate domenii, în funcție de interesele mele de la momentul respectiv, stare emoțională sau curiozități. Recomandările de lecturi îmi vin din tot felul de surse – siteurile de specialitate de la noi și din afară (deși la noi mai puțin pentru ca se focusează pe un gen de cărți sau de autori care cu mine nu rezonează, dar despre asta cu alta ocazie), reviste (da, și aceea e o formă de lectură în care ne putem pune la curent cu pop-culture și cu lansări interesate), podcasturi (astea tot de pe la „străini”) sau chiar referințe bibliografice.
The Stone Diaries – Carol Shields
După ce am terminat și ultimele pagini ale acestei cărți am înțeles de ce a primit Premiul Pulitzer pentru ficțiune în 1995. Deși pare a fi o autobiografie, povestea lui Daisy Goodwill Flett nu este atât de plină de sentimentele pe care le-ai simți citind o poveste la persoana întâi. Și totuși, trecem prin viața lui Daisy de la momentul dramatic al nașterii sale, prin copilărie și adolescență, căsătorie, copii și toată perioada maternală, până la decepții și moarte. Întreaga ei poveste de viață baleiază între sentimentele descrise la persoana întâi și perspectiva asupra vieții venită din partea celor care o înconjoară și mai ales din partea fiicei celei mari.
Deși viața lui Daisy trece prin momente istorice importante, acestea nu cuprind cartea, nu o sufocă, ci sunt descrise ca parte a unei existențe care nu avea de ales, acelea erau vremurile și trebuia să le trăiască. Felul în care se încheie prima ei căsnicie și modalitatea în care o începe pe a doua mi-au produs o amărăciune, un sentiment al unei vieți care pare că se va rata. Speranța apare mai târziu, când Daisy pare că își construiește o carieră de succes oferind sfaturi în rubrica ziarului local, dovedindu-se un adevărat „green thumb” și salvator de grădini rurale. Însă acesta nu este un film american cu happy-end, ci un extras din viața reală așa cum o trăim și noi, iar rezultatul e ca Daisy va fi înlocuită, iar capacitatea și rezultatele unui om pălesc în fața politicilor micii urbe și oamenilor la fel de mici. Impactul pe care această dezamăgire îl are asupra lui Daisy este imediat, puternic și l-am resimțit și eu ca un simplu martor mut la toata povestea. Rezultatul este o depresie adâncă, din care personajul principal nu pare că mai poate ieși, însă scriitura excelentă, modul de împărțire al paragrafelor care marchează fiecare nouă turnură sau personaj al cărui rând a venit la povestit, nu ne prezintă modul în care Daisy încearcă să își ducă viața, ci felul în care restul lumii o privește, o judecă sau încearcă să o ajute în drumul spre vindecare, fiecare greșind față ea într-o formă sau alta.
De aici încolo, declinul lui Daisy este total, iar unul dintre cele mai emoționante momente este cel în care și fiica ei realizează că finalul e aproape, iar ca mama ei nu mai este aceeași persoană, nici fizic și nici mental. Nu pentru ca și-ar fi pierdut mințile în urma unei demențe cauzate de vârstă ci pentru că i-a dispărut tinerețea, fervoarea, dorința de a face. În urma ei nu rămâne o viață extraordinară, realizări ieșite din comun sau vreo personalitate care să umple camere, dar cartea nici măcar nu și-a propus așa ceva. Carol Shields pur și simplu ne oferă povestea unui om simplu, a unei vieți trăite normal, iar prin asta cartea se dovedește a fi excelentă. Nu avem nevoie de senzațional sau ieșit din comun pentru a găsi ceva cu adevărat remarcabil. Nu e deloc genul de carte pe care sa o citiți daca simțiți că vă paște depresia sau sunteți într-un moment mai vulnerabil, vă va adânci și mai tare starea pentru că ilustrează foarte bine cum nu suntem „all destined for greateness and that’s ok”.
Miss Benson’s Beetle – Rachel Joyce
O poveste simpatică despre femei care susțin femei și aventuri în stil Indiana Jones nu mai citisem de multă vreme. Personajul principal, Margery Benson, e tipul clasic de femeie trecută cu vederea, tăcută, care își vede de treabă, suferă din dragoste neîmpărtășită și nu e nici vreo frumusețe extraordinară. Viața ei se schimbă atunci când își dă seama că nu mai are mulți ani la dispoziție și că niciunul dintre visele ei nu se va îndeplini dacă nu va acționa mai repede. Într-un impuls teribil, se decide să plece în căutarea unui cărăbuș aproape
mitologic, își găsește o tovarășă de drum expansivă, vorbăreață și deloc pregătită pentru marea aventură la care s-au îmbarcat.
Cele două sunt o pereche cel puțin amuzantă: una dintre ele o blondă planturoasă și sufletul petrecerii, dar care are un secret întunecat (cum altfel), iar cealaltă e un om de știință fixat pe detalii, pe organizare, obținere de aprobări și finanțe necesare proiectului științific. Evident, toate planurile bine gândite sar în aer odată ajunse în Noua Caledonie, unde nimic nu se potrivește cu ghidul de turism din care își luau informațiile. Adaptarea e cuvântul de ordine, căci nimic nu se merge așa cum trebuie. Colac peste pupăză, după ce a suferit enorm pe această temă, Enid, simpatica și enigmatica partenera de aventuri a lui Margery află și că este gravidă, ceea ce le schimbă și mai mult metodele de lucru.
De-a lungul cărții vedem cum cele două femei se influențează reciproc – Margery ia un pic din curajul și exuberanța lui Enid, iar aceasta le salvează pe amândouă din cele mai dubioase situații prin prezența de spirit și vederile foarte laxe asupra respectării regulilor. Finalul e dulce-amărui, singurul spoiler pe care îl ofer este că Miss Benson își găsește cărăbușul mitic, iar această aventură îi va schimba, în bine, întreaga viață. E genul de poveste cu happy-end în care finalul îl citești cu sufletul la gură și temându-te pentru următoarele rânduri pentru că te-ai atașat de cele două femei catapultate în junglă pentru un vis.
Main Street – Sinclair Lewis
E genul de carte care mi-a creat frustrări pentru că îmi venea să iau personajele de păr, dar aceasta este confirmarea unei cărți bine scrise. Deloc surprinzător, ținând cont că Sinclair Lewis a primit premiul Nobel pentru literatura pentru Main Street. E un clasic american cu o temă cel puțin la fel de clasică – condiția omului superior în orașul mic de provincie, în care mentalitățile se schimbă, poate, în generații.
Este povestea lui Carol Milford, o tânără plină de speranță și idei care se mărită cu un medic din micul oraș provincial Gopher Prairie. Ca orice om inteligent și plin de resurse, care a văzut și experimentat un pic marele oraș, își dorește să schimbe lucrurile în reședința de provincie. Află foarte repede că are o reputație de păstrat, fiind soția unuia din medicii locali, că lumea clevetește, că vederile sunt învechite și unii dintre membrii comunității sunt ostracizați sau izolați doar pentru că sunt imigranți, iar prieteniile sunt ceva greu de făcut și încă și mai greu de păstrat. În dorința sa de a schimba lucruri, Carol intra în conflict direct cu propriul soț care, deși fascinat la început de mintea și ideile sale, devine curând obosit și chiar deranjat de ideile, propunerile și gafele tinerei Carol.
Cartea descrie foarte bine micul oraș de provincie pe care nici iminența războiului nu pare să îl schimbe și pentru care un băiat de oraș reprezintă marele succes cu care toți se laudă și pe care îl invocă drept model de urmat. Evident, el se dovedește a fi la fel de găunos că orice al model apărut din idealizare a succesului, dar Carol nu poate spune întreaga poveste căci și-ar atrage, încă o dată, oprobiul comunității. Dezamăgită de viața ei, Carol alege să plece la Washington, lăsându-l în urmă pe Will și încercând să își aducă singură o mică contribuție în guvernul american aflat în război. Nici flirtul inocent, nici încercarea de a-și ajuta fosta menajera suedeză, nici dorința ei de a încropi o mică trupă de teatru nu sunt privite cu ochi buni de localnicii conservatori pentru care orice schimbare e un lucru rău. Totuși, în ciuda unei dorințe de a divorța, Carol descoperă că de fapt încă îl mai iubește pe Will și viața din micul oraș, cu toate neajunsurile și bârfele de rigoare.
La final, carte te enervează, sau cel puțin pe mine m-a scos din sărite. Am văzut-o pe Carol învinsă de comunitatea din Gopher Prairie, chiar dacă ea nu se vede astfel și găsește într-un final frumusețea de a trăi într-un oraș de provincie. Mai degrabă mi se pare că se lasă influențată încă o dată de voința lui Will și promisiunea unei vieți mai bune, fără însă a putea schimba vreodată ceva din toate lucrurile care nu i-au plăcut. Dacă ar fi să merg mai departe, aș zice ca se ratează, cazul clasic al femeii care vrea să plece, își ia arme, bagaje, copil, începe o noua viață, dar cum apare domnul în peisaj, cum se înmoaie ca untul la căldură și se întoarce la viața de care era nemulțumită. Greu de înțeles pentru mine, dar asta e ficțiunea. Or is it?
1000 Years of Annoying the French – Stephen Clarke 
Nu e un secret că îmi place istoria și cum să afli mai multe despre istoria oricărei țări decât citind cât mai multe despre ea. Cartea de față e o poveste ireverențioasă despre cum nu tot ce e francez e cu adevărat francez, cum rivalitatea britano- franceză e la fel de veche ca lumea și explică “sans mâcher ses mots” de ce e bine că îi desparte un canal, că altfel ar fi fost mai grav. Și nici măcar existența acestui canal nu îi salvează, căci mereu s-au invadat reciproc în căutare de glorie, bani, răzbunare sau pur și simplu dorința de a mai cuceri ceva. În această carte avem câteva momente „a-ha!” foarte relevante: Războiul de O Sută de Ani a fost mai degrabă o constantă invazie de hoarde englezești puse pe terorizat sătenii și fermierii francezi, că povestea acadienilor e tragică și nu le face deloc cinste vecinilor de peste gârlă, că bagheta franțuzească pe care o cunoaștem s-ar putea să nu le aparțină în întregime sau că există o întreagă dezbatere dacă God Save the King este o creație britanică sau franceză.
Cartea trece în revistă multe momente istorice importante, punând pe tapet atât părțile serioase și cu adevărat dureroase, cât și bucățile amuzante din formarea culturală și socială celor două țări – de la bârfele confirmate despre Regele Soare, apariția ghilotinei sau necesitatea cunoștințelor muzicale formale pentru a fi considerat un adevărat artist în industria muzicală franceză. Mai multe nu zic, decât că la o căutare online, francezii sunt deranjați, acuză cartea de reinterpretarea faptelor în favoarea englezilor, englezii râd cu spume și mai mult ca sigur si-a atins scopul și în secolul acesta să „annoy the French”.
