Vă invităm să participați Luni, 6 februarie de la ora 19 la Atelierul de Biblioterapie cu texte feminine în care vom explora Scriitoare românce uitate. Timp de două ore vom explora împreună ce înseamnă biblioterapia și cum această terapie prin lectură ne poate servi ca un instrument valoros în creșterea personală. Ce este special la acest atelier de biblioterapie este abordarea tematică – vom analiza și discuta textele a unor scriitoare românce care au reușit prin cărțile lor să inspire și chiar să vindece la un nivel emoțional problematici și conflicte interioare des întâlnite, dar care din păcate sunt prea puțin cunoscute de publicul larg.
Știm că cititul poate avea un efect benefic asupra stării noastre emoționale – încă din antichitatea greacă, lectura era indicată ca „tratament pentru vindecare” Prin descoperirea și lecturarea scriitoarelor care au deschis drumul pentru ca literatura să fie un domeniu în care și femeile pot participa – putem să recuperăm o parte a propriei istorii, putem să ne întâlnim cu un mod de a vedea lumea care particularizează experiența feminină și în care ne putem regăsi mai ușor ca cititoare.
Acest atelier este în format online.
Ce vom face?
O perspectivă scriitoricească feminină poate, în multe cazuri, să ne ofere o perspectivă mult mai autentică asupra experiențelor de viață de a fi femeie sau să ilumineze problematici care sunt specifice genului feminin. Astfel o parte a literaturii scrise de către femei ne poate ajuta să ne conectăm mult mai ușor cupropriile chestionări sau problematici care capătă mai multă concretețe și claritate prin intermediul acestui tip de lectură.
Vă invităm să descoperim scriitoare din spațiul cultural românesc și cărțile lor – astfel încât să putem strânge o listă de lecturi care să ne poată folosi în aspecte diverse ale căutărilor noastre.
Am ales autoare care prin scrierile lor au demonstrat originalitate și un spirit vizionar care a lăsat o ecouri profunde în cititorii care le-au parcurs textele. Sunt pioniere care au reușit să demonstreze că literatura poate fi scrisă și de femei și că prin acest filtru feminin spații emoționale și psihologice sunt, poate, mai sensibil și profund reliefate.
În lunga istorie a literaturii deabia în epoca modernă și contemporană personajele feminine ajung să fie protagoniste sau să aibă profunzime în construirea personalității lor – putem să medităm și asupra întrebării – ce fel de protagoniste găsim în literatura română pe care o învățam în școală și ce fel de modele de feminitate ne-au oferit acele personaje?
Voci literare unice: Scriitoare românce uitate

„Mă bucură de fiecare dată când citesc rândurile scrise de femei pentru că înainte de a fi texte bune sau proaste, apreciez revolta în fața vieții, egoismul de a aloca timpul pentru ele, pentru a scrie, e un mare afront adus vieții banale, vieții la care erau sortite, care încă împinge puternic și azi.”
CELLA SERGHI
În spiritul comunității noastre de Jupânese și a misiunii noastre de a reaminti și celebra personalități feminine care s-au remarcat prin creații originale și prin traiectoria lor creativă, vom readuce în discuție voci literare feminine din spațiul cultural românesc despre care nu avem ocazia să vorbim de obicei.
Hortensia Papadat Bengescu, Monica Lovinescu, Cella Serghi, Alice Voinescu, Cornelia Pillat, Claudia Millian (a căror portrete le puteți vedea și în fotografia de mai sus), Sanda Movilă, Ticu Archip, Ioana Postelnicu, etc.
Credem că este momentul să revalorificăm textele acestor scriitoare și să parcurgem cu ajutorul biblioterapiei un univers sensibil care vorbește despre specificitatea feminității din țara noastră.
Ce veți obține prin participarea la acest eveniment?
Prin participarea la acest eveniment veți putea să descoperiți noi perspective în legătură cu modul în care parcurgem o lectură și ce titluri sunt mai indicate de citit când trecem prin anumite stări.
Veți putea astfel să vă creați o primă bază într-un domeniu care continuă să se dezvolte și să fie folosit cu intensitate în lumea întreagă.
Lărgirea orizontului de cunoștințe prin discutarea unor cărți despre care poate nu ați auzit până acum și care vă pot ajuta.
Deschiderea unei înțelegeri mai aprofundate asupra scriitoarelor care au dus voci originale și puternice în istoria literaturii și de la care putem învăța foarte multe aspecte despre feminitate și identitate feminină.
Ce este Biblioterapia?
Terapia prin citit sau biblioterapia este recunoscută în domeniul de terapie psihologică ca având mari beneficii atunci când ne confruntăm cu stări depresive, de confuzie sau chiar cu pierderi importante din viața noastră.
Poveștile devin arme de protecție și chiar de rezistență care ne pot consola și învăța cum să ne raportăm la propriile temeri și la stările de descurajare.
Știm că cititul este poate avea un efect benefic asupra stării noastre emoționale, încă din antichitatea greacă, lectura era indicată ca „tratament pentru vindecare”
Istoricul Diodorus scria în lucrarea sa Bibliotheca Historica despre inscripția care te întâmpina la intrarea în biblioteca regelui Ramses al II-lea din Egipt – „Aici este casa vindecării sufletului”. Doctorul împăratului Marcus Aurelius organizase o bibliotecă „medicală” pentru pacienții săi.
Biblioterapia merge un pas mai departe și propune anumite lecturi care pot avea beneficii în momente specifice ale vieții. Precum o rețetă medicală, biblioterapia indică ce titluri am putea citi pentru a ne îmbunătăți starea de spirit în diverse contexte personale cu care ce confruntăm.
Termenul de biblioterapie a fost prima oară folosit în 1916 de către Samuel McChord Crothers și în scurt timp a intrat în lexiconul medical. Primul Război Mondial a marcat sedimentarea acestui tip de tratament prin includerea unor biblioteci în interiorul spitalelor care tratau răniții și soldații. În cel de al Doilea Război Mondial, cărțile cele mai citite de către combatanți pentru a evada și a găsi liniște erau romanele lui Jane Austen, împreună cu poezia sau literatura de dragoste.
Educator Curs: Mădălina Timofte

După terminarea studiilor de istoria artei și regie de teatru am practicat un nomadism profesional care m-a purtat într-o călătorie de explorare în locuri diverse precum: designul de accesorii, blogging-ul, arta contemporană, dramaturgie, social media, studii feministe și antreprenoriatul cultural. Chiar dacă am migrat mereu în zone variate de activitate, un lucru a rămas constant pentru mine: pasiunea de a ajuta și ghida oamenii prin intermediul educației non-formale.
Acum, după mulți ani de strâns cunoștințe interdisciplinare, m-am specializat într-un tip de coaching care folosește expresiile artistice ca metode de lucru și de creștere personală. Experiența mea aparte în mediul cultural mi-a dat o bază solidă de cunoștințe și metode pe care le aplic în programe de mentorat și cursuri online.
Cum te poți înscrie?
Înscrierile se fac pe adresa de e-mail: madalinaiuliatimofte@gmail.com
Informații legate de participare și plată
Costul pentru participarea la acest Atelier de Biblioterapie cu texte feminine este de 50 lei.
Plata se face după ce primiți un mail de confirmare a înscrierii care include datele necesare pentru transferul bancar. Imediat după efectuarea plății, veți primi o factură pe adresa de e-mail a dvs. și detaliile protocolului de participare (Ghidul de bune practici).
Puteți urmări cele mai noi informații despre evenimentele noastre de pe pagina noastră de instagram https://www.instagram.com/jupanesele.ro/?hl=ro
Pentru orice întrebare, curiozitate sau nelămurire vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail pentru înscrieri.