Există perioade în care ne uităm spre modele istorice, repere de conduită umană pentru a ne orienta busola morală. În povestea de viață a Reginei Maria a României putem găsi o sursă bogată de inspirație, de curaj și perseverență în orice încercare a vieții. În acest sens, cartea scrisă de Hannah Pakula – „Ultima romantică – Biografia Reginei Maria” ( editura Curtea Veche, 2017) este o lectură care ne transportă în intimitatea vieții uneia dintre cele mai remarcabile personalități feminine care au marcat istoria și cultura românească.
Deși este o carte consistentă ca documentare istorică (cu multe note de subsol și trimiteri la scrisori, documente sau jurnale), „Ultima romantică” se citește cu mare ușurință prin stilul scriiturii directe, care mizează aproprierea cititorului de traseul biografic prin coordonate pe care le putem înțelege cu ușurință: explorarea emoțiilor, momente de cotitură, decizii grele și recunoașterea vulnerabilității.
Astfel, portretul Reginei Maria este decupat cu minuțiozitate pe parcursul întregii sale vieți. Este în același timp o ocazie bună de a recapitula perioade istorice precum sfârșitul secolului XIX și prima parte a secolului XX în contextul unor istorii de familie care pun amprenta pe firul narativ al dezvoltării propriei noastre țări.
În acest articol ne vom opri asupra primei părți din „Ultima romantică” – făcând o schiță a primelor etape din viața Reginei Maria pentru a putea să vă introducem în atmosfera acestui univers narativ magnetic.
„Am scris această carte pentru a-mi satisface curiozitatea legată de Maria a României. Am vrut să înțeleg de ce o femeie, cu atât mai mult o regină, simbol al succesului și al frumuseții în vremea ei, avea să se piardă în uitare și, mai rău, avea să fie discreditată la jumătate de secol de la moarte.”
„Ultima romantică – Biografia reginei Maria”, Hannah Pakula, editura Curtea Veche, 2017.
S-a născut la Ashford și a fost botezată Maria Alexandra Victoria – principesă a Marii Britanii și Irlandei. În casa de Hanovra, toți membrii familiei, cu excepția reginei Victoria aveau o poreclă, principesei avea să I se spună Missy.
Mama viitoarei regine a României, Ducesa de Edinburgh, descedentă a țarului rus, avea o personalitate cu adevărat imperială și o prezență autoritară în viața copiilor săi. Acest fapt a avut un impact major în viața lui Missy și în cum drumul ei în viață a fost orientat.
Verișorul George care urma să fie următorul rege al Angliei (încoronat George al V-lea) avea o afecțiune puternică pentru Missy demonstrată prin corespondența lor intimă și prin dorința de mai târziu a acestuia de a se căsători cu viitoarea regină a României Mari.
„Îmi este atât de dor să te văd, draga mea Missy”, scria el din Anglia, în ianuarie 1888. „Nu arăt nimănui scrisorile de la tine și sper că și tu faci la fel.” „Te port mereu în gând, dragă Missy”, îi scria de la Spezzia, iar în octombrie 1889 i-a trimis „un sărut mare de tot” pentru „fetișoara ei dulce”.
S-a discutat mult despre motivul pentru care principesa Maria de Edinburgh nu a făcut mariajul cu principele George al Angliei în condițiile în care acesta o dorea de soție iar afecțiunea dintre cei doi era reciprocă. În contextul epocii, frumusețea cât și rangul lui Missy erau două atribute puternice care descalificau trimiterea sa într-un mariaj pe un tron minor al Europei. Mai mult, însăși regina Victoria încuraja unirea dintre cei doi verișori ca fiind de bun augur pentru viitorul Angliei.
Care a fost motivul pentru care destinul principesei a fost deviat înspre o altă țară și o altă viață?
Studiul scrisorilor mamei principesei și mărturiile celor care au intermediat alegerea principelui moștenitor Ferdinand al României sunt edificatoare în acest sens. Resentimentul ducesei de Edinburgh față de familia soțului său a fost motivul principal pentru care a „sabotat” relația celor doi verișori și a organizat ”negocierile” pentru a o trimite pe Missy în estul Europei. Principesa Ileana, fiica cea mai mică a reginei Maria mărturisește: „Ea (Maria) voia să se mărite cu el. Dar avea doar 16 ani… nu cred că mama mea avea habar de propunere. De fapt, sunt convinsă că nu știa nimic… decizia a fost a mamei ei.”
În toate scrierile memorialistice ale ei, regina Maria nu pomenește niciodată această situație decât într-un singur rând și într-o manieră atât de voalată încât ideea este lăsată aproape cifrată. Deși membrii familiilor regale discutau deschis această situație, loialitatea față de familia sa și respectul pentru propria mamă nu i-au permis niciodată să își exprime această întorsătură majoră din propria ei viață.
Ferdinand, principe de Hohenzollern-Sigmaringen, era cu 10 ani mai mare decât principesa Maria. Cu o natură timidă și un aer tăcut, mereu șovăitor, principele era profund pasionat de botanică și de studiul cărților de teologie. Astfel personalitatea sa se afla la capătul opus al viitoarei sale soții care era plină de viață, energică, spirituală și cu un umor englezesc sănătos.
Dacă Missy avea în trecut o dragoste neîmplinită în persoana lui principelui George, la fel și Ferdinand trecuse printr-o brutală despărțire de femeia de care era îndrăgostit și anume Elena Văcărescu. Pentru că în Constituția care edificase statutul monarhiei pe teritoriul românesc odată cu aducerea Regelui Carol I, căsătoria unui descendent al Casei Regale Române cu orice persoană care nu aparținea unei case regale europene era exclusă. Pentru a conserva echilibrul dat de neamestecarea cu familii boierești sau nobiliare pământenești/locale/românești, o căsătorie între viitorul rege Ferdinand și românca Elena Văcărescu era imposibilă și un real afront la integritatea conducerii țării românești.
Logodna celor doi a fost întâmpinată de reacții de uimire și chiar de indignare.
Regina Victoria îi scria unei nepoate: „Recent am fost foarte uimiți să aflăm despre logodna lui Missy cu Ferdinand de România. El e foarte drăguț, cred, și părinții îi sunt fermecători – dar țara e foarte nesigură și lipsa de moralitate a societății de la București e de-a dreptul groaznică.”. În altă scrisoare vorbește despre Missy ca despre „o mare victimă… care trebuie compătimită enorm.”
Lady Geraldine Somerset, cunoscută pentru maniera acidă de a scrie despre evenimentele de la curte, nota cu mare emfază: „Sunt dezgustată să văd anunțul de căsătorie al bietei și atât de drăguței principese Maria de Edinburgh cu principele de România!!! Mi se pare atât de crud să târăști o fată atât de frumoasă în România cea pe jumătate sălbatică și lângă un bărbat despre care întreaga Europă știe că e îndrăgostit de altă femeie (Elena Văcărescu) … mare păcat.”
Nu numai membrii familiei lui Missy își manifestau obiecțiile. La nivelul uniunii religioase dintre cei doi, scaunul pontifical a exprimat consternare la ideea căsătoriei dintre un principe catolic cu o principesă protestantă care urmau să aibă copiii botezați în ritul Bisericii Ortodoxe. Mai mult, căsătorindu-se cu un catolic, principesa Maria renunța la orice drept la tronul Angliei.
Prima întâlnire cu regele Carol a fost o experiență notată de regină mai târziu în viață astfel: „Pur și simplu mi s-a părut un bărbat scund, cu genunchii puțin îndoiți și cu picioarele, în cizme cu talpă groasă, excesiv de ferm înfipte în pământ… Mișcările îi erau lente și studiate, cu un soi de măreție bine gândită…Erau mișcările unui om care, având un control total asupra propriei persoane, îi putea controla și stăpâni și pe ceilalți. Și, cu toate astea, primul contact cu der Onkel n-a fost pe măsura așteptărilor mele tinerești.”
Regele Carol va avea o influență extrem de puternică în viața principesei a cărei viață la curtea palatului românesc va fi atent controlată de către el în fiecare zi: o va izola în camerele palatului, nu va avea voie să participe la nici un fel de eveniment care nu este aprobat de majestatea sa, nu va avea voie să danseze la dineuri și recepții decât cu oamenii indicați de către rege și va avea interdicția de a se împrieteni cu oricine de origine română de frica de a nu face alianțe împotriva lui. Pentru o tânără care nu are nici 18 ani împliniți, aceste măsuri draconice vor crea o mare tristețe și ani de tinerețe marcați de o singurătate dureroasă.
Ilustrativ și premonitoriu fusese toast-ul ținut de rege în ziua nunții celor doi:
„Permiteți-mi să beau în cinstea zilei voatre de miere (Honigtag)!” Cum va afla de la logodnicul ei – regele le pregătise o singură zi pentru luna de miere, doar o zi de răgaz înainte de începerea datoriilor de stat care porneau prin acest mariaj.
Nici regina Elisabeta nu i-a arătat o primire mai călduroasă. După exilul impus de rege pentru afrontul de a fi încurajat relația dintre Ferdinand și Elena Văcărescu, regina Elisabeta s-a întors în țară cu o antipatie puternică pentru Missy. Nu îi va arăta niciodată bunăvoință, relația celor două deteriorându-se treptat după nașterea principelui Carol. Apariția nou născutului îi va capacita toate sentimentele materne netrăite și dureroase ale reginei Elisabeta a cărui unic copil murise la vârsta de 4 ani. De aici încolo, Carmen Sylva va încerca în toate manierele posibile să o despartă pe principesa moștenitoare Maria de copiii săi, argumentând că numai ea împreună cu regele Carol pot oferi creșterea și educația necesară primei generații de principi și principese născuți pe pământ românesc.
Este necesar să menționăm faptul că deși imaginea pe care o avem despre Carol I și Carmen Sylva din cărțile de istorie sau din vizitele ghidate la castelul Peleș, este una care nu include aceste detalii de manifestare în cadrul familial intim, fiind centrată numai pe o anumită fațetă a coretitudinii și bunătății celor doi suverani. Prin această povestire a vieții reginei Maria, o istorisire spusă din perspectiva ei, încercăm să ne deplasăm privirea pe diverse zone ale istoriei cu care nu suntem familiarizați. Făcând această incursiune cu o lupă personală, prin intermediul scrisorilor, scrierilor și mărturiilor reginei și a cercului de apropriați, întindem un alt unghi dinspre care putem privi istoria casei regale românești ca o istorie trăită și ca o cronică vie.
Rapid apar între cei doi diferențele de caracter și de năzuințe: dacă pentru Missy este important spiritul sportiv care impune o energie a vieții naturale și o vitalitate înnăscută, pentru Nando (Ferdinand) este mai important rafinamentul intelectual, retragerea în birou și studiul cărților de științe naturale. Relația dintre ei se contruiește pe dorințele pasionale ale lui Ferdinand, în contrast cu afecțiunea pe care i-o poartă Maria într-un mod mai pur și mai adolescentin.
Aproprierea fizică dintre cei doi în luna de miere a fost un eșec:
„Missy a părăsit patul nupțial dezamăgită, însingurată și cu dorința de a citi o carte de dragoste. Nando l-a părăsit cu sentimentul că a fost stângaci și grosolan. Maria a avut o explicație delicată, și anume că soțul ei „era teribil, aproape crud, de îndrăgostit. În felul meu imatur, am încercat să răspund pasiunii lui, dar tânjeam după ceva mai mult… Am avut sentimentul unui mare gol; parcă așteptam să se mai întâmple ceva și nu s-a întâmplat.” Mulți ani mai târziu i-a mărturisit unei prietene: „M-am căsătorit atât de tânără, nimic nu se trezise în mine… Măritișul a venit ca un șoc neplăcut și cu mare greutate mi-am obișnuit… mintea… să-l accepte.”
„Ultima romantică – Biografia reginei Maria”, Hannah Pakula, editura Curtea Veche, 2017,
Înainte de a porni în lunga călătorie spre România, Missy a avut permisiunea de a se opri la Coburg pentru a-și lua la revedere de la mama sa. Ultima imagine pe care o are cu ducesa este povestită chiar de Maria astfel:
„A văzut că sunt trează și atunci a reușit să-și compună un zâmbet curajos și ne-am făcut un semn din cap; tânjeam s-o îmbrățișez, să-mi lipesc fața de obrajii ei uzi și să trag un plâns zdravăn, dar educația spatană nu mi-a permis o astfel de pornire… N-am îndrăznit, așa că ne-am zâmbit și, bineînțeles, m-am făcut că nu-i văd lacrimile. Luni în șir, apoi, chinuită de singurătate și dor de casă în țara aceea îndepărtată, îmi revenea în amintirre chipul mamei, curajos, dar plin de lacrimi, privindu-mă de după ușă; și mă umplea de o durere insuportabilă… încât de multe ori am fost nevoită să-mi îngrop fața în pernă ca să nu urlu de durere și dor – mama… mama… mama!”
„Ultima romantică – Biografia reginei Maria”, Hannah Pakula, editura Curtea Veche, 2017,
Prima parte a cărții ne face să înțelegem dimensiunea pe care un mariaj făcut la o vârstă atât de fragedă cu un om prea puțin cunoscut – putea să aibă asupra tinerei principese. Asta și ruperea ei de propria țară și începerea unei vieți complet străine într-o țară îndepărtată- sunt lucruri importante de ținut în minte atunci când încercăm să ne conturăm o perspectivă despre viața reginei Maria pentru a putea desluși panorama destinului ei și forța pe care a avut-o pentru a se maturiza și a crește în ce înseamnă o regină, o conducătoare reală a unui pământ pe care a ajuns să-l iubească mai mult decât pe propria persoană.
Regina Maria a scris din 1914 până în 1938 aproape 100 de caiete de însemnări, gânduri și relatări la zi a situației din spațiul românesc.
Frumos articol, Madalina! Iti multumim!
Mulțumesc tare mult!