Al Doilea Sex de Simone de Beauvoir – idei principale

Curentul feminism este cimentat ca fiind o importantă coordonată a modernității secolului al XX-lea. Acest fapt nu înseamnă că nu au existat chestionări ale autorității patriarhale înainte de această perioadă, dar concretizarea temelor și a spațiului de gândire feminism începe să fie trasată teoretic odată cu apariția lucrării Al Doilea Sex de Simone de Beauvoir în 1949.

1944 – Femeile din Franța obțin dreptul de a vota iar legile de secol XIX care dădeau bărbaților un control absolut asupra soțiilor și fiicelor lor sunt abandonate

Deși nu s-a identificat ca feministă decât târziu în viață, abia în anul 1972, Simone de Beauvoir a fost prima persoană care a detaliat și analizat condiția femeii pe plan biologic, cultural, sociologic, economic, politic și antropologic. Pentru că aproape orice scriitură conține la început un ferment de autorferențialitate, Simone de Beauvoir pornește de la ideea că vrea să scrie despre sine, dar își dă seama rapid că pentru a vorbi despre sine, trebuie mai întâi să înțeleagă și să clarifice ce înseamnă să fii femeie în lumea în care trăia.

Al doilea sex este o lucrare amplă și densă care trasează coordonatele specificității sexului feminin în comparație cu cel masculin pe o bază științifică, filozofică și culturală. Titlul indică cu justețe că a fi femeie este a doua natură, este a fi celălalt, este al fi al doilea și nu primul. Bărbatul este subiectul absolut, necesar, femeia fiind celălalt/cealaltă, neesențialul.

Faimosul citat: On ne naît pas femme : on le devient (nu ne naștem, ci devenim femei) – este deseori interpretat cu lacune cognitive ca fiind o referire la modul în care devenim femei pe parcursul maturizării și eventual după căsătorie, după nașterea copiilor. Autoarea explică de fapt că identitatea de gen – femininul – este dobândită prin preconcepțiile, așteptările impuse și normele rigide ale societății. Femeile sunt împinse să fie feminine de către forțe exterioare și nu ca un rezultat al biologiei.

Autoarea face o descriere a modului în care fetițele sunt crescute, educate și îmbrăcate ca niște păpușele. Astfel, sunt conduse spre a avea ca scop un comportament drăguț, plăcut și obedient – o păpușă nu obiectează modul în care te joci cu ea. Viața aceasta de păpușă sau de marionetă este unul dintre motivele pentru care femeile devin mai departe în viață obiecte care pot fi manipulate ușor, neavând suficiente drepturi legale (vorbim aici despre anii 1940 în Franța, unde o femeie nu avea nici drept de vot și nici dreptul de a deschide un cont bancar) și fiind istoric păstrate la o veritabilă distanță de instituțiile de educație, fie ele școli sau universități.

Rolul femeii este astfel văzut prin imaginea unei păpuși menite să atragă estetic un bărbat și ca mai apoi în viața ei personală și publică să rămână un accesoriu.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.