Sarah Angelina Acland sau Angie cum era alintată de cei dragi, s-a născut în 1849 la Oxford într-o familie bogată care avea atât conexiuni cu nobilimea, cât și cu lumea politică.
Arta și știința, două pasiuni ale tatălui lui Angie vor avea o mare influență asupra educației și formării ei pe parcursul adolecenței. În familia Acland, ușa era mereu deschisă pentru toți membrii societăți, indiferent de statut sau clasă socială. Această ospitalitate și deschidere era considerată extrem de neconvențională pentru o perioadă istorică în care socializarea se făcea într-un veritabil sistem de castă, închis ermetic celor de condiție modestă.
Ca o femeie victoriană, Angelina a fost școlită acasă de către guvernante în spiritul potrivit vremii care cerea unei tinere de condiție „bună” să studieze limbi străine, literatură, muzică și morală creștină. Elementul de studiu care a reprezentat un fapt inedit pentru o femeie a acelor vremuri a fost deschiderea ambilor ei părinți în ce privește familiarizarea cu informațiile științifice. Astfel are ocazia să învețe să folosească telescopul pentru a urmări mișcarea planetelor și să ia parte la seriile de experimente cu electricitatea conduse de George Griffith.
Deși foarte înzestrată pentru studiul academic, lui Angie, la fel ca tuturor femeilor din acea perioadă, îi este refuzată șansa de a urma studiile universitare. Din cauza acestei interdicții, tânăra găsește un refugiu pentru mintea ei preocupată de învățătură și explorare intelectuală în domeniul artei, mai exact în cel al fotografiei.
Intră în contact cu artiști, prin intermediul tatălui său, care au marcat istoria artei englezești în secolul XIX: Dante Gabriel Rosetti, Edward Burne-Jones, William Morris, William Edwards Miller și William Blake.
Pentru că de mică a suferit de probleme de sănătate care o imobilizau într-un scaun cu rotile de multe ori, șansele ei de a face un mariaj reușit au fost foarte scăzute. Va trăi singură toată viața, necăsătorindu-se. Astfel „scutită” de grija de a întemeia o familie, Angie se dedică formării sale ca artist și își începe pregătirea la Școala de Arte din Oxford unde experimentează cu acuarele și unde este remarcată pentru talentul său. Mai departe va găsi un mentor în persoana celebrului critic de artă Ruskin care îi va ghida pașii în perfecționarea sensibilității ei pentru culoare.
În aceiași perioadă, la mai puțin de 1 km de propria ei casă, Angelina putea să găsească o concentrare a activității fotografice unică în acel moment în lume. Acest fapt se datora venirii lui Daguerre și a lui Fox Talbot. Fotografia devenea un instrument pentru documentarea științifică și pentru științele naturale care aveau nevoie de imagini cât mai fidele realității descoperirilor făcute într-un oraș universitar. Desigur, fotografia câștiga teren în zona ei comercială prin portret. Daguerotipul, această versiune arhaică a fotografiei pe care o cunoaștem astăzi, devenea un ritual obligatoriu pentru orice familie care își păstra astfel memoria asupra membrilor familiei și a anumitor evenimente importante.
Aflată încă într-un stadiu de experimentare și perfecționare, fotografia era un subiect pe buzele tuturor oamenilor din știință și din artă care încercau să aducă noi formule pentru developare și pentru scurtarea timpului de expunere. Același Ruskin va fi entuziasmat să folosească ultimele descoperiri de acest tip pentru a spori calitatea ilustrațiilor pentru cărțile sale de istoria artei.
Încă în școală, Angelina realizează planșe desenate care să ajute învățarea elementelor principale ale desenului pentru alți elevi. Pentru a distribui aceste planșe va recurge la imprimarea fotografică pentru a multiplica exemplarele realizate la o calitate vizuală cât mai bună. Această acțiune îi va stârni interesul în mod special și îi va deschide apetitul pentru arta fotografiei începând cu 1857. Încurajată de părinți, începe să-și intensifice pasiunea pentru fotografie. La început colecționează fotografiile realizate de alți fotografi și profită de faptul că mulți mebri din familia ei au același interes și dețin și aparatele necesare acestei noi forme de artă.
Cariera de fotograf amator începe pentru Angie în 1891 când primește un aparat de fotografie de la tatăl ei. Considerat de regina Victoria un cadou care era potrivit atât pentru tineri cât și pentru cei în vârstă, aparatul foto începea să-și facă locul în activitățile de loisir ale clasei de mijloc și a celor bogați care puteau să se relaxeze folosind „acest amuzament științific”. Deși această modă era deja un veritabil trend încă din 1878, deținătorii acestei jucării magice erau în principal bărbații. De-abia în 1889 numărul femeilor admise în Societatea Fotografică crescuse de la 3 la 12.
Aparatul fotografic pe care Angelina îl va folosi la început, cel primit cadou, era un Kodak no. 3 care făcea fotografii pe rolă de film de celuloid și care avea dimensiunile: 3 ¼ x 4 ¼ inci și pe care îl putem estima ca preț la aproximativ 6 400 de lei în banii de astăzi.
Primele sale fotografii arată că încă de la început a fost o fotografă înzestrată cu o înțelegere foarte bună asupra compoziției și cu un instinct nativ pentru momentul ales în surprinderea realității.
După ce acumulează suficiente cunoștințe practice cu Kodak-ul, va achiziționa camere de fotografiat mai ușoare și mai compacte care pot fi transportate și utilizate pentru a investiga și alte tematici: arhitectură, peisaje, animale și chiar „instantanee”. Începe să aibă expoziții la Camera Club și primește aprecierile colegilor de breaslă care îi felicită maniera de a încadra și de a decupa realitatea înconjurătoare.
Fotografiază mult și interioare de casă precum diverse detalii din propriul ei cămin astfel accentuând ideea în care de altfel credea: că deși pasionată de fotografie, nu își neglijează natura ei feminină care trebuie ancorată în rolul tradițional de a sta mai mult în interiorul casei.
Consacrarea ei ca portretistă s-a produs în 1892 când a avut ocazia de a fotografia omul cel mai influent din țară la ora aceea: prim ministrul William Ewart Gladstone. Cu stilul ei de a combina lumina constantă și a urmări o difuzie luminoasă uniformă pe un fundal negru închis, portretul celui imortalizat căpăta proporții mitice. Acest succes îi va îmboldi direcția spre a fi o fotografă la care mulți oameni importanți apelau pentru a-și crea portretele de lumină și umbră.
Cariera ei se dezvoltă și capătă mai multe direcții. În 1899 ține o prezentare despre fotografia de interior la Camera Club, unde este acceptată în 1894 ca fiind prima femeie care poate face parte din această societate selectă de fotografi.
Home Portraiture – este un gen fotografic distinct care deși nediscutat pe larg în istoriile canonice ale fotografiei, a avut o mare influență atât în arta fotografiei, cât și în arta plastică între 1880 și 1890. Termenul sugerează importanța care se pune pe tematica interiorului, a casei și a documentării realităților domestice de către fotografii amatori. Fotografii profesioniști vor prelua această idee de a face portrete în decorul unei case și nu a studioului pentru a accentua mai bine individualitatea și expresia personală a subiectului pozat. Aceste lucrări vor purta numele de home studies sau at home portraits, marcând un gen de fotografie care se folosește și astăzi pentru realizarea portretelor celebrităților sau a oamenilor politici.
Activitatea de pionierat a Angelinei – mai ales a prezentărilor și cuvântărilor pe care le face despre tehnica fotografică în fața unui public numeros – deschide calea pentru afirmarea altor femei în domeniul fotografiei precum Alice Mary Hughes și Mary Olive Edis.
În 1902, artista începe să țină expozeuri despre metodele prin care se pot realiza fotografiile color – sau mai bine zis cum poți colora fotografiile realizate alb-negru. O tehnică destul de complicată care presupunea scoaterea mai multor fotografii pentru aceiași imagine care erau trecute prin filtre roșii, verzi și albastre, fiecare developat și montat pe material de transfer diferit: cianotip, celuloid, carbon. Interesul pentru știință și tehnică exprimat încă din adolescență este acum folosit în execuția practică a colorării fotografiilor realizate. Mai mult, Angelina începe să experimenteze cu diferite metode de imprimare pe hârtie – lucru care va avea o influență importantă în dezvoltarea fotografiei color.
Deși realizările fotografei în tehnica color au fost notate ca revoluționare și apreciate ca atare în epoca sa, fiind considerată un reper pentru ce a însemnat această trecere la ”realism”, din păcate istoricii de artă au exclus-o din canonul acestei invenții, plasând descoperirile în culoare ca având prima oară loc la Paris la Photo-Club în 1907.
Angelina a făcut fotografii, constant îmbunătățindu-și metoda și a ținut prezentări și seminarii publice despre arta fotografică până în ultimele ei zile de viață, în 1930.
Moștenirea ei artistică nu a lăsat doar o operă extinsă, ci și o traiectorie de continuă perfecționare și inovație pentru istoria fotografiei. Faptul că a ales să împartă cu publicul larg descoperirile ei, metodele ei de lucru au transformat-o și în mentor pentru generațiile mai tinere de fotogafi care se duceau la ea pentru a face ucenicie.
Concepția ei victoriană despre ce înseamnă valorile unei femei – cămin, interiorul casei, frumusețea obiectelor, domesticitate – nu a părăsit-o niciodată. În același timp a demonstrat faptul că deși fidelă educației stricte a secolului XIX, a putut să realizeze niște lucruri unice pentru o femeie din acele timpuri: nu s-a căsătorit, și-a construit o carieră extrem de publică, a câștigat bani din propria ei muncă și a reușit să fie respectată pentru meritele ei artistice și tehnice într-o societate unde femeia putea fi doar mamă, soție sau fiică. Unicitatea poveștii vieții acestei fotografe este legată de modul în care a reușit să împlească conformismul cu spiritul inovator, rolul tradițional al femeii victoriene cu cel al femeii moderne a secolului XX.
