Curs de Scriere Creativă – „Manualul autoarelor” – din 18 septembrie

Te invit să participi la Cursul de Scriere Creativă: „Manualul autoarelor” –începând cu 18 septembrie, o dată pe săptămână, în fiecare miercuri, de la ora 19:00pm până la ora 21:00pm. Cursul va avea 6 întâlniri și se va finaliza pe data de 23 octombrie. Acest curs online îți aduce posibilitatea de a explora zona narațiunii personale prin intermediul unor exemple literare de stil și tehnică extrase din operele unor autoare care ne pot inspira și ghida spre găsirea propriei modalități de exprimare creativă prin scris.

Acest atelier este în format online.

Cui i se adresează?

Pentru cele dintre voi care simt nevoia să înceapă să scrie – pentru a exersa creativitatea, pentru a pune ordine în gânduri, pentru a găsi resurse teoretice și practice în crearea unui fir narativ, pentru a se explora pe sine sau pentru a găsi un spațiu de expresie personală centrată pe îngrijire de sine.

Cursul se adresează participantelor interesate de scris, literatură, dezvoltare personală și scriere creativă.

Pentru cele care vor să fie prezente în propria viață.

Dacă ți-ai dorit mereu să scrii și nu ai avut o comunitate apropriată în care să găsești feedback pozitiv și o comunicare productivă, acest curs este pentru tine.

Dacă ai nevoie de stimularea imaginației și de exerciții ludice prin care să evadezi de tot ce se întâmplă, acest atelier îți va oferi un spațiu de relaxare și self-care.

Locurile sunt limitate la doar 2 cursante pentru acest curs – pentru a putea lucra în detaliu cu fiecare.

Despre curs:

Lectura alimentează energia și vitalitatea scrierii – atunci când citim ne amplificăm capacitățile de a ne imagina, de a construi lumi care nu pot exista decât în interiorul paginilor și pe care le facem să apară, să respire și să trăiască în mintea noastră. Cu cât citim mai mult și ne formăm un „ochi” de lectură atent, vom putea să avem mai multe instrumente și idei pentru propriul nostru scris. Pornind de la această idee și împreună cu experiența acumulată în ultimii ani prin cursurile de Scriitură Personală ținute, am găsit un nou traseu, o nouă metodă prin care să putem exersa o modalitate de lucru inspirată din următoarea ipostază:

În domeniul artelor, creatorii de imagine (de la pictură la desen) „și-au făcut școala” sau și-au exersat talentul prin intermediul studierii „maeștrilor” – chiar și în cazurile artiștilor dedicați modernismului precum Picasso sau Tamara de Lempicka, studiul și inspirația din lucrările realizate în antichitate, renaștere sau clasicism reprezentau modele din care se putea învăța tehnică. Încă mai vedem studenți și studente de la Arte, cu caietele de desen prin galeriile marilor muzee, care fac crochiuri după lucrări celebre pentru a putea descoperi tainele meșteșugului.

“I write entirely to find out what I’m thinking, what I’m looking at, what I see and what it means.”

Joan Didion

De la această tradiție de învățare am pornit în realizarea noului curs de Scriere Creativă – „Manualul autoarelor” – alcătuind un „manual” care conține fragmente de texte de la scriitoare care au sondat exprimarea intimă, scriitoare care ne pot ghida prin intermediul stilului, structurii și modalității de a șlefui cuvintele astfel încât claritatea atmosferei, a emoțiilor și a povestirii să poată fi adusă pe pagină.

Această selecție de texte scurte pe care le vom analiza și din care vom extrage tehnici și elemente de stil și structură cuprinde autoare celebre precum Joan Didion, Clarice Lispector, Anais Nin, Gertrude Stein dar și autoare mai puțin cunoscuteSylvie Germain, Marie Chaix, Linn Ulmannautoare românce: Nora Iuga, Simona Popescu, Aglaja Veteranyi și autoare care utilizează experimentul literar precum Rivka Galchen, Slavenka Drakulic, Maggie Nelson sau Jamaica Kincaid.

„Writing and reading is to me synonymous with existing.”

Gertrude Stein

Pentru că scrisul stă într-o relație directă cu cititul și pentru că putem găsi energia dar și inspirația de care avem nevoie în interiorul cărților care ne provoacă plăcerea lecturii, am strâns o selecție de fragmente literare de la autoare celebre și autoare mai puțin cunoscute care să ne poată ajuta și ghida și de la care putem dobândi „instrumente de scris” valoroase.

Astfel, atelierele sunt organizate pentru a trece printr-o paletă largă de exemple literare de la care putem învăța tehnici și căpăta astfel instrumente reale de lucru pentru propriul nostru scris.

Chiar dacă vom studia aceste texte, direcția și miza noastră este de a lua elementele care ne ajută să ne găsim propria voce, să ne ascultăm propriul instinct narativ și să putem vedea împreună la sfârșitul cursului materializarea acestui traseu în forma unui text propriu.

Folosesc pluralul pentru că vom lucra împreună într-o manieră care de obicei lipsește în interiorul cursurilor de scris: pentru tot ce scrieți veți primi un feedback personalizat, manieră de lucru care susține un dialog activ și un suport pe care îl veți primi în tot cadrul cursului pentru că scrisul înseamnă în același timp întâlnirea cu pagina dar și discutarea ideilor cu un partener de explorare care să vă poată fi alături și care poate aduce un feedback constructiv care determină dezvoltare și creștere.

„If the communication is perfect, the words have life, and that is all there is to good writing, putting down on the paper words which dance and weep and make love and fight and kiss and perform miracles.”

Gertrude Stein

Feedback personalizat

După fiecare întâlnire/atelier, veți primi un mail cu un feedback la textele scrise – pentru a trasa și în scris toate ideile discutate în timpul cursului și pentru a crea un dialog constructiv despre direcția creativă pe care o veți aborda.

Educator Curs: Mădălina Timofte

După terminarea studiilor de istoria artei și regie de teatru am practicat un nomadism profesional care m-a purtat într-o călătorie de explorare în locuri diverse precum: designul de accesorii, blogging-ul, arta contemporană, dramaturgie, social media, studii feministe și antreprenoriatul cultural. Chiar dacă am migrat mereu în zone variate de activitate, un lucru a rămas constant pentru mine: pasiunea de a ajuta și ghida oamenii prin intermediul educației non-formale.

Acum, după mulți ani de strâns cunoștințe interdisciplinare, m-am specializat ca educator care folosește expresiile artistice ca metode de lucru și de creștere personală. Experiența mea aparte în mediul cultural mi-a dat o bază solidă de cunoștințe și metode pe care le aplic în programe de mentorat și cursuri online.

Sunt fondatoarea proiectului Jupânesele – o platformă-comunitate care se concentrează pe recuperarea istoriilor pierdute ale femeilor care au contribuit la cultura și lumea în care trăim. Prin cercetarea dedicată istoriei femeilor și concentrarea pe zona autobiografică, mă dedic de 4 ani la crearea unor cursuri de scriere care să pună în lumină puterea pe care o are scriitura personală în modul în care ne cunoaștem, regăsim și spunem povestea.

Cum te poți înscrie?

Înscrierile se fac pe adresa de e-mail: madalinaiuliatimofte@gmail.com

Informații legate de participare și plată

Costul pentru participarea la Cursul de Scriere Creativă:„Manualul autoarelor” este de 500 lei.

Plata se face după ce primești un mail de confirmare a înscrierii care include datele necesare pentru transferul bancar. Imediat după efectuarea plății, vei primi o factură pe adresa de e-mail și detaliile protocolului de participare (Ghidul de bune practici).

Poți urmări cele mai noi informații despre evenimentele Jupâneselor pe pagina noastră de instagram https://www.instagram.com/jupanesele.ro/?hl=ro

Pentru orice întrebare, curiozitate sau nelămurire te rog să îmi trimiți un mesaj la adresa de e-mail pentru înscrieri.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.