Cartea Cetății Doamnelor scrisă de Christine de Pizan în 1405 este un text care își asumă misiunea de a restabili reputația femeilor care sunt portretizate în scrierile autorilor antici și medievali ca fiind inferioare bărbaților sau chiar neaparținând naturii umane, ființe cu o moralitate josnică și cu incapacitatea de a avea rațiune.
Într-o lume în care destinul unei femei este strâns legat de datoria de a fi căsătorită și de a naște cât mai mulți copii, orizontul feminin de afirmare sau dezvoltare este limitat la lumea domestică și la responsabilitățile care derivă din a fi soție și mamă. Întâmplarea care deplasează destinul autoarei din interiorul casei în exteriorul ei, într-o viață culturală și publică este faptul că rămâne văduvă la vârsta de 25 de ani. Pentru că tatăl ei murise cu un an înaintea soțului, Christine se află în anul 1389 în poziția de a găsi o soluție pentru a-și întreține familia (copiii și mama). Încă un element care este inedit pentru o femeie crescută în secolul al XIV-lea, autoarea avusese acces către lectură prin intermediul poziții tatălui său ca astrolog la curtea lui Carol al V-lea al Franței. Acest fapt determină opțiunea ei de a începe o veritabilă carieră ca scriitoare din care să poată câștiga banii necesari pentru a-și susține material familia.
Văduvia este o temă centrală pentru Christine pentru că ea poate servi și ca o oportunitate care să aducă la iveală un potențial creator latent în femei. Mai mult, cum explică Reghina Dascăl în studiul introductiv al lucrării:
„odată eliberate din chingile rolurilor impuse de societate, femeile pot găsi oportunități de a-și dezvolta talentele și întregul potențial; mai mult, că văduvia le oferă oportunități extraordinare de a trăi experiența libertății, independenței, autonomiei și de afirmare a meritelor lor într-un context diferit și într-o manieră nouă.”
op. cit., pag. 16
Deși scrisă acum 600 de ani, Cartea Cetății Doamnelor este o lectură care se face cu o mare ușurință. Exprimarea firească, raționamentul logic care organizează firul narativ și limbajul conversațional ajută la conservarea unui aer proaspăt al textului chiar și pentru cititorii de azi.
Textul este scris la persoana I singular și pornește de la următoarea premiză: aflată la masa de studiu, autoarea începe să reflecte asupra cărților pe care le-a studiat găsind în aproape toate lucrările consultate un ton jignitor la adresa femeilor.
„Și totuși, mintea îmi rămăsese preocupată de acel tom, lipsit de orice temei și adevăr așa precum îl găsisem, și continuam să mă minunez cum se putea ca atât de mulți bărbați, dintre cei mai diverși, clerici precum și alții, să defăimeze în asemenea măsură în scrierile lor femeile și condiția lor. Nu doar unul sau doi dintre ei, și nu doar acest Matheolus, dar în general, judecând după tratatele filosofilor și cele ale poeților sau marilor oratori – mi-ar lua prea multă vreme să înșir toate numele aici – parcă ar vorbi toți la un ison și în deplină armonie. Toți ajung la aceiași concluzie: purtarea femeilor este predispusă la și este impregnată de toate viciile.”
op. citată, pag. 89
Hotărâtă să ia o atitudine fermă împotriva acestor denigrări, naratoarea Christine începe să mediteze la propria ei experiență de a fi femeie și caută sfatul și dialogul și cu alte femei din toate straturile societății: „prințese, mari doamne de la curte, femei din clasa de mijloc și chiar femei din clasele de jos.”
Pe măsură ce expune această meditație, încep să apară semnele unor apariții fantastice. În camera de studiu se înfățișează trei doamne încoronate care se prezintă și vorbesc pe rând despre motivul vizitei pe care i-o fac naratoarei. Aceste trei doamne sunt: Doamna Rațiune, Doamna Dreaptă Judecată și Doamna Dreptate. Personificări ale virtuților necesare oricărui om, Doamnele o anunță că împreună o vor ajuta să construiască o cetate în care
„doamnele și toate femeile virtuoase să își găsească un refugiu, o cetate în care să reziste cu succes asalturilor detractorilor lor, acele doamne care au fost abandonate de atâta vreme, expuse precum o cetate fără ziduri de apărare. (…) Nu e de mirare atunci că inamicii lor roși de invidie, acei ticăloși care le-au atacat cu diverse arme, și-au adjudecat laurii victoriei într-un război inegal în care femeile nu au putut să se apere.”
op. citată, pag. 103
În continuare, naratoarea împreună cu cele trei Doamne povestesc în detaliu viețile și reușitele unor femei care au făcut istorie prin reușitele lor culturale, morale și războinice.
Reginele amazoane Thamiris, Penthesilea, regina Zenobia a Palmirului, Maria Magdalena, Didona, Ceres, Sappho, Maria de Blois (ducesă de Anjou) și multe altele.
Poveștile extraordinare ale acestor femei, regine și zeițe devin cărămizile prin care se ridică fortăreața care va păzi natura feminină de atacurile autorilor bărbați. Această cetate devine o metaforă pentru suma de argumente care pot apăra virtuțiile femeilor și care pot demonstra calitățile lor umane, egale cu cele ale bărbaților.
Christine de Pizan conturează nevoia de a avea o istorie a femeilor care poate fi accesată și care poate documenta existența de-a lungul secolelor a unor personaje feminine care au contribuit la dezvoltarea omenirii. De asemenea, prin Cartea Cetății Doamnelor identifică necesitatea de a avea cărți scrise în care cititoarele se pot identifica cu personalității ale propriului sex.
Lucrarea rămâne și astăzi un reper important în istoria literaturii atât pentru stilul scrierii, cât și pentru tematica abordată. Volumul original era însoțit de ilustrații pictate manual care au marcat istoria artei ca reprezentări grafice compleze și ilustrative pentru epocă.
O identificăm astăzi pe această autoare ca prima femeie care a reușit să-și construiască o carieră literară în nume propriu (nefolosind un pseudonim sau un nume de autor masculin) care lasă în urma ei o operă care numără 15 volume de lucrări în 70 de caiete în format mare. În această bibliografie considerabilă pentru vremea respectivă, temele abordate de autoare exprimă preocupări variate: teorie politică, manuale didactice, istorie, reflecții filosofice și autobiografice.
